Fast
Roger câștigă Fedalul de la Wimbledon

Roger Federer triumfă într-un nou Fedal de calitate, se califică în finala Wimbledon, unde îl va întâlni pe Novak Djokovic!

Treizecizero | 12 iulie 2019
Wimbledon este oferit pe 30-0 de

Roger Federer a câștigat ediția 40 a clasicului Fedal, învingându-și marele rival și prieten Rafael Nadal într-o semifinală de înalt nivel la Wimbledon. 7-6, 1-6, 6-3, 6-4 pentru elvețian, într-una dintre victoriile de referință ale carierei lui Federer.

Va fi a 12-a finală a carierei pentru Roger Federer la Wimbledon și a 31-a de Slam per total.

Federer se revanșează astfel pentru înfrângerea de luna trecută de la Roland Garros, de asemenea în semifinale, într-o metaforă superbă pentru carierele celor doi; fiecare și-a „ținut serviciul” pe suprafața preferată. Federer a câștigat acum 6 din ultimele 7 meciuri cu Nadal.

Prin această victorie, Federer reușește de asemenea mai multe lucruri relevante în rivalitatea all-time cu Rafa: reduce din nou din diferență în head-to-head (24-16 Nadal), îl amână acestuia o nouă oportunitate la un titlu de Slam, cu care, teoretic, ar fi putut ajunge la un singur titlu de Federer în clasamentul all-time. În schimb, își oferă sieși o ocazie la a adăuga la totalul de 20.

Pentru asta, va avea însă o misiune cel puțin la fel de dificilă în finală, unde-l așteaptă Novak Djokovic. E un clasic 1-2 de meciuri-mastodont, dueluri între cei mai mari trei jucători din toate timpurile.

Djokovic a avut parte de rezistență din partea incomodului Roberto Bautista Agut, dar după pierderea primului set a reușit să preia controlul și să-l învingă pe spaniol în patru seturi, 6-2 4-6 6-3 6-2.

Djokovic are un bilanț de 32-1 la Slamuri de la Wimbledon de anul trecut încoace, și îl conduce pe Federer în h2h cu 25-22. Va fi încă o finală la Londra între cei doi, după cele din 2014 și 2015, ambele câștigate de către Novak.

„La fel ca întotdeauna, nu? Are abilitatea de a face lucrurile grele ușoare”, a spus Rafa, întrebat despre ce apreciază la jocul lui Federer, la conferința de presă. Rafa a punctat unul dintre capitolele la care s-a făcut diferența azi: returul lui Federer. Elvețianul a intrat într-o zonă aproape ireală pe partea de final a meciului pe retur, când l-a pus sub o presiune foarte mare pe Nadal pe game-urile de serviciu ale acestuia.

Reverul lui Federer a fost încă o dată o surpriză plăcută, continuând pe linia victoriilor sale în fața lui Rafa în această parte a carierelor lor.

A fost un prim set cu o singură minge de break, în care s-a mers cu serviciul până în tiebreak. Rafa l-a început câștigând un punct imposibil, classic-Rafa, apoi a avut și mini-break, dar Federer a rămas mai agresiv și a recuperat, câștigându-l. Startul setului secund a fost o bătaie intensă la început, când ambii au avut șanse de break în primele game-uri, dar după ce Rafa a convertit-o pe prima, nivelul lui Federer n-a mai fost același, iar Nadal a dominat.

Din setul trei a început partea cu adevărat bună a meciului. Mijlocul setului a fost decisiv: acea pereche de game-uri în care Federer a făcut întâi break, apoi l-a apărat salvând trei mingi de rebreak, și a câștigat două schimburi de 23, respectiv 25 de mingi, părând capabil să-l domine și de pe baseline, în dueluri fizice, pe adversar.

În setul patru, break-ul lui Federer părea iminent, dar și revenirea ulterioară a lui Nadal era la fel de previzibilă. Rafa a făcut eforturi pentru a prelungi meciul și a recupera break-ul. Într-o succesiune de puncte fabuloase în ultimele două game-uri, Nadal a beneficiat de o minge de break, dar Federer a servit grozav când a avut nevoie și a pus capăt meciului la a cincea oportunitate.

„Sunt epuizat, a fost greu la sfârșit, Rafa a jucat niște puncte incredibile pentru a rămâne în meci. Nivelul a fost ridicat, publicul, minunat. Bătăliile cu Rafa sunt mereu speciale.”

Articol în curs de actualizare

https://twitter.com/ATP_Tour/status/1149760149810270209?s=20
https://twitter.com/doublefault28/status/1149752829570977792?s=20

https://twitter.com/Wimbledon/status/1149752595642294273?s=20
https://twitter.com/cjzero/status/1149748016145768448?s=20
https://twitter.com/kobebryant/status/1149733202379993089?s=20

The Grand Slam Life is the best life!

Viață de Slam, tricou de Slam!

Comandă acum un tricou Grand Slam Life din 30-0 Shop!