Fast
Primele românce eliminate

Start nefast: Monica Niculescu și Sorana Cîrstea pierd în prima zi la Australian Open

Radu Marina | 14 ianuarie 2019

Pe hârtie, Rebecca Peterson, adversara Soranei din primul tur, se anunța una mai mult decât accesibilă. O jucătoare fără experiență, care nu mai jucase un meci din septembrie și care nu avea vreo victorie la Australian Open putea fi considerată o adversară mai puțin periculoasă.

În acest context, o victorie, eventual fără mari bătăi de cap, a Soranei părea plauzibilă, în fața unei adversare cu un stil de joc similar ei, aflată în premieră pe tabloul principal la Melbourne. A venit însă o înfrângere seacă. Un 6-4, 6-1 pentru Peterson, după un prim set echilibrat, în care diferența a fost făcută de trei-patru puncte, urmat apoi de o altă cădere bruscă a Soranei în setul doi, unul în care a izbutit doar opt puncte.

La cum a pornit meciul, semnele erau excelente pentru Sorana. A început lovind cu poftă, a părut încrezătoare și n-a avut mari probleme pe propriul serviciu. Doar că, într-un meci în care se întâlnesc două jucătoare cu un joc agresiv, dar unidimensional, supraviețuiește cea care ajustează prima și care greșește mai puțin. Prima care a ajustat a fost Sorana, dar doar două game-uri. Tot Sorana a fost și cea care a avut primele mingi de break, la 4-4. Le-a ratat, iar de aici a început căderea: imediat în game-ul următor, când a servit pentru a rămâne în primul set au urmat trei erori consecutive și, dintr-o dată, primul set era încheiat.

În schimb, Peterson a fost cea care a greșit mai puțin și, foarte important, când au apărut șansele (la 5-4), pe lângă acea agresivitate sporită a mai adăugat un slice defensiv, o minge mai înaltă, suficient cât să o deraieze pe Sorana. Adică ceva ce Sorana nu a făcut atunci când a avut, de asemenea, posibilitatea de a prelua conducerea.

Ce a urmat apoi după primul set a fost greu de privit, din păcate. Setul doi a durat puțin sub 20 de minute, iar Sorana a ratat absolut fiecare lovitură pe care a încercat-o. Începând cu serviciul, cedându-și de fiecare dată serva după duble greșeli și continuând cu retururile, care ieșeau metri buni în afara terenului. În primele cinci game-uri ale setului doi, toate mergând desigur către Peterson, Sorana a izbutit doar trei puncte. Iar până la finalul meciului a mai reușit să adune alte cinci, care aveau să-i aducă și primul game din setul doi. Dar cum zarurile erau deja aruncate, game-ul reușit avea să fie doar o amânare a unei înfrângeri de uitat, care a făcut-o pe Sorana prima jucătoare eliminată din turneu.

Câteva ore mai târziu, Monica Niculescu a dat o replică solidă în duelul cu promițătoarea Amanda Anisimova. Dar după ce primul set s-a decis la tiebreak, Monica n-a găsit resurse să prelungească meciul, să-l facă fizic, să o facă pe tânăra americană să aibă îndoieli. Iar Anisimova s-a ținut foarte bine la final, când tensiunea închiderii meciului ar fi putut s-o deturneze și a dus treaba la capăt în două seturi, 7-6, 6-4, într-o partidă în care s-a aflat la conducere tot timpul.

Monica a început cedându-și primele două servicii unul după altul, primul serviciu arătând un procentaj de doar 20 la sută la un moment dat. Condusă cu 5-2, Monica s-a cățărat însă înapoi în set așa cum a făcut-o în multe alte ocazii, iar când Anisimova a servit pentru set, Niculescu a reușit break-ul. Dar Anisimova nu s-a pierdut cu firea și n-a lăsat inițiativa să-i scape, găsind adesea loviturile direct câștigătoare și nepermițându-i româncei să lungească punctele și să joace meciul în termenii ei. Moni a salvat trei mingi de set la 5-6, dar n-a făcut decât să amâne deznodământul, pentru că Anisimova a luat tiebreak-ul la 3.

Setul doi a avut aproape aceeași desfășurare, cu Anisimova desprinzându-se și Monica încercând un comeback, doar că de data asta americanca a luat două break-uri avans. Moni l-a recuperat pe primul, a avut două oportunități și pentru al doilea, dar Anisimova le-a salvat și a pus capăt meciului. A patra înfrângere consecutivă în turul 1 al unui Slam pentru Monica.

Irina Begu este a treia româncă în programul primei zile la Australian Open; ea o întâlnește pe Andrea Petkovic, în jurul orei 8:00.