Fast
Planuri pentru Tokyo 2020

Max Eisenbud, agentul Mariei Sharapova: ”Suspendarea îi va prelungi cariera cu câțiva ani”

Camelia Butuligă | 16 martie 2017

Max Eisenbud, agentul Mariei Sharapova, a declarat pentru CNN că suspendarea de 15 luni pentru doping, care expiră în aprilie, i-a prelungit cariera rusoaicei. Eisenbud spune că în ianuarie anul trecut, când Sharapova a fost depistată pozitiv pentru meldonium, ”starea sa fizică era foarte proastă” și că avea mare nevoie de o pauză. ”Primele șase luni s-a odihnit. Dacă nu ar fi fost suspendarea, probabil 2016 ar fi fost ultimul an al carierei sale. Acum, vizează să joace la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020.”

Sharapova va reveni pe zgură la turneul de la Stuttgart, unde a primit wildcard, stârnind reacții amestecate printre jucători. Angelique Kerber a fost neplăcut surprinsă că rusoaica va fi lăsată de organizatori să joace mai târziu în timpul săptămânii, deoarece suspendarea îi expiră în timpul turneului. Wozniacki și Murray s-au declarat ferm împotriva acordării de wildcarduri celor suspendați pentru dopaj. Alți jucători, ca Pliskova, au refuzat să-și facă cunoscute opiniile. Federer a avut o poziție moderată, admițând că acum este exclusiv la latitudinea turneelor cui acordă wildcarduri pentru că nu sunt alte reglementări în acest sens, dar a făcut aluzie că poate ar fi nevoie de noi reglementări.

Turneul de la Roland Garros a anunțat inițial că nu-i va acorda invitație Sharapovei, dar după o întâlnire cu aceasta, președintele FFT și-a nuanțat opinia și a spus că se va consulta cu Guy Forget, directorul turneului. Eisenbud a declarat că ”absolut toate turneele ne-au dat telefoane ca să ne ofere wildcarduri. Absolut toate”. Între timp Sharapova își însoțește revenirea cu o adevărată campanie media, care conține, pe lângă interviuri și apariții tv, și o autobiografie.