Exclusiv pentru membrii Treizecizero Plus

„Oamenii au impresia că tenisul e foarte popular în Anglia, dar nu e chiar așa. Acum toată lumea vrea sa vorbească despre Emma Raducanu”. Interviu cu Tumaini Carayol, jurnalist la The Guardian

Venit la Cluj s-o vadă jucând pe Emma Raducanu în țara tatălui ei, jurnalistul The Guardian ne-a povestit cum i s-a părut felul în care a fost primită campioana de la US Open în România, despre sistemul în care s-a format, cum au resimțit fanii și presa din Anglia succesul tinerei jucătoare și ce impact poate ea să aibă în popularizarea tenisului. Dar și despre parcursul Simonei Halep, Gabrielei Ruse și al lui Jaqueline Cristian.

Andreea Giuclea 30 octombrie 2021


Tumaini Carayol, reporter The Guardian, e unul dintre cei mai apreciați jurnaliști de tenis din presa internațională. Dacă înainte de pandemie obișnuia să meargă constant la turnee internaționale, Transylvania Open e primul turneu la care călătorește, după 18 luni. 

Venit la Cluj s-o vadă jucând pe Emma Raducanu în țara tatălui ei, ne-a povestit cum i s-a părut felul în care a fost primită campioana de la US Open în România, despre sistemul în care s-a format, cum au resimțit fanii și presa din Anglia succesul tinerei jucătoare și ce impact poate ea să aibă în popularizarea tenisului. Dar și despre parcursul Simonei Halep, Gabrielei Ruse și al lui Jaqueline Cristian, și despre noile generații de sportivi care-și folosesc platformele pentru a atrage atenția asupra unor teme sociale importante.

E prima oară când vizitezi România, cum ți se pare turneul?

Da, sunt pentru prima oară aici. Cred că e foarte bine organizat, arena e foarte frumoasă. Din ce-am auzit, și jucătoarelor le place mult. În mod clar, e păcat că nu e public. Am venit duminică, am văzut antrenamentele cu fani și chiar și asta a creat o atmosferă plăcută, mi-a plăcut că mulți fani sunt tineri, ceea ce nu prea vezi la turnee de tenis. E un turneu plăcut și mi-ar plăcea să-l văd în viitor, cu public, cred că o să mă întorc, mai ales dacă Emma Raducanu va mai juca aici.

Călătorești de obicei la turnee?

Nu recent din cauza pandemiei, dar înainte, da. Am fost freelancer înainte să lucrez la The Guardian și atunci călătoream destul de mult, mai ales în Europa și la turneele de Grand Slam. Eram plecat cam 23-24 de săptămâni pe an și îmi lipsesc călătoriile, mai ales că în ultimele 18 luni am lucrat practic doar din camera mea, de pe Zoom. E frumos să fii în altă parte, să te simți mai liber, să poți să lucrezi de oriunde. Deși cu jucătoarele tot pe Zoom vorbim și acum, deși suntem în aceeași clădire, uneori nu le auzi bine. Dar sper ca într-un an lucrurile să fie puțin mai deschise; poate data viitoare când sunt aici, dacă va continua turneul. 

Ești unul dintre jurnaliștii care au urmărit-o de la început pe Simona Halep, cu ce rămâi din parcursul ei în tenis?

La începutul carierei, a trebuit să lupte mult, inclusiv cu ea însăși. A pierdut multe meciuri dificile, unele din cele mai heartbreaking meciuri pe care le-am văzut în ultima decadă, cum a fost finala de la Roland Garros sau cea de la Australian Open. Dar cred că faptul că a reușit să revină de fiecare dată și, în cele din urmă, să câștige a făcut totul mai valoros pentru ea. E chiar impresionant că, până anul acesta, a fost în top 10 atât de multe săptămâni. A fost foarte constantă. Cred că și-a construit o carieră foarte frumoasă, sunt sigur că o să fie în hall of fame. A fost interesant s-o vezi evoluând de-a lungul anilor.

Cum e percepută Simona de presa internațională?

Cred că cei mai mulți o plac foarte mult, e foarte drăguță, sinceră, îți acordă timp la conferințe, răspunde întrebărilor, e o persoană plăcută. Ceea ce e mereu impresionant atunci când câștigi așa mult și ai astfel de performanțe, e plăcut să vezi când cineva rămâne cu picioarele pe pământ.

Celelalte jucătoare românce cum ți se par, din ce-ai apucat să vezi?

Am văzut-o pe Gabi Ruse la Wimbledon în calificări, cred că în 2018, chiar atunci a cunoscut-o pe Emma pentru prima oară. Am intervievat-o atunci, după ce s-a calificat, și țin minte că am fost impresionat, mi-a amintit de Simona, loviturile ei sunt foarte similare. Și chiar primul lucru pe care mi l-a spus e că Simona e idolul ei. Cariera ei a avut urcușuri și coborâșuri și anul acesta a progresat mult. Toată lumea are propriul drum.

Și despre Jaqueline Cristian am simțit că merita să fie mai sus în clasament, acum e aproape de Top 100 și probabil ar fi ajuns acolo mai repede. Cred că sunt jucătoare bune, dar mă întreb cine vine din urmă. 

„Emma părea a cincea membră, onorifică, a echipei de FedCup a României”

Cum ți se pare primirea pe care a avut-o Emma Raducanu în România?

Știam că oamenii de aici o îndrăgesc, la fel cum s-a întâmplat cu Bianca Andreescu, când a câștigat US Open, dar am fost puțin surprins și impresionat de cât de drăguțe au fost interacțiunile dintre ea și fani, când au fost în tribune, sau dintre ea și celelalte jucătoare românce. La asta nu mă așteptam, sincer. Când ai succes la o vârstă atât de fragedă, înainte să ai experiență, ea abia a jucat câteva turnee și a cunoscut câteva jucătoare în vestiare, e foarte frumos cum s-au dat peste cap să o facă să se simtă bine primită și parte din grup.

Am glumit cu ea la conferința de presă că la finalul antrenamenului, când jucătoarele românce au ținut discursuri, părea că e a cincea membră, onorifică, a echipei de FedCup. Arăta ca una de-a lor. A fost foarte frumos să văd căt de fericită a fost toată lumea să fie aici, cred că-și va dori să revină și în viitor. E clar că vine din mai multe culturi diferite și e frumos să vezi cum le îmbrățișează pe toate. 

Ai urmărit-o înainte de vara asta? 

Da, se știa de ceva timp că e una dintre tinerele jucătoare britanice talentate, dar n-a jucat foarte multe turnee pentru că era la școală, așa că nu aveai multe turnee unde s-o vezi. Dar când juca, o făcea foarte bine, în circuitul ITF a câștigat câteva turnee și a ajuns în câteva finale. A fost mereu clar că atunci când va juca full-time va urca în clasament și va ajunge în Top 100. Dar sigur că nimeni nu putea prezice viteza cu care s-a întâmplat asta.

Deci a fost o surpriză mare.

Da, complet, pentru toată lumea. Chiar și pentru cei care o cunoșteau bine și care au lucrat cu ea. Să câștigi US Open venind din calificări, să fi jucat atât de puțin înainte, nu e ceva ce se întâmplă des.

Care crezi că sunt factorii sucesului ei; e vorba de sistem, de felul cum e antrenată, de mentalitatea ei, de familia în care a crescut?

Cu siguranță e foarte talentată, în primul rând. Are toate armele, și fizice. Dar cred că e un mix din toate acestea. Faptul că a rămas focusată pe școală până la 18 ani a ajutat-o să rămână cu picioarele pe pământ și să nu simtă că tenisul e singura opțiune, că dacă pierde un meci e sfârșitul lumii. Și părințiii ei au ținut-o destul de ancorată în realitate. Cred că e un mix, sunt atuurile fizice, faptul că e foarte puternică mental, bineînțeles că a avut și multă susținere pe parcurs, cum a spus și pe teren, din partea LTA (n.r: Lawn Tennis Association, echivalentul federației naționale de tenis).

Cum e acest sistem pentru o tânără jucătoare de tenis?

E un centru național de tenis unde jucătoarele de elită se pot antrena și de unde primesc finanțare. Nu e la fel pentru toate, ea a fost norocoasă să aibă parte de acest sistem de suport și de finanțare de la o vârstă mică. E interesant că, dintre ceilalți jucătorii și jucătoarele care au avut succes, cum sunt Andy Murray sau Johanna Konta, mulți nu vin din acest sistem, ea e cam primul produs al LTA-ului. Andy Murray s-a antrenat în Spania, Konta e din Australia, sau Cameron Norrie, care-i din Noua Zeelandă. Ea e cam prima care a făcut parte de mică din structura centrului național de tenis, care a finanțat cam tot. Dar întotdeauna sunt jucători și jucătoare care nu reușesc, ea e una care a reușit. Și tocmai pentru că ai parte de finanțare, poate apărea complezența, dar ea a rămas concentrată pe ce vrea să obțină.

Finanțarea vine de la guvern sau din surse private?

LTA e finanțat de Wimbledon. Cred că 95% din profitul Wimbledon merge către LTA. Primesc și niște fonduri publice, dar principala sursă e Wimbledon.

Cum au reacționat fanii și presa din Anglia la succesul ei de la US Open?

A fost ceva uriaș, pe Instagram are mai mulți urmăritori decât Andy Murray. N-am mai văzut asta, în Anglia cel puțin, ca cineva să ajungă atât de rapid la un public atât de mare. De fiecare dată când menționez că lucrez în tenis, oamenii vor să vorbească despre Emma Raducanu. Înainte, tenisul nu era atât de popular.

Fotbalul e pe primul loc, evident, apoi vin altele – cricket, rugby -, tenisul e poate chiar mai jos de atât. Când e Wimbledon, devine important timp de două săptămâni, dar apoi dispare și nimeni nu mai acordă atât de multă atenție, deși sunt mulți oameni care îl practică. Oamenii au impresia că e foarte popular în Anglia, dar nu e chiar așa.

Crezi că Emma poate schimba asta?

Da, sigur va avea un impact. Mai ales în tenisul feminin. Johanna Konta e un exemplu bun, a fost în Top 5, a jucat semifinală la Wimbledon și aș spune că mulți oameni încă nu știu cine e în Anglia. Cred că într-un sport ca tenisul, pentru a trece la nivelul următor, în elita celor mari, trebuie să fii un fel de celebritate. Am văzut asta cu Serena, cu Sharapova, cu Osaka mai recent. Cred că Raducanu poate face asta. 

Care crezi că sunt așteptările de la ea acum?

Vor fi, pentru că în Marea Britanie oamenii obișnuiesc să creeze mult hype în jurul jucătorilor, să pună multă presiune pe ei. Andy Murray s-a confruntat și el cu asta. Nu pot să-mi imaginez cum o să fie la Wimbledon, o să fie atât de multă atenție.

Nu am idee cum o să gestioneze asta, e de înțeles să fie prea copleșitor, fiind așa tânără. Până acum pare să gestioneze totul bine, dar e greu de prezis cum va fi de acum încolo. În tenisul feminin știm că e dificil să fii constant, să confirmi după un rezultat mare.

De ce crezi că se întâmplă asta? 

(Râde) Sincer, nu sunt sigur. Cred că e pentru că au ajuns la un nivel în care toate jucătoarele cred că pot învinge pe oricine. Dar în același timp, toate știu că pot pierde cu oricine. Par să fie puține jucătoare care să simtă că pot rămâne la nivelul ăsta și să câștige constant, toată lumea se uită cumva în spate și se gândește: „această jucătoare mă poate învinge”. Naomi Osaka, de exemplu, pe hard, cel puțin anul trecut, părea că o să fie genul de jucătoare care crede cu adevărat că poate rămâne acolo sus pentru mult timp, să fie cea mai bună din lume. Dar e foarte dificil, e un mediu foarte competitiv.

Sunt atât de multe jucătoare talentate acum încât e posibil, sper să se motiveze una pe alta până la un nivel înalt, să-și îndeplinească potențialul și să câștige în mod constant. Pot să văd asta întâmplându-se cu jucătoare ca Osaka, Andreescu, Raducanu, Swiatek, Barty, le văd ridicându-se una pe alta și fiind constante. 

Sportul și politica au fost mereu interconectate

Privind un pic dincolo de tenis, cum ți se par generațiile noi de sportivi care sunt foarte vocali pe teme sociale, de la sărăcie la rasism la inegalitate de gen, ce fel de impact crezi că pot avea?

Având în vedere că au platforme mari, pot ajunge la mulți oameni; iar când hotărăsc să vorbească pe o anumită temă, fanii îi ascultă. Întotdeauna sunt și reacții negative când oamenii vorbesc despre teme sociale, cum a pățit jucătorul de fotbal american Colin Kaepernick, care n-a mai avut un job de când a îngenunchiat în timpul imnului. Cred că au abilitatea să influențeze oamenii.

Dar crezi că pot schimba cu adevărat lucruri în societate?

Eu sunt o persoană cinică; cu siguranță e o limită a ce pot face sportivii. Pot atrage atenție, cum fac fotbaliștii englezi acum, cu gestul de-a îngenunchia. Dar ce trebuie să se schimbe ține de legi și politici. Iar uneori se întâmplă, Marcus Rashford, de exemplu, a convins guvernul să ofere mai multe mese calde copiilor. Mai sunt și alte exemple, în WNBA o echipă de baschet feminin a protestat împotriva uneia din proprietarele echipei, care era împotriva mișcării Black Lives Matter, iar echipa a fost vândută. Sunt exemple de schimbări, dar dincolo de mesajele pe care le transmit, acțiunile trebuie să vină de la cei din roluri de putere.

Cum vezi gestul fotbaliștilor de-a îngenuchia și reacțiile negative primite?

L-au început în pandemie, când nu erau fani pe stadioane, și chiar și atunci au primit multe reacții, dar acum cu atât mai mult, că sunt fani în tribune. Simt că e cu atât mai necesar când oamenii reacționează așa și îi critică. Când e vorba de astfel de proteste, oamenii niciodată nu vor fi mulțumiți de forma pe care o alegi să protestezi, dar cred că faptul că oamenii reacționează așa doar întărește faptul că n-ar trebui să renunțe.

Ca jurnalist, tu ce fel impact vrei să ai prin munca ta?

E o întrebare bună. Nu știu, legat strict de tenis, vreau să explic tenisul oamenilor, să le arăt cum se întâmplă lucrurile, să prezint jucătorii și jucătoarele și poveștile lor. Și desigur, când se întâmplă lucruri negative, să încerci să tragi la răspundere organizațiile care guvernează sportul, pe teme ca violența domestică sau alte subiecte de actualitate. Încerc să explorez și astfel de teme sociale, să mă asigur că pentru că am o platformă, aceste subiecte sunt adresate într-un mod potrivit.

Și ce le-ai spune oamenilor care spun să rămâi la sport (stick to sports)?

Aș spune că sportul și politica au fost mereu interconectate, nu le poți separa. Dacă aș scrie doar despre sport, nu cred că ar merita. 

Cum ai devenit jurnalist sportiv? 

Am jucat tenis, dar m-am accidentat la spate și am început să scriu pe un blog despre tenis, când aveam 17-18 ani. Am început să călătoresc la turnee, era o perioadă când nu erau mulți alții, cam prin 2010, și mi-am dat seama că pot merge la turnee ca jurnalist. Am început cu turnee din Europa, primul a fost la Linz în 2010, luam zboruri ieftine, stăteam în hosteluri, dar mi se părea o aventură. Am fost la multe turnee, am încercat să învăț cum să scriu mai bine, a cunoscut oameni care m-au ajutat. Primul job serios a fost pentru Eurosport, după câțiva ani, mi-au oferit o oportunitate și am scris pentru ei în timp ce-am făcut facultatea. Am studiat istorie și spaniolă. îmi foloseam parte din student loan să călătoresc la turnee de tenis. După ce-am absolvit, în 2017, am început să fiu freelancer full-time, după 18 luni m-au contactat The Guardian și am început să scriu pentru ei. A durat ceva, din 2010, când am început nu prea știam ce fac, pentru că am studiat jurnalism doar un an, când am fost într-un exchange în Spania. Am încercat mereu să citesc și să învăț, pentru că sunt lucruri pe care cei care au studiat le cunosc și eu nu, dar în același timp și experiența pe care o câștigi practicând meseria asta e importantă. 

Articol 30-0+ oferit gratuit tuturor cititorilor. Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să ne susții să putem produce cât mai mult astfel de conținut, oferă-ți un abonament la 30-0+. Contribui astfel la un jurnalism de sport de cât mai bună calitate.


Îți place?