Exclusiv pentru membrii Treizecizero Plus

Întors la locul lui în calendar, Roland-Garros începe cu favoriți vechi și noi și cu aceeași poftă de surprize și de dramă. Să-l primim cum se cuvine

Ne lipsește, și nouă, și turneului, una dintre cele mai bune jucătoare din istoria lui recentă, Simona Halep. Dar avem șase românce la start, plus alte curiozități vechi și noi: cine sunt marii favoriți? Cine sunt numele mari suspecte de o eliminare timpurie? Cine sunt fețele noi și cine sunt jucătorii uitați?

Radu Marina 29 mai 2021

Roland-Garros 2021 începe azi, iar dacă ți se pare că parcă mai ieri au fost pozele cu Nadal și cu Swiatek de la ceremonia de premiere a ediției anterioare, așa și e. Au trecut un pic peste șapte luni distanță de la precedentul turneu, dar n-am putea fi mai bucuroși că RG se întoarce (aproape) la locul lui în calendar, în primăvara pariziană, departe de frigul și vântul din toamna trecută. Ne lipsește, și nouă, și turneului, una dintre cele mai bune jucătoare din istoria lui recentă, Simona Halep. Dar avem șase românce la start, plus alte curiozități vechi și noi: cine sunt marii favoriți? Cine sunt numele mari suspecte de o eliminare timpurie? Cine sunt fețele noi și cine sunt jucătorii uitați? Hai să vedem.

Marii favoriți

ATP: Rafael Nadal, Novak Djokovic

La masculin, lista e (foarte) scurtă. Rafa Nadal, omul care a făcut și continuă să facă istorie pe zgură, pleacă și de această dată drept favorit cert să triumfe la Paris. Ar fi al 14-lea său titlu. Nu există niciun motiv sau argument pentru a nu-l co

Acest articol este disponibil pentru abonații 30-0 Plus
Devino membru 30-0+ și ai:
  • conținut exclusiv valoros și original, dedicat doar abonaților;
  • acces prioritar la toate proiectele pe care le pregătim;
  • acces în culisele marilor turnee la care 30-0 e acreditat: primești informații exclusive direct pe telefon, în grupul de WhatsApp;
  • discounturi de 30% pe toată durata abonamentului pentru produsele din 30-0 Shop;
  • alte beneficii

Vezi toate pachetele

Abonează-te la 30-0+ Ai deja cont? Loghează-te

Află mai multe despre 30-0+

Îți place?