Fast
Zgura începe promițător

Irina se restartează la Charleston cu o victorie pentru statistici

Treizecizero | 4 aprilie 2017

Irina Begu și-a pornit sezonul de zgură cu o victorie sonoră, un 6-0, 6-0 cu Cagla Buyukakcay, în primul tur la Charleston. Irina, care-i cap de serie 10 la turneul desfășurat pe zgură verde, o va întâlni în turul următor pe slovaca Kristina Kukova. Va fi prima întâlnire cu sportiva în vârstă de 26 de ani pentru Irina. Kucova a trecut în trei seturi de Soler-Espinosa.

În ciuda scorului, Irina a salvat opt mingi de break, parte pentru că procentajul pe serviciul al doilea a fost de 41 la sută.

Charleston a fost un turneu bun pentru Irina în ultimele două sezoane în care a evoluat aici, un punct de plecare pentru sezonul de zgură. De fiecare dată, ea a ajuns până în sferturile de finală, cea care a eliminat-o în ambele ocazii fiind Angelique Kerber, în două tiebreak-uri în 2015, cu 6-2, 6-3 anul trecut. Nu va exista o a treia întâlnire; de data asta, Kerber e la celălalt turneu al acestei săptămâni, pe hard, la Monterrey. În lipsa numărului 1 mondial, Madison Keys este favorita 1, urmată de Venus Williams (3), Elena Vesnina (4) și Caroline Wozniacki (5). Johanna Konta era și ea pe tablou, dar britanica s-a retras după titlul câștigat la Miami. Cu excepția lui Venus, aflată pe jumătatea Irinei, toate celelalte sunt pe jumătatea de sus a tabloului, acolo unde le mai găsim și pe Naomi Osaka sau Mirjana Lucic-Baroni.

Partea de tablou a Irinei e echilibrată. Dacă trece de Kucova, Irina va avea un meci interesant în turul al treilea, cu învingătoarea duelului dintre Sam Stosur și Jelena Jankovic. Pe acest sfert de tablou mai sunt meciurile Monica Puig – Daria Kasatkina și Daria Gavrilova – Alison Riske, de unde s-ar alege eventuala adversară din sferturile de finală.

Pentru Irina, se anunță o primăvară aglomerată. După Charleston, urmează Fed Cup, meciul de la Mamaia cu Marea Britanie; va fi, apoi, interesant de văzut dacă ea va replica forma fantastică din sezonul anterior de zgură, când a reușit sferturi la Madrid și semifinale la Roma, plus un tur patru la Roland Garros.

Alte două românce au pierdut de ieri, din turul 1 la Charleston, respectiv Monterrey: Ana Bogdan a fost învinsă de Jelena Ostapenko, iar Patricia Țig a pierdut cu Donna Vekic.

La Monterrey, Angelique Kerber e însoțită pe lista capilor de serie de jucătoare precum Pavlyuchenkova (2), Caroline Garcia (3) sau Carla Suarez Navarro (4).

În ATP e pauză, loc pentru etapa de Cupa Davis, cu sferturi de finală în Grupa Mondială.

| Foto: Tim Whitfield