Fast
Gândurile Mihaelei

Mihaela își trăiește momentul: „Mă bucur de fiecare rezultat. Ar fi frumos să ajung la Turneul Campioanelor. Sper ca fanii să fie alături indiferent”

Adrian Țoca | 28 mai 2018
Doneaza

După prima ei victorie la un Slam, Mihaela Buzărnescu a admis că emoțiile au jucat un rol important azi, mai mult decât s-a văzut la televizor. Da, a controlat meciul, însă a făcut eforturi pentru asta ca să-și stăpânească stările și emoțiile.

„Au fost emoții, dar mă bucur că am putut trece peste ele și să închid meciul. Mă bucur foarte tare pentru prima victorie la un Slam. Am fost în control, doar că în mine erau mai multe trăiri și îmi doream foarte mult să câștig primul tur și sunt fericită că am reușit.”

În plus, nici nu știa la ce să se aștepte de la Vania King: „Erau emoții, că și ea venea după accidentare, nu știam cu ce stil o să vină, iar eu veneam după Strasbourg, nu am avut foarte mult timp cu terenurile de aici. Sunt ok fizic, dar se resimțea un pic oboseală, și atunci e absolut normal să ai gânduri. Dar am reușit să le alung în timpul meciului. Doar ieri am făcut antrenament în bază aici”, a adăugat ea, cu referire la traseul lung care a ținut-o ocupată la Strasbourg.

Mihaela nu se gândește prea departe, dar nici nu protestează când gândurile îi joacă o festă și încep să capete formă: „Nu mă gândesc mai sus, doar la meciul respectiv. Nu m-am gândit departe, m-am gândit să joc fiecare meci și să-l câștig, dacă este posibil, cu cât ajung mai sus cu atât ar fi… Superb… Poate sferturi, primii 16? Ar fi frumos, dacă stau să mă gândesc. Dar cum am spus și în trecut, fiecare meci îl joc și doar pe el îl iau în calcul, atât. Asta e cel mai important.”

Simona

Mihaela are o reacție foarte gif-abilă când i se spune numele adversarei din turul doi, semn că nu era o idee bună. „Nu știam cu cine joc, într-adevăr acum aflu, are un joc destul de solid. Mi-a spus antrenorul meu când am jucat ultima oară cu ea că va intra în prima 100 curând și așa a și fost. E un meci care trebuie să fie luat în serios”, a completat ea, cu referire la întâlnirea cu Rebecca Petterson.

Când e întrebată de locul bun pe care-l ocupă în Race (pe 19 acum), Mihaela mai lasă niște gânduri frumoase să-i scape. „Mă bucur mult, ar fi frumos dacă aș reuși să ajung în top până la sfârșitul anului, să joc Turneul Campioanelor, dar iau fiecare concurs ca atare și încerc să mă bucur de fiecare rezultat, îmi doresc să fiu sănătoasă și ca fanii să mă urmărească atunci când vor fi și bune și rele.”

„Îmi doream de mică să ajung să joc un Slam și să câștig și meciuri. E o mulțumire și o ambiție pentru mine, îmi doresc să mă concentrez și să câștig cât mai multe posibil. Nu-mi vine să cred, exact asta vorbeam cu Septimiu, antrenorul meu, îmi spunea unde eram anul trecut pe vremea asta… și unde sunt acum… Îi mulțumesc că mi-a fost alături tot timpul. Și tatăl meu, mereu mi-a fost alături și m-a susținut când eram accidentată.”

 

***

Albumul foto „Simona de păstrat” – cele mai bune momente din cariera liderului mondial – este disponibil în ediția a doua, într-un număr limitat! ULTIMA PARTE A STOCULUI

Primul tiraj s-a epuizat, așa că am pregătit un al doilea tipar, care vine cu câteva bonusuri:

– conținut nou;
– 16 pagini în plus. Sunt 160 în total acum;
– o copertă modificată, cu imaginea care a făcut înconjurul lumii după victoria cu Kerber de la Melbourne;
– imagini de la Australian Open, cu ipostazele care definesc traseul eroic al Simonei la Melbourne: accidentarea din turul 1, meciul epic cu Lauren Davis, drama cu Kerber sau finala ireală cu Wozniacki.
– cu toate astea, prețul nu se modifică: rămâne același ca la prima ediție!

Albumul este disponibil ÎN STOC, asta înseamnă că ajunge la voi foarte repede după plasarea comenzii. Ia-ți unul de AICI.

*

În Shop ai reduceri de primăvară, de până la 40 la sută! Primește primăvara cu reducerile din Shop-ul 30-0: până la 40 la sută reducere la produsele selectate! Fără voucher, fără condiții secrete; ce vezi e ce primești. Sunt ultimele reduceri aplicate în magazinul 30-0 pentru o perioadă însemnată; verifică-le și profită de ele acum, aici!