Fast
Cu echipa de bază

România e pregătită cu o formulă foarte puternică pentru meciul de Fed Cup cu Cehia, campioana en-titre

Treizecizero | 30 ianuarie 2019

E aproape timpul pentru Fed Cup. Noul sezon al competiției pe echipe naționale feminine e pe cale să înceapă, săptămâna viitoare, iar România va reveni, cu această ocazie, în Grupa Mondială, după doi ani de absență.

Ne întoarcem tot contra adversarei cu care am și debutat la precedenta prezență în Grupa Mondială. În 2016, la Cluj, România pierdea o luptă strânsă cu Cehia care se baza și atunci pe Petra Kvitova și Karolina Pliskova. Ulteriori, eram învinși tot acasă și de Germania, ceea ce ne-a trimis în Grupa 1, pentru sezonul 2017. Am pierdut cu Belgia acasă și am învins Marea Britanie, tot acasă, în baraj, menținându-ne în Grupa 1, pe care am depășit-o anul trecut, odată cu victoriile contra Canadei și Elveției.

Acum întâlnim Cehia în deplasare, la Ostrava, în cel mai interesant meci al primei etape. Palmaresul Cehiei e deja binecunoscut în această competiție. În noiembrie, Cehia câștiga finala Fed Cup 2018 chiar și fără vedetele sale; a fost al șaselea titlu din ultimele opt sezoane pentru Cehia și al 11-lea per total!

Cehia trece, însă, prin unele schimbări. Dacă anul trecut Lucie Safarova, mult timp piesă importantă, și-a anunțat retragerea din tenis, Barbora Strycova și-a anunțat retragerea din echipa de Fed Cup.

În fine, cea mai relevantă mișcare este retragerea Petrei Kvitova din echipa pentru acest meci, după ce Petra a ajuns până în finala Australian Open, la Melbourne, ocazie cu care a urcat și pe locul 2 în lume.

Asta schimbă destul de mult datele problemei, dar Cehia va rămâne oricum o nucă foarte tare pentru România. Vom reveni zilele următoare cu analize și comentarii despre acest duel, până atunci să consemnăm formula oficială a României pentru duelul de la Ostrava, de săptămâna viitoare (9-10 februarie).

De notat că echipele pot cuprinde, de anul acesta, cinci jucătoare, schimbare care dă mai multe posibilități în structurarea strategiei pentru cele două zile de meciuri (întâi se joacă cele patru de simplu, iar meciul de dublu este cel care închide ziua a doua).

Astfel, echipa României va fi alcătuită din Simona Halep (nr. 3), Mihaela Buzărnescu (28), Irina Begu (71), Ana Bogdan (99) și Monica Niculescu (100). România a pierdut-o, recent, pe Sorana Cîrstea, care și-a anunțat retragerea din echipa de Fed Cup.

Echipa Cehiei va fi formată din Karolina Pliskova, Katerina Siniakova, Marketa Vondrousova și Barbora Krejcikova.

https://twitter.com/FedCup/status/1090627631467425793

Florin Segărceanu, căpitanul echipei României, crede că Cehia e favorită: „Am avut puțină neșansă la tragerea la sorți, pentru că jucăm împotriva celei mai valoroase și mai titrate națiuni din Fed Cup în ultimul deceniu. Apoi, din punct de vedere al clasamentelor, vorbim despre o echipă care are în componență jucătoarea nr. 2 și nr. 5 în lume, la simplu, și nr. 1 și nr. 2 mondial, la dublu. Asta spune tot despre valoarea echipei Cehiei. Poate că plecăm cu șansa a doua, cum se spune, dar suntem conștienți că în aceste întâlniri de Fed Cup se pot întâmpla multe surprize, mai ales că presiunea o să fie mai mare din partea lor, pentru că sunt favorite și pentru că joacă acasă. Dacă noi o să avem, la ora meciului, toate fetele bine pregătite și sănătoase, și la fel și pe Simona, despre care știm că poate să învingă la orice oră pe oricine, pe orice suprafață, este clar că avem o șansă bună”.

https://twitter.com/FedCup/status/1090575370624090114

La rândul ei, Alina Cercel-Tecșor, antrenorul României, vede întâlnirea cu Cehia ca pe o oportunitate pentru echipa noastră să-și testeze și să-și demonstreze valoarea:

„Confruntările cu echipe campioane sunt mereu palpitante și încărcate de emoții, iar Fed Cup este o competiție în care orice este posibil atunci când crezi cu adevărat în echipa ta. România are acum o echipă puternică, hotărâtă și determinată să joace cel mai bun tenis la Ostrava. Indiferent de componența echipei Cehiei, întâlnirea va fi dificilă, dar eu cred cu tărie în valoarea fetelor noastre”.

***

Tenisul românesc chiar este „Fire”. Adică puternic, performant, apreciat, iubit!

Începe și tu anul și sezonul de tenis cu „Romanian Tennis is Fire”, noul tricou de la 30-0, inspirat și dedicat incredibilelor rezultate ale tenisului românesc din ultimii șase ani! 😍😍

Apoi, multitudinea de personalități puternice este, de asemenea, o caracteristică specială a tenisului românesc. Avem caractere puternice, care promovează valori importante, sportivi care ne bucură și de la care ne putem inspira.

Tricoul „Romanian Tennis is Fire” vrea să sărbătorească multitudinea de campioni pe care ni i-a oferit tenisul românesc în ultimul deceniu.

Poartă un tricou care transmite asta, indiferent că ești pe străzile din România sau în tribune la Melbourne sau la New York, la Paris sau la Londra, la București sau la Madrid, în meciurile de Cupa Davis sau de Fed Cup! 🇹🇩🎾🔥