Fast
Monica ia titlul la Biel

Monica Niculescu revine printre câștigătoare, reușește primul trofeu al anului

Treizecizero | 16 aprilie 2017

Sunt puține jucătoare de dublu care pot avea succes indiferent de parteneră, care n-au neapărat nevoie de adaptare în echipă, așa cum reușește Monica Niculescu. Moni și-a pus în valoare încă o dată calitățile săptămâna aceasta, alături de Su-Wei Hsieh. Cele două au câștigat, azi, titlul de la Biel, învingându-le pe elvețiencele Hingis și Bacsinzky, care încercau să aducă titlul pentru gazde, la prima ediție a turneului organizat în orașul din cantonul Berna.

A fost 5-7, 6-3, 10-7 pentru Monica și Su-Wei, într-o finală frumoasă, cu schimburi de calitate și tenis de dublu bun, așa cum te-ai aștepta de la patru jucătoare puternice când vine vorba de dublu, de altfel, favoritele 1 și 2 ale turneului. Hsieh are un palmares excelent în această probă; taiwaneza are 19 titluri, dintre care două titluri de Grand Slam, 6 de Mandatory și un titlu de Turneul Campioanelor, toate obținute alături de Shuai Peng. Anul acesta, deși a jucat cu trei partener diferite, a câștigat deja două titluri.

La rândul lor, Hingis și Bacsinszky au câștigat medalia de argint la Jocurile Olimpice de anul trecut.

Elvețiencele au avut set și break avans în setul doi, dar senzația generală de echilibru s-a păstrat până la final. Până la 6-6 în super tiebreak, mai exact, când o serie de trei puncte consecutive reușite de dublul româno-taiwanez a decis titlul.

„A fost un meci greu. Cred că nivelul a fost foarte bune, am jucat un tenis de foarte bună calitate. Su-Wei și cu mine am făcut o echipă bună. A fost abia a doua oară când am jucat împreună, dar cred că am jucat grozav, așa cum era nevoie împotriva unor jucătoare precum Martina și Timea; au câștigat o medalie împreună, joacă bine împreună. Sunt fericită că am jucat cu Su-Wei, sper să nu fie ultima oară!”, a spus Monica.

Ea reușește să mai rotunjească bilanțul finalelor ei de dublu, ajuns acum la 8 titluri și alte 14 finale. Precedenta ei finală de dublu fusese toamna trecută, pierdută alături de Pati Țig în Luxemburg. Anul acesta, Moni a mai jucat o finală la simplu, la Hobart.

Pentru Monica, turneul câștigat la Biel vine la timp, înainte de prezența în echipa de Fed Cup a României, care întâlnește Marea Britanie, weekendul viitor, la Mamaia.

După acest titlu, ea va urca pe locul 23 în clasamentul de dublu.

| Foto: Ladies Open Biel

***

Românii în 2017 

Titluri

Horia Tecău (Dubai, cu JJ Rojer) – dublu
Raluca Olaru (Hobart, cu Olga Savchuk) – dublu
Monica Niculescu (Biel, cu Su-Wei Hsieh) – dublu

Finale

Monica Niculescu (Hobart)
Raluca Olaru (Shenzhen, cu Olga Savchuk) – dublu