E un lucru obișnuit ca jucătorii de top să aibă câte un turneu la care să exceleze și să câștige mai mult ca în alte părți. Se poate ajunge la nivelul lui Rafa (10 titluri la Monte Carlo sau Barcelona, sau 9 titluri de Slam la același turneu, RG), al lui Federer (care a câștigat de cel puțin șapte ori la cinci turnee) dar și la o scară mai mică, precum Anastasia Pavlyuchenkova, care are patru titluri la Monterrey. Asemenea performanțe pot fi explicate de o varietate de motive: poate fi vorba de o afinitate pentru suprafață, sau pentru condiții, sau jucătorului în cauză poate să-i placă orașul sau țara, sau pur și simplu să se simtă atât de bine la acel turneu încât, an de an, să joace peste așteptări acolo (așa cum a devenit, recent, Siegemund în raport cu turneul de la Stuttgart).
La rândul ei parte din elită, Simona Halep nu era obișnuită cu asemenea performanțe cu repetiție. Românca a adunat 14 titluri până acum, toate din 2013 încoace, dar singurul turneu pe care l-a câștigat mai mult de o dată este București (la ambele participări, în 2014 și 2016). Pe lângă București, ea mai jucase două finale la Madrid și la Fes (interesant, primele finale ale carierei au venit la micuțul turneu marocan, în 2010 și 2011). De asemenea, a ajuns de două ori în finala Canadian Open, dar de fiecare dată în alt oraș (Toronto – 2015, Montreal – 2016).
Acum însă, indiferent de rezultatul finalei de azi, Madridul devine primul loc în care Simona joacă trei finale. Iată cinci momente importante din aparițiile Simonei la un turneu mare, care devine foarte relevant pentru ea, cu un rol de barometru pentru evoluția ei sau de loc în care sezonul ei a găsit o inspirație necesară.
1. Lourdes Dominguez Lino. 2013, turul 1, înfrângere, 6-2, 4-6, 6-4
Un meci probabil deja uitat inclusiv de fanii înfocați ai Simonei. Probabil nu și de ea, pentru că este meciul pe care l-a indicat de mai multe ori drept sursa inspirației ei. În 2013, Simona primește un wildcard la Madrid, dar pierde după un meci extrem de strâns, cu schimburi lungi, la jucătoarea spaniolă în vârstă de 32 de ani. Până la acel turneu, Simona câștigase două meciuri la rând doar o dată, la Miami (cu Lisicki și Paszek, ambele strâns, avea apoi să piardă cu Errani, la 1 și la 0). Însă primele patru luni fuseseră afectate de o accidentare la spate și alte probleme de sănătate minore (starturile de sezon cu accidentări par să fi devenit ulterior o tradiție). Când a întâlnit-o pe Dominguez Lino, Simona se simțea în sfârșit sănătoasă. “Meciul acela a fost incredibil pentru mine. Am stat pe teren trei ore, iar după acel turneu am simțit că pot juca la cel mai înalt nivel”. O săptămână mai târziu, Simona trecea de calificări la Roma, apoi le elimina pe Radwanska, Vinci și Jankovic în drum spre semifinale, oprită fiind de Serena în semifinale. Victoria cu Radwanska a devenit a doua bornă-simbol a noii cariere pe care o începea Halep. Ce a urmat, se știe: șase titluri în acel sezon, intrarea în Top 20, apoi în Top 10 și stabilizarea în Top 5, cu alte opt titluri câștigate ulterior.
Interesantă o declarație a Virginiei Ruzici, citată de SI la final de 2013: “Obiectivul ei a fost Top 20 anul acesta, și e amuzant că la anul își propune să stea în Top 20”, spunea managerul Simonei, râzând. “E foarte modestă și încearcă să joace fără presiune pe cât de mult posibil. Dar sunt sigură că în adâncul sufletului are ambiții foarte mari”.
2. Maria Sharapova. 2014, finală, înfrângere, 1-6, 6-2, 6-3
Un an mai târziu, lucrurile arătau complet diferit. Intrată în Top 10, Simona ajunge în cea mai mare finală a carierei după un traseu lung și dificil, cu victorii la Goerges, Arruabarrena, Lisicki, Ana Ivanovic și Petra Kvitova. În finală, Halep pornește ca din pușcă și joacă entuziasmant în primul set cu Sharapova, cu multă varietate și ruperi de ritm. Dar nu poate susține același ritm și greșește două mingi aparent ușoare la rând, la mingi de rebreak, la 0-1 în setul doi. De aici meciul Simonei o ia pe topogan până în decisiv; dar în ciuda unei tentative de revenire pe final, ea pierde prima din cele două mari finale ale primăverii cu jucătoarea din Rusia. “Simona e la un cu totul alt nivel acum față de precedentele noastre meciuri”, spunea Sharapova. “Nu știu cum am reușit să câștig”.
https://twitter.com/WTA/status/862580802785116161
3. Irina Begu, 2016, sferturi de finală, victorie, 6-3, 0-6, 6-1
După ce în 2015 pierde în primul tur, Simona leagă iar victoriile la Madrid în 2016. E turneul în care patru românce ajung în sferturi, lucru nemaivăzut până atunci, iar emblematic pentru această performanță românească devine duelul a două dintre ele. Este și meciul în care Simona pierde unicul ei set din tot turneul. Exceptând setul doi cu Irina, ea n-a cedat în niciun alt set mai mult de trei game-uri până în finală.
4. Dominika Cibulkova, 2016, finală, victorie, 6-2, 6-4
În ciuda faptului că intrase în turneu cu multe semne de întrebare privind forma și sănătatea ei, Simona îl duce la capăt într-o manieră impresionantă. O domină și pe Cibulkova, în special cu forehandul, parte de pe care vin 11 lovituri câștigătoare. “Mă simt ca acasă aici“, spune ea, după ce ridică al doilea mare titlu al carierei, primul fiind la Indian Wells 2015. „E cea mai frumoasă zi din viața mea!”. Era și primul titlu obținut alături de Darren Cahill.
https://twitter.com/WTA/status/729003945431994368
5. Roberta Vinci, 2017, turul 2, victorie, 6-3, 2-6, 7-6
Seria de victorii a Simonei la Madrid supraviețuiește ca prin urechile acului după întâlnirea cu Roberta. Simona trăiește periculos într-un meci care-i testează zdravăn mult-discutata schimbare de atitudine. Condusă cu 2-5 și 15-30 în setul trei, campioana en-titre evadează cumva și se cațără înapoi în meci, pe care-l câștigă într-un tiebreak dominat net. E un meci care ar putea cântări greu în viitor; o altă eliminare rapidă i-ar fi stricat româncei tentativa de reviriment și ar fi prelungit startul ratat de sezon. Așa însă, Simona are ocazia să se îmbunătățească și să ajungă, câteva zile mai târziu, în a treia finală la Madrid și a 23-a a carierei.