Fast
"Am fost puternică mental"

Simona, după titlul de la Madrid: „Simt că voi fi din nou în stare să am o evoluție bună la Roland Garros”

Treizecizero | 13 mai 2017

La conferința de presă, Simona Halep a spus că victoria de la Madrid îi dă încredere în șansele ei la următorul turneu de Grand Slam. „Simt că voi fi din nou în stare să am o evoluție bună la Roland Garros”, a spus câștigătoarea turneului, adăugând: „În finală am fost mai puternică mental, iar asta îmi dă încredere, ținând cont de startul prost al sezonului. Simt că am jocul ca să câștig turneele cele mai mari. Trebuie doar să fiu constantă din punct de vedere mental”.

Despre meci, Simona a spus: „Știam că ea este foarte puternică; felul în care a început anul vorbea de la sine, pentru că știam că are încredere, ceea ce o face foarte periculoasă. Știam că are un serviciu mare, dar și forehand puternic, așa că am încercat să nu-i dau prea multe mingi pe forehand, să o fac să alerge un pic. Am reușit să neutralizez multe din dropshot-urile ei, cred că am ajuns la toate, chiar dacă n-am câștigat toate punctele. În tiebreak, energia mea a scăzut când am văzut acel serviciu doi care a fost de fapt în out, dar n-a fost strigat”, a spus Simona, aluzie la o decizie de arbitraj potrivnică ei, pe care a reclamat-o după ce a jucat punctul.

„Cred că meciul a fost un nivel foarte bun”, a încheiat ea.

„Mă simt grozav că am putut să-mi apăr titlul. E un titlu mare și îmi dă încredere pentru turneele mai mari. Ar fi frumos dacă aș reuși să joc peste tot la fel de bine ca aici”, a mai spus ea. Despre Darren: „Darren știe cum să mă liniștească. Sper să-l fac mândru câștigând un titlu de Grand Slam în cariera mea”.

Știrea cea mare în ce-i privește pe Darren și pe Simona a venit, însă, imediat după conferință, sub forma unor declarații exclusive oferite de Simona pentru WTA Insider.

https://twitter.com/MutuaMadridOpen/status/863505540726607877

La rândul ei, Kristina Mladenovic a spus că nu durerile de spate au fost motivul înfrângerii ei. „A fost un meci atât de disputat încât nici nu știu unde mă aflu în clipa de față. Amândouă am jucat foarte bine. Iubesc sportul ăsta foarte mult și cred că e necesar să apreciezi aceste meciuri chiar și atunci când pierzi.

Nu cred că astăzi a fost mai puternică decât mine din punct de vedere fizic, dar poate era mai odihnită. Ies cu capul sus dintr-o luptă de genul ăsta. Am încercat să nu las să se vadă că mă durea spatele, și nu acesta este motivul înfrângerii mele. Sunt foarte mândră de ceea ce am arătat publicului, tenis de calitate și respect pe teren.”

„Simona a jucat extraordinar, foarte bine și cu forehandul, și cu reverul, a alergat mult. Am încercat să pun presiune cu mingi grele. Ea e foarte constantă, foarte inteligentă, te obligă să te miști cu unghiurile ei, cu mingi adânci. E foarte greu să faci un winner contra ei”.

Fotografii: Jimmie48Photography

2performant

Perseverență. Muncă. Rezultate | Alături de 30-0 de la început

  • Nu stiu cum de se intampla dar sunt foarte norocos sa fiu printre primii care citesc articolele nou aparute! Bravo fata draga pentru bucuria pe care ne-o oferi!

  • tennisfan

    Simo l-a citit pe Neo , ideea asta ‘sa castig GS , sa-l fac mandru pe Darren’ se insinueaza si in discursul ei si mi se pare paguboasa , pune o presiune suplimentara.

    • Aciduțu

      Vrea sa arate cit de mult il apreciaza….Darren de asta sta cu ea, sa o ajute sa cistige un GS, doua, trei…nspe 🙂

  • placebo
  • ImWithHer

    In momentul de fata Simona este principala favorita la titlul de la Roland Garros! Eu deja o vad castigand. Ca joc este la o distanta destul de mare fata de restul iar vechea „problema” (mentalul) pare imbunatatita. In forma actuala, din punctul meu de vedere doar ceva neprevazut o poate opri de la castigarea titlului. Doar sper sa aibe mai multa grija, astazi daca turneul nu era detinut de Tiriac putea fi lejer descalificata pentru ca a lovit copilul de mingi cu racheta.

    • Este principala favorita, dar de aici si pana la a castiga e cale lunga. Gandeste-te daca da peste un meci de genul celui cu Vinci. Nu poti intoarce mereu astfel de meciuri.
      Sa vina odata acel Grand Slam, caci odata cu el presimt ca va incepe dominatia Simonei in WTA!

      • ImWithHer

        Uite ca am ajuns sa fim de acord la ceva. Da, evident ca nu este nicio garantie dar cum ti-am zis, la ce joaca ea fata de joaca celelalte la acest moment eu o vad castigatoare! Iar daca reuseste „descatusarea” castigand primul Grand Slam chiar va fi de neoprit.

  • Alin Lita

    Asta cu respectul n a nimerit o Mladenovic. Sa faci semn arbitrei ca adversara e prea zgomotoasa sau sa mimezi dureri de spate ca sa ti derutezi adversarul….mie mi se pare lipsa destul de mare de respect.

    • Aciduțu

      Kiki este cam „mechamta” nu te prea poti baza pe ea…

    • Alina-Veronica Piftor

      Mie acolo mi s-a părut că ea a zis că a fost Nets for service și că a întrebat-o pe arbitră dacă nu a auzit zgomotul fileului.

      • Cristian A.

        Și mie la fel mi s-a părut

    • rebelhawk
      • Elina

        Foarte fain a vorbit Kiki despre Simona. Si nu e genul care sa se ascunda avand in vedere comentariile despre Sharapova si Garcia.

    • Cristian A.

      Îmi amintesc faza. NU a făcut semn că Simo e zgomotoasă. A semnalizat ca a auzit nets și voia repetarea servei Simonei