Fast
Ce se joacă în Australia

Începe! Care este programul complet de turnee al verii australiene de tenis și unde joacă româncele

Treizecizero | 28 ianuarie 2021

Trei turnee WTA, două turnee ATP, o competiție pe echipe, toate astea, în deschiderea unui Grand Slam. Ce festin!

După un intersezon plin de incertitudini, un start întârziat și o carantină frustrantă și tensionată, circuitul de tenis se întoarce, în zilele următoare, cu o explozie de turnee și evenimente, toate menite să pună în mișcare un sport înțepenit și obligat să se strecoare printre reguli sufocante.

N-a fost simplu, însă: cele două săptămâni de carantină grea impusă de Australia au etalat destule lucruri pe care poate că sportul acesta nu le-ar fi vrut, pentru binele său, vizibile. Dar după un potop de nemulțumiri, acuze (și justificate, și mai puțin justificate), scrisori deschise și eforturi de conciliere, suntem de cealaltă parte a zidului. Unde ne așteaptă – pe jucători și pe spectatori – Recompensa. Adică tenis în condiții normale, viață în condiții normale, libertate și soare, public și voie (sperăm) bună.

Și e mult tenis! E un program fără precedent în istoria tenisului. Ca să compenseze situația nefericită creată pentru o parte dintre sportivi, a mai apărut în programul inițial încă un turneu WTA 500. Băieții au și ei multe de jucat. Va fi înghesuială mare pe terenurile din Melbourne și, înainte de a ne muta în casa AO, la Adelaide. Acolo unde se dă startul în această noapte.

Iată ce urmează să se joace în Australia

Adelaide – turneu demonstrativ. A day At the Drive: vineri, 29 ianuarie
-programul de zi: Novak Djokovic – Jannik Sinner, Serena Williams – Naomi Osaka.
-între sesiuni: un meci de un set între Irina Begu și Venus Williams.
-programul de seară: Rafael Nadal – Dominic Thiem Ash Barty – Simona Halep.

Melbourne – Yarra Valley Classic, turneu WTA 500: 31 ianuarie – 5 februarie
– nume importante: Ash Barty, Serena Williams, Sofia Kenin, Karolina Pliskova, Petra Kvitova
– ce românce joacă: Ana Bogdan
– tablou de 54 de locuri la simplu, 28 la dublu

Melbourne – Gippsland Trophy, turneu WTA 500: 31 ianuarie – 5 februarie 
– nume importante: Simona Halep, Naomi Osaka, Elina Svitolina
– ce românce mai joacă: Patricia Țig, Irina Begu, Mihaela Buzărnescu
– tablou de 54 de locuri la simplu, 28 la dublu

Melbourne – Great Ocean Road Open, turneu ATP 250 – 1 februarie – 7 februarie
– nume importante: David Goffin, Karen Khachanov.
– tablou mărit la 56 de locuri; 24 de poziții la dublu

Melbourne – Murray River Open, turneu ATP 250 – 1 februarie – 7 februarie
– nume importante: Stan Wawrinka, Grigor Dimitrov, Nick Kyrgios
– tablou mărit la 56 de locuri; 24 de poziții la dublu

Melbourne – Grampians Trophy, turneu WTA 500 – 3 februarie – 7 februarie
– turneu special creat pentru jucătoarele care au trecut prin carantina grea
– nume importante: Victoria Azarenka, Angelique Kerber, Bianca Andreescu, Belinda Bencic
– ce românce joacă: Sorana Cîrstea
-tablou de 28 de locuri, fără dublu.

Melbourne – ATP Cup, competiție pe echipe, 2-6 februarie
– ce nume importante joacă: Novak Djokovic, Rafael Nadal, Dominic Thiem, Daniil Medvedev

Australian Open – Grand Slam, 8-21 februarie


Susține jurnalismul 30-0 în noul an

Fă-ți abonament pe un an la 30-0+ ca să susții 30-0 și proiectele noastre și ai acces la conținut exclusiv, dedicat abonaților – plus alte surprize!

Toate încasările sunt investite în menținerea și dezvoltarea produselor jurnalistice premium ale 30-0 și Lead.ro.

Poți să sprijini 30-0 și proiectele noastre și cu o comandă din Shop-ul 30-0.

Susține-ne ca să putem face mai mult conținut valoros și să avem un impact mai mare!