Interviu | Ilinca Amariei și învățămintele ei prețioase, la vârsta debutului în WTA: „Mă antrenez să fiu mai curajoasă”

Ciprian Rus | 10 ianuarie 2023


SECUNDA. Sau despre teamă.

Ai 19 ani și ești în semifinalele unuia dintre cele mai importante turnee din viața ta, chiar în România, la Brașov. În tribune sunt mama și echipa cu care te pregătești și simți că poate fi momentul tău, chiar dacă meciul a fost amânat din cauza ploii. Și chiar dacă finala ar urma în aceeași zi, taman înaintea unei deplasări lungi, din două zboruri, spre Casablanca, cu bilete plătite și alte cheltuieli deja acontate. Ai 19 ani și, la fel ca cei mai mulți dintre tinerii tenismeni din România, îți drămuiești fiecare dolar ca să poți juca cât mai multe turnee afară, eventual alături de antrenor.

Și, nici nu începe bine semifinala, că aluneci și te lovești, simți o durere crâncenă la gleznă și, într-o secundă, o mie de gânduri îți trec prin minte. Să mai continui? Dacă forțezi și pierzi turneele de la Casablanca? Dacă riști să închei mai devreme un sezon de la care îți propuseseși să pășești ferm spre Top500? Ce să faci? O durere ascuțită despică secunda aceea în o mie de „frame”-uri, și fiecare instantaneu e o întrebare fără răspuns. Ai 19 ani și trebuie să iei, chiar atunci, o decizie. În acea secundă.

„La vârsta asta, cele mai mari dificultăți sunt de ordin financiar. Vorbesc cu prietenii de afară și ei au complet altă susținere. Personal, anul trecut cu asta m-am confruntat: am vrut să joc multe turnee, dar e costisitor, mai ales dacă vrei să mergi cu antrenorul, dacă vrei să ai o echipă în jurul tău. La vârsta asta, dacă îți dorești să joci mult, asta te ține pe loc și asta pune presiune pe tine. Te gândești de două ori dacă îți iei sau nu antrenorul cu tine. Alții sunt susținuți de federațiile lor, la noi e greu și cu sponsorii”, se destăinuie Ilinca Amariei. Tânăra ieșeancă a avut un 2022 plin de reușite, iar saltul de 800 de locuri în clasamentul WTA dă greutate învățămintelor cu care a rămas. Secunda aceea a accidentării de la Brașov e doar una din multe.

MINUTELE. Sau despre limite.

A decis să continue, atunci, la Brașov. A chemat medicul și a mai tras de ea preț de un set. La 0-1, a cerut o pauză de vestiar, cât să-și pună ordine în cele o mie de gânduri din secunda în care a căzut. A tras aer în piept și, privind adânc în oglinda vestiarului, a rămas doar ea cu ea. Încet, larma din jur s-a estompat de tot, și atunci a simțit că glezna nu mai înțepa: antiinflamatorul își făcuse efectul.

„Încă un ghem!”, și-a spus, în drum spre teren. Dar adversara îi simțea teama și apăsa pe fiecare retur. „E gata, dacă pierzi serviciul la mingea asta, te retragi!”, i-a șoptit atunci o voce Ilincăi. A pierdut mingea și a pornit, resemnată, spre fileu, șchiopătând ușor, ca să-i întindă mâna adversarei și să se recunoască învinsă. La 0-1 la seturi și cu break cedat în startul setului al doilea, nu avea sens să mai forțeze. Dacă era să riște, prefera să o facă la Casablanca, a doua sau a treia zi, când urma să între pe tablou.

Dar arbitrul de scaun i-a tăiat scurt drumul spre fileu. „Unde mergi? Ghemul nu e gata!”. „Ținusem eu scorul greșit”, se amuză, azi, Ilinca. „M-am întors, am servit, am luat cumva ghemul și am zis că mai joc unul. Și uite așa, am luat setul cu 6-1, apoi am câștigat meciul! Dar totul s-a decis în minutele acelea de după momentul în care arbitrul m-a întors din drumul spre fileu”.

Semifinala de la Brașov rămâne o lecție importantă pentru Ilinca. O lecție despre propriile limite. „După meci, mi-am dat seama că eu voiam să abandonez în setul doi!”, spune Ilinca. Urma finala: „Era prima mea finală, aveam și emoții, nici nu știam exact cum stau cu piciorul. Dar am intrat și am jucat foarte relaxată: set și 3-0 la mine! M-am pus pe bancă, mi-am dat seama că sunt atât de aproape să câștig primul meu turneu. Din nou o mie de gânduri! De-asta zic că, anul trecut, psihicul a fost mai presus de tenis. Au fost niște puncte în care am simțit asta. De la 3-0 s-a făcut 3-2, dar am realizat repede că totul e în mintea mea, nu m-am mai panicat și am câștigat turneul”.

ORA. Sau despre singurătate.

„Era ora 4 dimineața, eram singură în aeroport, pe Otopeni, la doar câteva ore după ce câștigasem la Brașov. Și mi-am dat seama că eu nici nu apucasem să mă bucur de primul meu titlu. Urmau două zboruri lungi, i-am scris un e-mail arbitrului să mă programeze marțea, dacă se poate, că am avut două meciuri duminica și că am zborurile lunea la prima oră. A zis că o să facă tot posibilul și mi-a pus marți primul meci.

Au fost două turnee destul de ok. La primul am pierdut în sferturi, în decisiv, s-a simțit oboseala. S-a simțit și lipsa antrenorului. Mama îmi zicea că asta cu lipsa antrenorului e doar în capul meu. La al doilea turneu, am câștigat la dublu. La simplu, am făcut din nou sfert și am pierdut la aceeași jucătoare din turneul precedent. I-am zis atunci mamei că dacă aveam antrenor la al doilea meci sigur aș fi făcut lucrurile mai bine”.

Proiect oferit de

„Nu e că îmi place să stea cineva după mine, dar să mergi de una singură în turneu e chiar greu, mai ales într-o țară mai exotică. Dacă vrei să mai joci după meci, nu poți să-i zici unei colege de circuit: Dă-mi patru pe dreapta, una pe rever. Mă simt eu mai sigură, mai comodă, cu antrenor. Am vorbit și cu alți colegi români și spun și ei că e altceva cu antrenor. Altfel, trebuie să te ocupi tu de tot: cazare, transport, rachete, mingi, teren, cine cu cine joacă…”. Ilinca vorbește despre circuitul ITF cu dezinvoltura unui student despre aventurile sale din primul an de facultate. Are o poftă nebună să joace, trăiește din plin tot ce i se întâmplă, povestește cu atâta pasiune că timpul se lungește, secundele devin minute, iar minutele devin ore. Ca atunci când ești singură în aeroport, la 4 dimineața, așteptând un zbor spre Casablanca

ZIUA. Sau despre emoții.

Pasiunea cu care joacă o face să știe pe de rost fiecare fază din fiecare meci. Îi place ce face și încearcă să fie prezentă acolo 100%. Despre un singur meci nu-și mai amintește nimic Ilinca. Dar nimic! Știe doar „Ziua Aceea”: ziua debutului ei în WTA, la Cluj, în turneul de 250 de acum două veri, de la baza Winners. „Nu am avut așa emoții niciodată. Îmi tremurau mâinile! Eu, de la 12 ani, îmi știu toate meciurile, care la ce scor s-a întâmplat, dar dacă mă pune cineva să povestesc ce s-a întâmplat în meciul acela nu pot. De la emoții, am uitat tot. A fost și motivant, dar m-a și speriat prin emoțiile pe care mi le-a dat. Era și domnul Ion Țiriac, era și Simona Halep în tribune, era foarte mult pentru mine. Dar a fost așa de frumos!”.

Ilinca s-a apucat de tenis mai târziu, motiv pentru care nu a jucat foarte mult la junioare. „Când am început să joc la senioare, simțeam asta ca pe un dezavantaj. Jucam cu copii care avuseseră câte 30 de turnee pe an la juniori, iar eu nu. Și mi se părea o presiune. După ce am început să joc mai mult, m-am mai relaxat. Am zis că sunt mai dornică să joc ca ei, vreau să merg la mai multe turnee și am început să o simt ca pe un avantaj”, îmi povestește.

SĂPTĂMÂNA. Sau despre asumare.

„Poate părea o coincidență, dar la o săptămână după ce am început să lucrez cu un psiholog, am câștigat primul meu turneu, cel de la Brașov”, zâmbește Ilinca, în timp ce-și strânge elasticul în jurul cozii. Ai văzut?, mi-a zis antrenorul, domnul Adrian Marcu. Sincer, eu nu cred că într-o săptămână se pot face minuni, dar faptul că am ajuns singură să decid că vreau să lucrez cu un psiholog înseamnă că eram, într-un fel, pregătită pentru următorul pas. Mai lucrasem cu psiholog și înainte, mai mult împinsă de la spate, nu eram prea convinsă de ce fac. Dar anul trecut, venind de la mine, inițiativa a avut, automat, alt impact”.

„La începutul anului trecut, mi-am setat obiectivul. Antrenorul credea că pot, eu mai puțin. Nu jucasem multe turnee, fusesem un pic accidentată, am avut Bacalaureatul, am vrut să fac ceva pe lângă tenis, așa că am dat la Jurnalism. Sunt o persoană perfecționistă și am vrut să iau note mari și la BAC, să intru și la facultate. Am fost cumva împărțită în 2021. Dar, în 2022, am început să fiu 100% pe tenis. În prima parte, mental, a fost o perioadă de acomodare, nu credeam prea mult în mine și am început să lucrez cu psihologul. Am zis să încerc toate posibilitățile pentru a mă dezvolta, pentru a deveni o jucătoare mai bună. Și mi-am atins obiectivul, am jucat mult mai bine în a doua parte de anului”.

LUNA. Sau despre încredere.

„După primul meu turneu câștigat, am avut un boost de încredere, am zis că eu chiar pot. După ce am câștigat, s-a schimbat totul, mi-am dorit și mai mult, am văzut că pot. Te hrănește un titlu, am vrut să joc mai mult, am vrut să merg o lună la turnee și m-am dus cu mindset-ul că vreau să fiu Top500, nu contează ce fac, cum fac. Și chiar am reușit!”.

„Înainte de luna din Grecia, am avut câteva meciuri pregătitoare în România, jucasem la Naționale pentru Dinamo. Am plecat în minte cu obiectivul să urc din Top 600. Să fiu cu 5 în față, asta îmi ziceam. Mi-am și calculat câte puncte trebuie să fac. Era visul meu de sfârșit de an. Am plecat cu Diana, fiica domnului Marcu, cu soțul ei și cu încă o fată de la noi de la club, au mai fost români, au fost condiții foarte bune acolo. Am jucat patru turnee, am jucat bine și la simplu, și la dublu, la toate turneele. După ce am câștigat două turnee, am făcut finală, am jucat non-stop, am început să obosesc. Așa că mi-am încheiat anul, am zis că e mai important să încep bine anul acesta. Dar trecusem deja de Top600!”.

„Acum câțiva ani, Marta Kostyuk făcuse, cred, un sfert la Australian Open. Avea vreo 17 ani, și atunci mi-am zis: Wow, eu nu am niciun punct WTA! La ce visez eu, de fapt? Am avut o discuție cu mama, care a fost dintotdeauna sfătuitorul meu. I-am spus: Mama, eu vreau să ajung sus de tot, dar trebuie să fiu și realistă. Eram un pic dezamăgită, mă gândeam că poate nu e Ok ce fac. Dar mama m-a sfătuit să iau ca pe o motivație performanțele jucătoarelor foarte tinere. Și mi-a spus că fiecare are drumul lui. Și chiar cred asta, sunt complet convinsă de asta acum, știu că dacă muncești poți ajunge sus. Suntem în situații diferite, ele au jucat mult mai mult la junioare, eu nu”

ANUL. Sau despre curaj.

Pentru Ilinca, anul 2023 are nu doar ținte de clasament, ci și ținte legate de stilul de joc, de identitate. „Am lucrat mult în ultima vreme, nu neapărat pe partea tehnică, cât pe cea tactică, pe jocul meu. Am o perioadă în care mă antrenez să fiu mai curajoasă. Mă simt bine să alerg, să fiu în defensivă, dar acum lucrez mai mult pe partea asta – să intru în teren, să fac eu punctul. Fiind o persoană destul de perfecționistă, nu-mi place să greșesc, și atunci nu se prea înțelegeau cele două stiluri. Dar acum asta încerc să fac, să fiu mai agresivă, să nu mă încarc cu faptul că mai greșesc uneori”, explică Ilinca.

„Și recent, în Grecia, antrenorii mi-au spus că am un foarte bun joc defensiv și să încerc să fiu mai agresivă, să îmi schimb, ușor, ușor, stilul, iar dacă simt că sunt depășită, pot să mă întorc oricând în zona mea de confort. Având Planul B, pot să fac mai relaxată Planul A. La antrenamente a ieșit, să văd acum pe teren cum va ieși. E un proces de redefinire a stilului. Mă bucur că pot fi defensivă, dar mi-aș dori să pot fi mai ofensivă”.

Simte că, dacă vrea să-și atingă obictivele propuse, trebuie să fie mai agresivă. „Asta ține tot de încredere, pentru că la antrenament am reușit să fac lucrul ăsta, am reușit și în meciurile de pregătire, deci e o chestiune de timp până să reușesc asta și în turnee. Mi-aș dori ca până la sfârșitul anului să pot spune că acela e stilul meu de joc, unul mai agresiv. Totul e un proces”.

ANII. Sau despre destin.

Să ai 20 de ani într-o epocă prin excelență a precocității poate fi, de la un punct, intimidant. Am deschis subiectul ăsta în discuția cu Ilinca, iar Ilinca s-a deschis și ea. Poate fi, într-adevăr, o problemă să ai 19-20 de ani, să fii la început de drum, la începutul tău de drum, și să fii comparată cu talente care explodează mai repede, recunoaște Ilinca. Bianca Andreescu sau Emma Răducanu sunt doar două nume binecunoscute publicului de la noi, mai mult sau mai puțin cunoscător de tenis. Iar comparațiile – și la comparații ne pricepem cu toții – pot fi cu adevărat dureroase.

„Acum doi-trei ani, Marta Kostyuk făcuse, cred, un sfert la Australian Open. Avea vreo 17 ani, și atunci mi-am zis: Wow, eu nu am niciun punct WTA! La ce visez eu, de fapt? Am avut o discuție cu mama, care a fost dintotdeauna sfătuitorul meu. I-am spus: Mama, eu vreau să ajung sus de tot, dar trebuie să fiu și realistă. Eram un pic dezamăgită, mă gândeam că poate nu e Ok ce fac. Dar mama m-a sfătuit să iau ca pe o motivație performanțele jucătoarelor foarte tinere. Și mi-a spus că fiecare are drumul lui. Și chiar cred asta, sunt complet convinsă de asta acum, știu că dacă muncești poți ajunge sus. Suntem în situații diferite, ele au jucat mult mai mult la junioare, eu nu”.

„La început, am făcut un pas înapoi, dar, după ultimul meu an, chiar cred că fiecare are drumul său și că, dacă muncești, ai șansa ta. La început de 2022, eram pe locul 1.400. Și am ajuns mai sus de Top600. Mă concentrez pe progresul meu. Acum simt că 20 de ani e puțin. Și 23 e puțin! Nu mai văd asta ca pe o presiune. Acum chiar cred că fiecare are drumul său”. 

„Totul e un proces!”, repetă Ilinca, ori de câte ori vorbește despre obstacolele sau țintele sau visurile sale. „Totul e un proces”, iar anii, anii chiar nu contează. Ca-n poveștile pasionante ale Ilincăi din circuit, timpul se dilată și poți astfel, frame după frame, să înveți cât mai multe din fiecare an, din fiecare lună, din fiecare săptămână, din fiecare zi, din fiecare minut și din fiecare secundă în care, precum secunda căderii de la Brașov, se poate ascunde o lecție.

***

Ilinca Amariei despre…

Lovitura preferată: „Reverul” 

Suprafața favorită: „Zgura. Pentru că vin din Iași, de mică am jucat doar pe zgură. Nu pot să zic că nu îmi place pe hard, dar acum aleg zgura”.

Echipă: „Lucrez cu Adrian Marcu, fostul antrenor al Simonei Halep. Pregătirea fizică o fac cu Ionuț Gavrilă. Când a fost plecat domnul Marcu cu Simona, am lucrat cu Manuel Nicolae, care e colaboratorul domnului Marcu”.

Relația cu antrenorul: „La început, am fost puțin stresată să lucrez cu dânsul. Îl respectam foarte mult, îmi plăcea și ca persoană, dar eram mai stresată la început. Îmi place să lucrez cu el, simt că mă ajută și ca suport moral. Am încredere în tot ce zice, cum spune, așa fac, îl ascult mereu pentru că am încredere mare în el. Mă ajută pe toate planurile, nu doar pe tenis. Am început să lucrez acum și cu fiica lui, care s-a întors din Germania, și cu soțul ei. Am fost cu ei în Grecia și am avut o serie bună de turnee. Îmi place mult echipa cu care lucrez, chiar simt că e o echipă.”

„Domnul Adrian Marcu are încredere în mine. Ca viziune, mă împinge să fiu un pic mai agresivă. A fost pe tur recent, deci cred că știe despre ce vorbește. Îmi spune să mă folosesc mai mult de atuurile mele; am anumite atuuri, spune el, care mă pot ajuta.”

Mutarea de la Iași la București: „Am făcut-o, clar, pentru tenis. La început am fost foarte entuziasmată. Mi-a fost un pic greu după ce m-am mutat și m-am izbit de distanțe, de trafic, de oameni. La Iași nu e atâta agitație. Dar pentru tenis e cert mai bine, îmi era greu să tot zbor de la Iași, parteneri de joc nu prea aveam, cei mai buni se mutaseră deja la București… A fost o alegere bună, venită la momentul potrivit, zic eu.”

Strategia pentru 2023: „O să încep cu turnee de 15.000, dar după vreau să joc turnee mai mari. Mi-am setat un nou obiectiv, să fiu cam 250-300 WTA și să joc turnee mai mari: asta m-ar ajuta și ca experiență. Am avut două wildcard-uri la Cluj, în WTA, și m-au ajutat, clar. Vreau să trec odată de perioada asta de turnee de 15.000. Sunt bune, dar la 25.000 se dau mai multe puncte și tabloul este cu fete de Top 200 – Top 300. Sunt fete bune, iar dacă joci cu o jucătoare mai bună îți ridici și tu nivelul. Vreau să joc mai multe turnee mai mari, dar vreau să mă încălzesc la cele de 15.000.”

Visurile de viitor: „Visul e cel de când eram mică: să ajung o jucătoare de top, de Top 10, dar să mă și mențin acolo, să știu planul turneelor de la începutul anului – Australian Open etc, să am un plan clar. Până la urmă, visul e să fiu ca Simona Halep”.

Jucătorii care o inspiră: „Idolul meu a fost dintotdeauna Simona Halep. E româncă, a fost cumva în situația noastră, a crescut în condițiile în care am crescut și noi. E un exemplu pentru noi, pentru că a reușit – și ce a reușit! E un exemplu de tărie de caracter. Asta m-a impresionat mereu la ea, asta aș lua de la ea! La fel, îmi place reverul ei în lung de linie. Din afară, de mică mi-a plăcut Maria Sharapova, era jucătoarea mea favorită când eram mică. Îmi plăcea că era agresivă, îmi ziceam că așa aș vrea să joc. De la băieți, îmi place Novak Djokovic. Mă inspiră spiritul lui de luptă, faptul că vrea mereu mai mult; a reușit ce a reușit și încă e acolo și luptă.”

Exemplul Simonei Halep: „Nu am văzut succesul ei ca pe o presiune, am luat-o strict ca pe o motivație. Am zis că a crescut ca noi, nici ea nu vine dintr-o familie extrem de bogată, a reușit cu ajutorul părinților și al celor din jur. Pe mine de mică m-a motivat. Nu eram atunci așa de atentă la povestea din spatele succesului, dar când am crescut și am început să înțeleg, am zis: Wow, e un exemplu!”.

Personalitatea ei: „Sunt, clar, perfecționistă. Așa am fost de mică, așa am fost și la școală, iar mai târziu și la tenis. Nu știu dacă ăsta e un atu, uneori e un dezavantaj, mai ales în sport. Mă consider și o persoană luptătoare, și idolii mei au calitatea asta.”

Viața din afara tenisului: „Când eram mai mică, am scris poezie. Îmi place să desenez, să scriu, să cânt, am înclinații spre partea artistică. Recent, am început să învăț limbi străine. Diana și soțul ei vorbesc germana, domnul Marcu a stat și el în Germania și știe limba, toată lumea de la club vorbește germana. Am zis că trebuie să încep și eu. Mai râdem în turneu că îi rog să îmi vorbească în germană.”

„Plăcându-mi să scriu, m-am dus și spre Facultatea de Jurnalism, am vrut să fac și altceva în afară de tenis. Nu mă gândesc să fac neapărat o carieră din asta, tenisul a fost mereu pe primul plan, dar îmi plăcea să văd pe Eurosport foști tenismeni care au emisiuni și care fac domeniul ăsta. Mai degrabă așa mă văd în Jurnalism. Acum sunt anul II, sunt mai focusată pe tenis, e mai greu. Azi am făcut pregătire, tenis, când ajungi acasă îți vine greu să citești un curs de 200 de pagini și să te apuci să faci teme. Dar încerc să le duc în paralel.”

Fotografii: Winners Open

DRIVEN este o serie editorială oferită pe 30-0 de Porsche. De-a lungul anului, citește interviuri, analize și reportaje clasice 30-0 cu și despre jucătoarele de top din România și nu numai.

*

Abonează-te aici gratuit la ATLT, noul nostru newsletter de sport – pentru comentarii și idei despre momentele relevante din sport și despre personajele care contează cu adevărat! 

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Cele mai noi

Sabalenka on 9WWOS after seeing her coach in tears: "There was a moment last year when he said 'I think I'm done, I can't give you anything else.' & I was like 'No, it's not you, we just have to work through these tough moments & we'll come back stronger."