Fast
Simona pierde cu Konta

Excelentă în primul set, Simona nu a putut face ultimul pas în al doilea și s-a stins în al treilea

Treizecizero | 29 martie 2017

Simona Halep s-a oprit în sferturile de la Miami pentru a doua oară consecutiv, învinsă de Johanna Konta, 3-6, 7-6, 6-2. Românca a servit pentru meci în setul al doilea la 5-4 și a avut 5-3 în tiebreak.

Simona a jucat foarte inteligent în primul set, unul în care și-a impus de la început și până la final condițiile. Cu un forehand în zi bună și foarte eficientă pe serviciul al doilea, Simona a rezolvat curajos singura șansă de break înfruntată și a pus-o sub presiune pe Konta la retur.

https://twitter.com/WTA/status/847139998608441344

Nivelul a mai scăzut în setul al doilea, dar meciul a câștigat în intensitate. Ambele jucătoare au alternat perioadele bune cu cele proaste. Konta a fost agresivă în start și a avut două șanse de 4-0, dar a greșit un volley la mingea de dublu break. Trezită, Simona a recuperat și a reînceput să dicteze. După ce a scăpat dintr-un serviciu foarte dificil la 3-4, Simona a făcut break-ul în game-ul imediat următor; ca și mai devreme, Konta s-a crispat după ce nu și-a putut lua șansele.

Dar Simona s-a tensionat când a servit să închidă meciul la 5-4, ceea ce a dus la o nouă schimbare de momentum, iar Konta s-a săltat la 6-5. Românca a răspuns cu un serviciu mult mai solid, iar setul s-a decis în tiebreak, unde desfășurarea un pic haotică a scorului din timpul setului s-a păstrat.

Dar retururile Simonei au făcut suficiente pagube, anulând serviciul Johannei, unul dintre cele mai bune din circuit. Deși a ajuns la 5-3, românca n-a putut găsi un serviciu care să o ajute și, într-un final, a pierdut tiebreak-ul cu 9-7.

În ciuda unui echilibru până la 2-2, Simona n-a mai putut ține pasul în restul setului decisiv, pierzând atât din prospețimea fizică, cât și din luciditate.

Citește aici cele două articole dedicate meciului: 

Simona în meciul cu Konta: Lungul drum al victoriei către înfrângere

și

Trebuie să discutăm despre dialogul dintre Simona și Darren din meciul cu Konta