Fast
O nouă șansă la primul trofeu după revenire

Start perfect de an: Serena Williams avansează în ambele finale de la Auckland

Radu Marina | 11 ianuarie 2020

Serena Williams își începe noul sezon în cel mai promițător mod: două finale din două la primul turneu la care ia parte în 2020. După victoria de ieri de la dublu din semifinale alături de Caroline Wozniacki, Serena și-a asigurat prezența și în finala probei de simplu cu o victorie categorică în fața Amandei Anisimova, 6-1, 6-1. Semifinala cu Anisimova, favorită 3 la Auckland și locul 25 WTA, a durat doar 43 de minute, fiind cel mai scurt meci al acestui început de sezon. 

Victoria în fața Amandei o duce pe Serena în a 98-a finală a carierei și a șasea de la revenirea în circuit, după naștere. Toate finalele reușite de Williams de la revenirea în circuit au fost pierdute, însă acum are o mare șansă pentru a câștiga primul ei trofeu în calitate de mamă: o va avea ca adversară pe Jessica Pegula, o altă americancă promițătoare, care a învins-o în trei seturi pe Caroline Wozniacki în semifinale, împiedicând o întâlnire pentru titlu între cele două prietene. În plus, față de precedentele finale, aceasta se joacă într-un context în care presiunea e mai mică, iar emoțiile ar trebui să fie mai ușor de controlat.

Nivelul Serenei a părut a fi peste ceea ce a arătat în primele ei trei meciuri, dar la asta a contribuit și faptul că tenisul curat și drept al Anisimovei s-a pliat perfect pe jocul favoritei principale de la Auckland. Deși întreaga săptămână nivelul Serenei a fost unul bun și fără căderi care să îi dăuneze, semifinala cu Anisimova a fost o demonstrație de forță, în care absolut fiecare element din jocul Amandei i-a convenit, în special modul în care i-au venit mingile de la adversară: plate, drepte, în zona ei de lovire, mereu având aceeași traiectorie. Adică exact scenariul (dar și deznodământul) pe care-l avem și în meciurile cu Maria Sharapova. 

“Știam că urmează un meci împotriva unei jucătoare foarte bune, așa că a trebuit să-mi cresc nivelul. Sunt mulțumită de cum am jucat, mă simt în formă, am avut câteva meciuri foarte bune în care am jucat și raliuri lungi, scurte, am întâlnit jucătoare agresive, dar și mai puțin agresive, deci toate elementele de care am nevoie pentru Australian Open”, a declarat Williams la conferința de presă. 

Cât despre un posibil prim trofeu de la revenire, Serena a spus că ar însemna mult pentru ea, că a muncit mult pentru a reveni la acest nivel, dar știe că va fi un meci foarte greu. Dincolo de dificultățile pe care le-a avut în absolut fiecare finală pe care a jucat-o de la revenire, finala de mâine nu are o așa mare încărcătură, dar asta nu înseamnă că îi va fi mai ușor. Cu Jessica Pegula, o jucătoare de 25 de ani, aflată la a 4-a ei finală WTA, nu s-a mai întâlnit niciodată până acum.