Fast
În finală, fără set pierdut!

Patricia Țig se califică în finala de la Istanbul după o altă victorie concludentă. A treia finală a carierei pentru Pati

Treizecizero | 12 septembrie 2020

Patricia Țig își continuă săptămâna foarte bună de la Istanbul cu o nouă victorie convingătoare, de data asta contra cehoaicei Tereza Martincova. A fost 6-3, 6-3 pentru Pati, care obține astfel calificarea în prima finală a sezonului, a doua de la revenirea în circuit și a treia a carierei.

Fără set pierdut în victoriile cu Danilovic, Doi, Peterson și Martincova, Patricia va căuta primul ei trofeu WTA împotriva canadiencei Eugenie Bouchard, în prima lor întâlnire.

Încă o dată, Patricia a revenit după un start în care a fost condusă cu break: de la 1-3, ea a reușit să câștige zece din următoarele unsprezece game-uri, aducându-se în poziția de a servi pentru meci la 6-3, 5-1. Nu a reușit să închidă socotelile din prima, dar, după ce Martincova a câștigat două game-uri, Patricia a pus capăt meciului, evitând alte complicații nenecesare.

Românca a câștigat 62 la sută din punctele jucate pe primul serviciu și a salvat 5 din cele 9 mingi de break cu care s-a confruntat, convertind la rându-i 7 din 9.

Meciul a avut parte și de un moment tensionat, soldat cu câte un avertisment pentru ambele jucătoare din partea arbitrului de scaun. Patricia și Tereza nu s-au salutat la sfârșitul meciului.

https://twitter.com/doublefault28/status/1304815087073538049?s=20

Calificarea în finală o mai saltă alte câteva locuri pe Patricia, deja asigurată de faptul că, de săptămâna viitoare, va avea un nou career-high în clasamentul WTA. Cu punctele pentru finală, ea va urca până pe locul 64 începând de luni, un salt total de 24 de poziții, ceea ce înseamnă că Patricia va fi, săptămâna viitoare, a doua jucătoare din România în clasament, după Simona, o ascensiune remarcabilă ținând cont că Patricia nu avea clasament în primăvara anului trecut. Un eventual titlu ar urca-o pe locul 58.

https://twitter.com/WTA/status/1304823058754990081?s=20
https://twitter.com/WTA/status/1304826891321237504?s=20

Precedentele finale ale Patriciei s-au jucat la Baku, în 2015 (pierdută cu Gasparyan) și la București, în 2019 (pierdută cu Rybakina). Patricia are în cont un titlu WTA 125k, câștigat vara trecută, tot pe zgură, la Karlsruhe (cu Van Uytvanck).

Prezența în finală este un moment semnificativ și pentru Eugenie Bouchard, adversara de mâine a lui Pati. Canadianca, fostă număr 5 mondial, e acum pe 272 (dar a fost și mai jos de atât). La Istanbul a intrat în calificări cu ajutorul unui wildcard, dar a confirmat forma bună după revenire arătată și la Praga, legând o serie de victorii impresionante, în special câteva meciuri dure și lungi. Bouchard le-a învins, pe rând, pe Jorovic, Kung, Tomova, Svetlana Kuznetsova, Danka Kovinic și, azi, pe Paula Badosa Gibert (6-3, 6-2), pentru prima ei finală WTA din martie 2016 încoace. Bouchard va sări pe 163 de luni, sau 137 cu un titlu.

Foto: Tennis Champ Istanbul

Lista titlurilor și a finalelor reușite de jucătorii români în 2020, ATP și WTA, simplu și dublu

Turnee câștigate

Simona Halep – Dubai, Premier
Laura Paar – (dublu, cu Julia Wachaczyk), Lyon, International
Irina Begu – Indian Wells, WTA 125k
Simona Halep – Praga, International
Andreea Mitu – (dublu, cu Lidziya Marozava), Praga, WTA 125

Finale

Raluca Olaru / Monica Niculescu – Praga, International
*Patricia Țig – Istanbul, International

*Urmează să se joace.