Fast
Conducem cu 2-1!

Simona Halep câștigă un meci superb cu Karolina Pliskova, aduce România în avantaj în fața Cehiei!

Treizecizero | 10 februarie 2019

Simona Halep a adus al doilea punct pentru România în weekendul de la Ostrava, după o victorie grozavă în meciul dintre cele două staruri ale Cehiei și României. Simona a câștigat cu 6-4, 5-7, 6-4, un meci de 2 ore și 40 de minute.

Grație victoriei Simonei, România conduce cu 2-1 și se poziționează acum la o singură victorie distanță de calificarea în semifinalele Fed Cup 2019.

Confruntarea dintre Simona și Karolina nu a dezamăgit. Dimpotrivă, s-a ridicat sau chiar a depășit înălțimea așteptărilor. Două foste ocupante ale locului 1, jucătoare oricând capabile să ajungă într-o finală de Slam și să bată pe oricine în lume, cele două și-au pus în joc toate resursele, în căutarea unei victorii cu multă însemnătate.

După un schimb de break-uri în startul meciului, cele două și-au făcut serviciile până la 4-4, dar presiunea pe serviciul Pliskovei a fost aproape permanentă, cehoaica înfruntând trei mingi de break în următoarele patru servicii. Simona a excelat la passinguri și a servit tot mai bine, apărându-se de retururile agresive și lungi ale Pliskovei. Forehandul Simonei a ajutat-o să crească presiunea pe final de set și s-o plimbe pe Karolina, care și-a pierdut răbdarea și serviciul în game-ul nouă; Simona a servit cu succes pentru set, închizându-l la a 5-a șansă.

Setul secund a fost o luptă continuă, cu game-uri lungi și istovitoare, majoritatea depășind 5-6 minute. Simona a flirtat cu break-ul în primele două game-uri pe retur, dar după ce nu a reușit să-i dea lovitura de grație Karolinei a avut, explicabil, o scurtă pierdere a concentrării, suficient cât Pliskova să se ducă la 4-1, după un rar game cap-coadă slab pe serviciul Simonei.

A urmat o continuă cursă de urmărire a româncei, care a recuperat de două ori break-ul, a fost în joc practic pe fiecare serviciu al Pliskovei, iar la 5-6 a avut minge de tiebreak. Dar câteva erori sub presiune din situații de închidere a punctului au costat-o setul.

Dar Simona s-ar putea să nu fi câștigat acest meci incredibil de greu grație tenisului superb din primul set sau a luptei de recuperare din al doilea, ci pentru felul în care și-a păstrat cumpătul la 1-2 în al treilea set. Era un moment în care Pliskova părea că are ascendentul și că își regăsește serviciul. În alți ani, Simona risca să cedeze lupta într-o situație ca asta. Dar Simona a reușit să egaleze la doi, apoi a accelerat și a făcut imediat break-ul desprinderii, dublându-l câteva minute mai târziu.

https://twitter.com/FedCup/status/1094765712499855360

N-a mai fost cale de întors pentru Pliskova de aici, deși cehoaica și-a demonstrat clasa și a luptat până la capăt, recuperând unul dintre cele două break-uri, cu o minge de meci salvată între timp.

România e, așadar, în pole-position acum, dar meciul se joacă până la ultima minge. Cum scriam în Newsletter-ul de azi, Fed Cup se decide în echipă, oricât de bune ar fi individualitățile: greutatea meciului Cehia – România se mută acum pe două jucătoare aflate încă în căutarea primei victorii în 2019. Katerina Siniakova (0-5, excluzând calificări) vs Mihaela Buzărnescu (0-4). Cele două nu s-au mai întâlnit anterior.

Din perspectiva Simonei, victoria ei trebuie privită și prin prisma contextului actual din WTA. Pliskova este una dintre cele mai în formă trei jucătoare ale momentului în startul de an. Simo, încă într-o perioadă de reacomodare după o pauză lungă. Cele două victorii de la Ostrava îi vor fi de mare folos în perioada următoare în circuit – iar ea a fost prima care a admis că sunt reușite de o mare însemnătate pentru ea.

„Da, a fost cea mai importantă a mea din Fed Cup. Ambele meciuri, de fapt. Mai ales având în vedere istoria nemaipomenită a Cehiei în Fed Cup”, a spus Simona, amintind și că-și dorea să-și ia revanșa pentru eșecul de acasă din 2016, suferit în fața Pliskovei, la Cluj. „Sunt foarte bucuroasă să câștig contra unei jucătoare într-o astfel de formă. Mă ajută și pentru viitor”, a spus Simona, care își câștigă ambele meciuri într-o manșă de Fed Cup pentru a treia oară consecutiv, după întâlnirile cu Marea Britanie și Elveția.

Toate declarațiile celor două de după meci sunt aici.

***

Tenisul românesc chiar este „Fire”. Adică puternic, performant, apreciat, iubit!

Urmărește sezonul 2019 purtând „Romanian Tennis is Fire”, noul tricou de la 30-0, inspirat și dedicat incredibilelor rezultate ale tenisului românesc din ultimii șase ani! 😍😍

Și nu avem doar rezultate; avem o mulțime de personalități puternice; sportivi care ne bucură și de la care ne putem inspira.

Tricoul „Romanian Tennis is Fire” vrea să sărbătorească multitudinea de campioni pe care ni i-a oferit tenisul românesc în ultimul deceniu.

Poartă un tricou care transmite asta, indiferent că ești pe străzile din România sau în tribune la Melbourne sau la New York, la Paris sau la Londra, la București sau la Madrid, în meciurile de Cupa Davis sau de Fed Cup! 🇹🇩🎾🔥