Fast
Încă o victorie bună

Simona rămâne puternică la greu, trece din nou de Sam Stosur la Madrid

Treizecizero | 10 mai 2017

Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală de la Madrid, după o victorie strânsă, într-un meci foarte bun, cu Sam Stosur. A fost 6-4, 4-6, 6-4 pentru Simona, care o oprește pe australiancă pentru al doilea Premier Mandatory consecutiv.

Simona a gestionat foarte bine momentul complicat din setul al treilea. De la 1-2, 0-30 pe serviciul ei, Simona a luat 12 puncte la rând, desprinzându-se la 4-2. Când a ajuns să servească pentru meci, românca n-a ezitat. Halep a încheiat meciul cu 24 de winners și doar 12 unforced errors; Stosur a avut un raport de 31-33.

Următoarea adversară va fi Coco Vandeweghe, care a eliminat-o pe Carla Suarez Navarro. Va fi prima întâlnire a Simonei cu jucătoarea americană.

Povestea completă a meciului de azi este aici.

“Simt că împotriva lui Sam trebuie să stau mereu aproape de baseline, dar am mereu un plan când joc cu ea și încerc să-mi găsesc ritmul la retur. Azi a fost greu, am făcut câteva retururi bune, dar mai important e că nu mi-am pierdut prea des serviciul. Am răspuns bine și la slice-uri. A fost un meci foarte bun. Am fost puternică mental azi. Mă simt foarte bine, mă simt încrezătoare”, a spus Simona. “Îmi place la Madrid pentru că e altitudine, am mai multă putere și pot controla jocul, pot să mă folosesc de mai mult efect și îmi place că mingea sare mult și pot să o iau din urcare”.