Exclusiv pentru membrii Treizecizero Plus

Lucrurile bune se întâmplă celor care muncesc (bine). De ce victoria Soranei Cîrstea cu Trevisan e o veste excelentă pentru Sori, dincolo de revenirea în turul 3 la Paris

Trevisan a alergat-o din colț în colț și a obligat-o să lovească din poziții incomode, iar Sorana nu doar că a ajuns la mingi, dar a și găsit răspunsuri, reușind de foarte multe ori să facă o tranziție impecabilă din defensivă în atac. Faptul că stă extraordinar de bine la acest capitol se vede și-n modul în care stă la joc și își pregătește atacurile: Sorana e acum o jucătoare capabilă să se apere când trebuie să se apere, o jucătoare care poate câștiga mult și prin defensivă. E una din cele mai bune vești posibile pentru ea. Și e unul dintre motivele esențiale ale progresului – deloc întâmplător – pe care-l vedem la ea în acest an. [Foto: Profimedia Images]

Radu Marina 2 iunie 2021

Pentru prima dată din 2014, Sorana Cîrstea se califică în turul al treilea la Roland Garros. Și o face după un meci complicat, în care a trebuit să întoarcă de la 1-3 în decisiv și să depășească mai multe capcane pe care Martina Trevisan, cu zâmbetul pe buze, i le-a întins de-a lungul meciului. 

În ce o privește, italianca a reușit, pentru al doilea an la rând, să-și aducă cel mai bun tenis la Roland Garros, turneu unde anul trecut a ajuns până în sferturi, venind din calificări. E drept, italianca n-a mai reușit nimic notabil după RG2020, ea pierzând în primul tur la toate turneele la care a participat în acest an. Asta până să ajungă la Paris, unde a învins-o în primul tur pe Alison Van Uytvanck. Dar n-ai fi spus că lui Trevisan îi lipsesc victoriile și încrederea, după cum a jucat astăzi.

Așa că evoluția Soranei trebuie înțeleasă și prin prisma adversarei, care chiar a făcut un meci foarte bun. Că Sorana a reușit să câștige chiar și fără să joace la cel mai bun nivel, ăsta-i mare lucru, mai ales că Trevisan - foarte ofensivă în seturile doi și trei - a făcut (cam) tot ce putea face pentru a o dezechilibra.

Noroc că Sorana a

Acest articol este disponibil pentru abonații 30-0 Plus
Devino membru 30-0+ și ai:
  • conținut exclusiv valoros și original, dedicat doar abonaților;
  • acces prioritar la toate proiectele pe care le pregătim;
  • acces în culisele marilor turnee la care 30-0 e acreditat: primești informații exclusive direct pe telefon, în grupul de WhatsApp;
  • discounturi de 30% pe toată durata abonamentului pentru produsele din 30-0 Shop;
  • alte beneficii

Vezi toate pachetele

Abonează-te la 30-0+ Ai deja cont? Loghează-te

Află mai multe despre 30-0+

Îți place?