Articol 30-0+ oferit gratuit tuturor cititorilor. Dacă vrei să susții 30-0 pentru cât mai multe asemenea articole, alege-ți aici unul dintre abonamente.

În acești ultimi zece ani în care m-am uitat intensiv la tenis, am înțeles că acest sport cere, dincolo de calități fizice, un anumit tip de temperament, care e destul de greu de găsit. Natura individuală a tenisului și calendarul turneelor cer jucătorilor să fie independenți, flexibili, gata oricând să se ajusteze la schimbări, dar în același timp să păstreze linia pe care și-au propus-o în meci sau în carieră. Este o combinație rară de flexibilitate și inflexibilitate, planuri și spontaneitate, înflăcărare și calm.

Federer a descris-o bine în interviul pentru Vogue: „foc în măruntaie, gheață în vene”. Focul este motivația care te împinge înainte, iar de gheață ai nevoie pentru a o pune în aplicare. E un echilibru greu de atins – am văzut cu toții numeroase cazuri când fie focul pârjolește abilitatea de a executa, fie gheața stinge orice motivație. Nick Kyrgios este, probabil, povestea cea mai ”cautionary” dintre cele recente, un exemplu de ”așa nu” când vine vorba despre cum să-ți gestionezi talentul, meciurile și cariera.

Tot dintre poveștile recente, la polul opus se află, culmea, o fetișcană care la doar 15 ani arată o maturitate la care Kyrgios nu poate decât să spere. 

Temperamentul este un element cheie se pare în procesul de selecție al copiilor la Academia Mouratoglou. Antrenorul francez, conștient de aspectele psihologice ale succesului (el însuși un adolescent problemă, a trebuit să depășească obstacole emoționale printr-un proces terapeutic de durată) îi supune pe copiii care vin la el la Academie unui interviu dur, la care mulți nu fac față. ”Mulți plâng în timpul lui, dar Cori nu a făcut-o.” A fost primul semn că Gauff avea prima calitate care îi trebuie unui tenisman profesionist: rezistența la presiunea psihică. Gheață în vene, bifat. Și pe teren, dar și la conferințe, Gauff etalează același calm măsurat și o seriozitate care face un contrast abrupt cu chipul ei abia ieșit din copilărie. 

Gheața nu îi copleșește totuși focul interior, care iese la iveală pe teren în felul netimorat în care joacă și se încurajează, iar la conferințe, în ușurința cu care e capabilă să se amuze de problemele ei de adolescentă: teste la școală, ultimul album al lui Jaden, obsesia pentru hanorace și speranța că mama lui Beyonce, care a pus pe Instagram ceva legat de meciul ei, îi va spune fiicei sale despre Cori. De asemenea, a râs de felul în care s-au bucurat părinții ei în tribune la meciul contra lui Hercog și și-a manifestat ironic speranța că reacția mamei sale va deveni un meme. 

Gauff pare să fie capabilă instinctiv să îmbine contrastele: e conștientă că acest moment de grație este o surpriză, dar și ceva spre care a muncit și pe care l-a intuit de mult timp. Motto-ul său este ”just wing it” (să se descurce pe moment), dar pe de altă parte spune chestii care arată o viziune pe termen atât de lung că devine grav: ”toți o să murim într-o zi” și-a prefațat ea filozofia ”carpe diem”. Nu cred c-am mai auzit vreodată pe cineva vorbind la conferințe despre efemerul condiției umane, într-un sport care-i plin de oameni tineri, frumoși și bogați.

Viziunea ei echilibrată se manifestă în jocul destul de cuprinzător pe care l-a etalat până acum. E clar că este o jucătoare încă în dezvoltare și unele aspecte ale tenisului ei sunt într-o fază intermediară, dar ce m-a făcut să fiu atentă este că la vârsta ei, pe lângă atitudinea bună pe teren, are două chestii de bază în rețeta campionilor: deplasarea și selecția loviturilor. Cu alte cuvinte: și picioare, și cap. Mai mult, butonul ”selecția loviturilor” are gradații destul de fine. Mouratoglou spunea că după eliminarea sa în turul doi al calificărilor la Roland Garros, au făcut niște schimbări tactice pe care Gauff le-a implementat cu succes la Wimbledon. Schimbările se refereau la când să atace și când să apere. ”Judecata ei este așa de bună deja încât e capabilă să reziste tentației de a lovi non-stop cu toată forța. Nu forțează nota, joacă în marja de siguranță.” Și ne întoarcem la temperamentul ei, pe care Mouratoglou îl descrie ca ”excelent”: ”Știam că e capabilă să joace un astfel de tenis, dar nu mă așteptam s-o facă așa repede.”

La acest Wimbledon, Gauff joacă cu banii casei, cum se spune – va pierde sau va câștiga, nu va primi nicio critică, doar laude pentru parcursul ei care a depășit deja orice așteptări. Se află în luna de miere a talentelor abia ieșite din găoace, dar aceasta nu va dura mult – când va păși pe teren la următorul turneu pe care-l va juca, ștacheta așteptărilor va fi deja ridicată: așteptările publicului și presei, și mai important, ale ei.

Celelalte nume care au explodat recent pe firmament se confruntă deja cu perioade de derută maximă: după înfrângerile din primul tur, Osaka și-a întrerupt plângând conferința iar Zverev a declarat că încrederea sa este ”sub zero”. Alt copil minune, Felix Auger-Aliassime s-a declarat dezamăgit de evoluția sa contra altui adversar tânăr, francezul Humbert. ”Am clacat sub presiune,” a mărturisit canadianul. ”La un moment dat devenise jenant … eram în fața unei oportunități imense și eu nu am fost la înălțime.” 

Lipsa de așteptări și inhibiții, cu care Gauff nu se mai întâlni prea curând, este cel mai mare atu al ei la ora asta. Alt atu este că o cunoaște pe Simona mai mult decât Simona pe ea (”Am văzut multe meciuri de-ale ei, îi știu jocul”, a declarat ea la conferință) și nu pare prea intimidată de perspectiva de a juca cu un cap de serie (”Fiecare meci e diferit, dar tratez la fel fiecare adversară.”) . De asemenea, nici fizic nu se resimte așa mult cum speram unii dintre noi: ”La juniori suntem obișnuiți să jucăm frecvent două meciuri pe zi. Sunt tânără, am energie.” 

Pe de altă parte, Gauff n-a mai jucat cu o adversară care s-o testeze cu un baraj susținut de lovituri pe tot terenul, cum o va face Simona: toate cele trei adversare de până acum au fost power players, cu care stilul ei de contra-atac a mers de minune.

Simona are mult mai mult joc decât ea în condiții normale. Dar acestea nu sunt condiții normale: vâlva din jurul americancei este maximă (până la un punct această vâlvă este justificată de calitățile ei certe de joc; de acolo în sus e amplificată de presa anglo, care face ce-ar face orice presă din lumea asta cu așa un cadou nesperat).

Nu va fi un meci ușor, dar cu toate circumstanțele acestea agravante, rămâne un meci în racheta Simonei: ea va decide prin jocul ei cât de ușor sau greu va fi. Depinde doar de ea să aprindă focul din măruntaie și scoată gheața din vene la iveală pentru a coborî cu câteva grade temperatura peste fenomenul Gauff.  

Foto: AELTC
Foto: Jimmie48Photography

CELEBRATION ÎN SHOP-UL 30-0!

Primul Slam nu se uită niciodată! Așa că facem un tricou de colecție, care să ne reamintească de acea zi minunată de la Paris, de acel scor de neuitat, care poate fi începutul pentru multe alte lucruri frumoase. Design votat de cititorii 30-0!

Comandă-l de AICI.

Ediție limitată!