Exclusiv pentru membrii Treizecizero Plus

Simona Halep: „Meciul acesta mă afectează. Îmi pare rău că nu am putut să fiu mai puternică la mingile acelea. Dar o să învăț din el”

Corespondență din Melbourne Simona Halep a admis că e foarte afectată de înfrângerea cu Muguruza, iar faptul că n-a reușit să convertească mai multe momente în care a condus face totul să fie și mai dureros. Totuși, ea a vorbit pe larg, dând răspunsuri complete și pline de informație, atât în engleză, cât și în

Adrian Țoca 30 ianuarie 2020

Corespondență din Melbourne

Simona Halep a admis că e foarte afectată de înfrângerea cu Muguruza, iar faptul că n-a reușit să convertească mai multe momente în care a condus face totul să fie și mai dureros. Totuși, ea a vorbit pe larg, dând răspunsuri complete și pline de informație, atât în engleză, cât și în română, la toate întrebările care au vizat momentele cheie ale meciului: tiebreak-ul, șansele neluate, setul al doilea, impactul condițiilor asupra nivelului ei fizic. A admis că nu a fost lucidă în momentele importante și i-a dat credit Muguruzei pentru cum a jucat punctele mari.

Am întrebat-o dacă combinația de factori precum căldura și faptul că tenisul lui Garbine nu i-a dat mult ritm, i-au afectat această luciditate în momentele în care a condus scorul.

"Da, am condus foarte mult azi și îmi pare rău că n-am reușit să închei eu meciul cu bine, dar a fost mai puternică, a fost mai solidă pe mingile importante, a servit bine atunci când a trebuit. Îmi pare rău că n-am fost în stare să fiu mai puternică și m

Acest articol este disponibil pentru abonații 30-0 Plus
Devino membru 30-0+ și ai:
  • conținut exclusiv valoros și original, dedicat doar abonaților;
  • acces prioritar la toate proiectele pe care le pregătim;
  • acces în culisele marilor turnee la care 30-0 e acreditat: primești informații exclusive direct pe telefon, în grupul de WhatsApp;
  • discounturi de 30% pe toată durata abonamentului pentru produsele din 30-0 Shop;
  • alte beneficii

Vezi toate pachetele

Abonează-te la 30-0+ Ai deja cont? Loghează-te

Află mai multe despre 30-0+

Îți place?