Fast
Reapare Jelena

Ostapenko reintră în zonă, Danielle Collins o surprinde pe Venus, Del Potro găsește iar calea spre victorie

Radu Marina | 29 martie 2018

Ce s-a întâmplat aseară și cu ce rămânem după o zi plină la Miami, începută cu victoria Jelenei Ostapenko în fața Elinei Svitolina, continuată cu surpriza reușită de Danielle Collins și meciul imens dintre Delpo și Raonic, discutăm pe larg mai jos:

Jelena Ostapenko face cel mai bun turneu din 2018, dă semne de revenire

Jelena Ostapenko a ajuns la Miami cu patru victorii, șapte înfrângeri și multe dubii. Până săptămâna aceasta, imaginea care părea a se contura în ce o privește era a unei jucătoare care se chinuie să câștige, nu își găsește locul și resimte, în sfârșit, presiunea dată de succesul avut anul trecut. Avea în spate înfrângeri la jucătoare mult mai slab clasate, eliminări premature (la patru din cele șapte turnee la care participase ieșise încă din primul tur) iar jocul se clătina serios. Pe scurt, nu se anunța nimic bun pentru ea; iar la orizont e sezonul de zgură, unde are de apărat o finală (Charleston), o semifinală (Praga) și un titlu (RG).

Cu spatele la zid, letona a livrat cel mai potrivit răspuns în fața unei situații delicate, așa cum s-a întâmplat și pe finalul sezonului trecut: prima semifinală din 2018 la un Premier Mandatory și două victorii la rând vs. Top 10 la rând.

După victoria în fața Elinei Svitolina, 7-6, 7-6, meci încheiat cu 44 de winnere din partea letonei, Jelena Ostapenko spunea că spre deosebire de celelalte turnee la care a participat în acest an, aici a încercat să joace tenisul ei. ,,Cred că în celelalte turnee am încercat să joc mai îngrijit, să dau înapoi cât mai multe mingi, fără a fi agresivă. Acum simt că joc agresiv, atac și nu îmi mai e teamă să risc”.

Asta s-a văzut pe tot parcursul meciului cu Svitolina; a făcut ca absolut totul ca meciul să depindă doar de ea, a dictat în permanență și a impus un ritm alert. Uneori i-a ieșit, alteori nu, dar aspectul cel mai important de luat în seamă aici e cât de bine s-a regrupat după perioadele mai negre din meci în care rata minge după minge. În primul set a condus cu 5-3, a fost egalată, condusă și a răspuns excelent după seria de game-uri pierdute, în setul doi a revenit de la 1-3 și 5-6, când Svitolina servea pentru setul doi cu o serie cinci-șase puncte jucate excelent, amintind pe alocuri de jocul de la Roland Garros.

Tot de Roland Garros a amintit și David Taylor, noul ei antrenor,cel care le-a mai antrenat pe Naomi Osaka de curând și pe Sam Stosur în trecut. Australianul a avut o intervenție foarte bună la 5-6 în setul doi, când Svitolina a avut șansa de a duce meciul în decisiv. I-a reamintit că a câștigat la Paris jucând agresiv, dar în același timp precis, ceea s-a dovedit a fi util. Imediat Ostapenko a făcut break-ul, s-a ajuns în tiebreak, urmând ca de la 2-1 să aibe o serie de patru winnere.

Intervenția lui Taylor mi s-a părut interesantă din două puncte de vedere: pe de o parte i-a reamintit într-un moment important din meci de ce e capabilă, pe de altă parte arată că o lasă să-și facă jocul ei, o încurajează să joace ce simte și cum se simte cel mai bine, fără a-i trasa niște instrucțiuni clare pe care să le respecte.

Rezultatul carierei pentru Danielle Collins. Trece de Venus și e în semifinale

Una dintre cele mai frumoase poveste ale acestui an e în curs de desfășurare acum, la Miami. Danielle Collins a devenit singura jucătoare din istoria turneului de la Miami care ajunge până în semifinale venind din calificări, după ce a învins-o în două seturi, 6-2, 6-3 pe Venus Williams.

Până la Indian Wells, Collins era clasată în afara topului 100. După titlul câștigat la New Port (125K) în ianuarie și parcursul bun de la Indian Wells 125K, a primit wild card pe tabloul principal la Indian Wells. Aici a trecut de Taylor Townsend, Madison Keys, Sofya Zhuk și s-a oprit la Carla Suarez Navarro.

La Miami a fost nevoită să joace calificări, le-a trecut, iar odată ajunsă pe tabloul principal a trecut de Irina Begu, Coco Vandeweghe, Donna Vekic, Monica Puig și Venus Williams, bifand astfel prima ei victorie vs. top 10 și poate cea mai valoroasă pentru că e obținută în fața unei jucătoare pe care a admirat-o mereu și îi este idol. ,,Când am văzut-o pe Venus în vestiar, aproape că am început să plâng. Am admirat-o toată viața mea și este jucatoarea pe care am urmărit-o și o urmăresc mereu”, mărturisea americanca după meci.

Lucrul acesta s-a simțit și în meciul de aseara. S-a văzut că Collins o știe pe Venus, știe ce trebuie să joace, cum să joace și îi cunoaște punctele tari, punctele slabe. Acest lucru mi-a adus aminte de două meciuri, care au avut același deznodământ: Roland Garros 2014, când Muguruza a întâlnit-o pe Serena, spunând la rândul ei că a urmărit-o constant, îi știe loviturile, jocul și e idolul ei. Respectiv Indian Wells 2018, când Naomi Osaka a învins-o pe Serena, declarând de asemenea că e jucatoarea favorită și îi urmărește meciurile.

În meciul următor, Collins o va întâlni pe Ostapenko, un meci foarte deschis. La prima vedere, Ostapenko pare favorită certă, dar în același timp, aceeași Ostapenko face foarte bine lucrurile complicate, dar se împiedică la cele ușoare. Prin prisma clasamentului și a experienței la acest nivel, Collins e o adversară mai ușoară decât orice ar fi putut primi în această fază a competiției. Sau poate nu. Collins e pe un val imens de încredere, a câștigat opt din ultimele nouă meciuri și indiferent de rezultat are numai de câștigat, ceea ce complică mult lucrurile pentru Ostapenko și face meciul tare interesant.

Del Potro trece și de Raonic, își continuă seria de victorii

Cât de mult se pot schimba lucrurile într-o singură săptămână. La Indian Wells, Delpo ceda cinci game-uri în semifinala cu Raonic și părea surprins că a reușit să câștige atât de repede. O săptămână mai târziu, finalul e același, dar meciul a arătat complet diferit: 5-7, 7-6, 7-6 pentru Del Potro după aproape trei ore de joc. Argentinianul ajunge acum la 15 meciuri câștigate la rând.

,,Am crezut în permanență că acesta ar putea fi ultimul meu meci aici, așa că am luptat și am depus tot efortul pentru a-mi da o șansă. Sunt mulțumit de nivelul meu, de victorie, dar bineînțeles îmi doresc să ajung în finală” a spus argentinianul după meci. Dar pentru asta, și pentru a avea o șansă la Sunshine Double, va trebui să treacă mai întâi de John Isner

Marele avantaj al lui Delpo cu Isner e că nu trebuie să ajusteze prea mult. Va avea în față un jucător pe același tipar ca și Raonic, poate un pic mai solid pe partea de rever. Datele problemei nu se schimbă prea mult, ceea ce ar putea să-l ajute, în special la retur.

Va fi a 10-a întâlnire între cei doi (6-3 pentru Del Potro), ultimul meci fiind câștigat însă de John Isner, chiar anul trecut la Mastersul de la Paris, în trei seturi.

 

***

Oferte de neratat în Shop-ul 30-0!

1. Noul tricou 30-0 Tee

Un tricou cu un design fresh, cu semnificație, cu care ieși din rând și îți faci cunoscută apartenența, ca fan, la sportul cu cel mai atipic sistem de scor din lume.

Ia-l de aici, pe negru, pe gri sau pe alb.

Verifică toată oferta din Shop AICI

2. Pachetul Play: albumul Simona de Păstrat + tricou

Vrei să iei albumul Simona de Păstrat și să faci și o afacere bună? Pachetul ‘Play’, disponibil în Shop-ul 30-0 aici, îți aduce la un preț excelent albumul plus un tricou la alegere, dintre ‘Play Hard’ și ‘My Forehand’, ceea ce-ți asigură o reducere consistentă din prețul cumulat al celor două produse. Ofertă disponibilă un timp limitat!

Completează-ți comanda cu unul dintre stickerele și magneții 30-0 ca să treci de 130, limita de la care primești transportul gratuit!