Fast
Al doilea sfert de finală al anului

Irina Begu trece de Rodina, se alătură Soranei Cîrstea în sferturi la Budapesta

Radu Marina | 21 februarie 2019

Irina Begu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Budapesta, după victoria, 6-2, 6-3, în fața rusoaicei Evgeniya Rodina. Este al doilea sfert de finală reușit de Irina în acest sezon după cel de la Hobart, rezultat care o readuce în primele 70 de jucătoare ale lumii.

Alături de Irina, în această fază a turneului se află și Sorana Cîrstea, calificată încă de ieri în sferturi, după 6-3, 6-3 cu Aleksandra Krunic, favorita 4. Cele două sunt pe aceeași parte de tablou și s-ar putea întâlni în semifinale. Ca asta să se întâmple, Sorana trebuie să o depășească pe Anastasia Potapova, iar Irina să o învingă pe Marketa Vondrousova sau pe Anna Blinkova, care se întâlnesc tot azi.

Pe Evgeniya Rodina, Begu o învinge a doua oară la rând în decurs de două săptămâni. Prima dată s-au întâlnit la Hua Hin, unde Irina s-a impus clar, 6-2, 6-0. Astăzi a urmat o nouă victorie scurtă în fața rusoaicei, la capătul unui meci în care Begu a continuat ce a început în Thailanda, mergând pe același plan tactic, care a încurcat-o, încă o dată, pe Rodina.

Break-ul realizat de Begu la 1-1 i-a confirmat acesteia că aplică tactica corectă și trebuie doar să continue. Tactica aleasă de Begu, atât la Hua Hin acum două săptămâni, cât și acum la Budapesta, a constat în modul inteligent în care a ales să alterneze loviturile (joase, liftate, razante, rotunde), respectiv de găsirea unui echilibru între ofensivă și defensivă. N-a transformat meciul într-o luptă de care dă mai tare de pe linia de fund, lupta care n-ar fi avantajat-o. Dar nici n-a lăsat-o pe Rodina să facă prima pasul în față și să dicteze. Au fost momente în care a așteptat mingea potrivită pentru a accelera și situații în care a simțit că Rodina nu o poate depăși de pe linia de fund, așa că a jucat mai mult la așteptare și doar a redirecționat mingile. O tactică potrivită pentru o jucătoare cu lovituri plate, dar cu o deplasare greoaie.

Pe tot parcursul partidei, Begu a incomodat-o pe Rodina cu acele lovituri încărcate de top-spin și departe de corpul ei, urmate de accelerări surprinzătoare de pe ambele părți. Loviturile acestea liftate au făcut diferența, practic, în meciul de azi. Așa se explică, de altfel, și faptul că în două meciuri jucate, Rodina a reușit doar șapte game-uri.

Noul antrenor al Irinei, Victor Crivoi, a subliniat și el la un OCC cât de important e ca Irina să păstreze lungimea mingilor în timpul unui raliu. “Mișc-o cât mai mult, menține nivelul de agresivitate. Nu sta cu ea la joc. Tu trebuie să o pui în dificultate prima și să schimbi prima pe lung de linie. Returul mereu pe centru și lung. Când te aperi, fă-o mereu lung”, a sfătuit-o Crivoi, cel mai nou membru al echipei Begu.

Pentru o jucătoare agresivă ca Rodina, dar care preferă mai degrabă să aștepte mingea decât să o întâmpine, aceste traiectorii lungi devin foarte incomode dacă jocul de picioare nu e strălucit. Iar în cazul Rodinei, deplasarea este principala slăbiciune a jocului său. În majoritatea timpului, lovește doar din braț și e suficient să fie ușor deplasată, ca lovitură să nu mai aibă acuratețe.

Singurul moment în care s-a instalat o ușoară agitație pentru Irina a fost apropierea Rodinei în setul doi, de la 1-4 la 3-4. De la un avantaj confortabil de 4-0, Begu a fost aproape să se vadă egalată de Rodina. Dar în final a ieșit cu bine din încercuire: o scurtă, câteva lovituri liftate, puțin noroc și un serviciu bine plasat au scos-o din dificultate, urcând la 5-3 și dând apoi lovitura finală cu returul.

Dintre cele două potențiale adversare din sferturi, Irina s-a mai întâlnit doar cu Anna Blinkova, chiar anul acesta, la Hobart, când a învins-o în trei seturi.

***

Tenisul românesc chiar este „Fire”. Adică puternic, performant, apreciat, iubit!

Urmărește sezonul 2019 purtând „Romanian Tennis is Fire”, noul tricou de la 30-0, inspirat și dedicat incredibilelor rezultate ale tenisului românesc din ultimii șase ani! 😍😍

Și nu avem doar rezultate; avem o mulțime de personalități puternice; sportivi care ne bucură și de la care ne putem inspira.

Tricoul „Romanian Tennis is Fire” vrea să sărbătorească multitudinea de campioni pe care ni i-a oferit tenisul românesc în ultimul deceniu.

Poartă un tricou care transmite asta, indiferent că ești pe străzile din România sau în tribune la Melbourne sau la New York, la Paris sau la Londra, la București sau la Madrid, în meciurile de Cupa Davis sau de Fed Cup! 🇹🇩🎾🔥