Fast
Dublu dramatic în ATP Cup

Eliminarea lui Ash Barty, noblețea lui Nadal, îndârjirea Australiei, sfatul lui Schwartzman către Medvedev și efortul lui Hurkacz. Recapitularea zilei

Radu Marina | 9 ianuarie 2020


Brisbane, WTA

Prima mare surpriză a anului. Ash Barty, numărul 1 mondial și favorita principală a turneului de la Brisbane, a fost eliminată din turul doi, 4-6, 6-7, de Jennifer Brady, jucătoare venită din calificări, ce anterior o eliminase pe Maria Sharapova. Este surpriza începutului de an în circuitul WTA; în principal pentru că vorbim de cea mai bună jucătoare a lumii, în secundar pentru că până la acest meci, Brady nu reușise să câștige mai mult de trei game-uri pe set în cele două partide jucate cu Barty (Indian Wells 2019, Birmingham 2019). Mai mult, înaintea acestei întâlniri, Brady avea șapte înfrângeri consecutive în fața jucătoarelor din top 10. 

În urma acestui succes, cea mai mare victorie a carierei, Jennifer ajunge la 5 victorii consecutive la Brisbane și se califică pentru prima dată într-un sfert de finală al unui turneu Premier, unde o va avea ca adversară pe Petra Kvitova. 

Nume grele în sferturi. Petra Kvitova, Naomi Osaka și Karolina Pliskova merg în sferturi la Brisbane, turneu care își aduce, ca de obicei, multe nume importante în fazele avansate. Singura dintre cele trei care n-a avut nicio emoție pentru calificare a fost Kvitova, care a cedat doar 5 game-uri cu Liudmila Samsonova. Osaka și Pliskova au pierdut câte un set pe drum cu Sofia Kenin (6-7, 6-3, 6-1), respectiv Ajla Tomljanovic (6-4, 6-7, 6-1). 

Trebuie menționat aici recordul personal de ași al lui Naomi Osaka, stabilit în meciul cu Kenin (18). 

ATP Cup

Australia salvează patru mingi de meci și devine prima țară calificată în semifinalele ATP Cup. Nick Kyrgios și Alex De Minaur au învins echipa Marii Britanii cu scorul general de 2-1, după ce, în meciul de dublu, australienii au salvat patru mingi de meci în fața echipei Murray/Salisbury. 

Meciul de dublu a devenit decisiv, după ce Kyrgios l-a învins clar pe Cameron Norrie, iar Dan Evans a echilibrat situația, după un meci imens și teribil de spectaculos (7-6, 4-6, 7-6) cu De Minaur. 

Pentru că meciul de dublul devenise vital pentru soarta întâlnirii, australienii au decis înlocuirea echipei Guccione/Peers cu perechea inedită Kyrgios/ De Minaur. O mișcare ce s-a dovedit inspirată: doi jucători fără mare experiență la dublu, dar plini de energie și motivație când vine vorba de o competiție pe echipe, capabili să scoată la înaintare tot ce au mai bun din jocul lor. A fost 3-6, 6-3, 18-16 pentru Kyrgios/De Minaur. 

Australia va juca în semifinale cu învingătoarea dintre Spania și Belgia.

https://twitter.com/TennisTV/status/1215164114479337472?s=20

 

Rusia se alătură Australiei, după o victorie convingătoare cu Argentina. Cu excepția unei mici șicane între Medvedev și Schwartzman (“trebuie să-ți schimbi comportamenul, pentru că ești un jucător nemaipomenit”, i-a spus Diego rusului la finalul meciului), dar și un alt moment controversat creat de Medvedv (a lovit de două ori cu racheta scaunul arbitrului, în timp ce dialoga cu Mohamed Lahyani) întâlnirea dintre Rusia și Argentina a mers doar într-o singură direcție: Khachanov l-a învins în două seturi pe Guido Pella, Medvedev a avut de muncit cu Diego Schwartzman, obținând în final o victorie în trei seturi, care duce Rusia în semifinalele ATP Cup. Rusia va juca în semifinale cu Serbia sau Canada. 

https://twitter.com/TennisTV/status/1215221125531258880?s=20
https://twitter.com/atptour/status/1215211051635093504?s=20
https://twitter.com/treizecizero/status/1215247299397464066?s=20

Noblețea lui Nadal. “Când presa mă întreabă cum vreau să rămân în amintirea oamenilor, spun de fiecare dată că vreau să fiu amintit ca un om bun și nu neapărat ca un jucător de tenis bun.”

Așa și-a încheiat discursul Rafael Nadal, în cadrul unei scurte ceremonii organizate la Perth pentru înmânarea premiul Stefan Edberg, câștigat a treia oară în carieră. Distincția Stefan Edberg se acordă, în urma voturilor jucătorilor ATP nominalizați la acest premiu, tenismenului care, de-a lungul unui sezon, a dovedit cel mai înalt nivel de profesionalism, integritate și promovează tenisul în afara terenului prin activitățile sale. 

Atenție la Hurkacz în 2020. Poate că efortul lui Hubert Hurkacz, unul dintre cei mai interesanți jucători ai noii generații, n-a fost suficient pentru a duce Polonia în sferturile ATP Cup. Dar polonezul de 22 de anu încheie ATP Cup într-o manieră impresionantă: neînvins la simplu, cu victorii la Diego Schwartzman, Borna Coric și Dominic Thiem – toți trei jucători mult mai bine clasați decât el. Cu punctele adunate săptămâna asta (190), Hurkacz se apropie de intrarea în top 30 și va fi cap de serie la Australian Open. 

Și Dan Evans a adunat puncte importante: Evans încheie ATP Cup cu trei victorii și o înfrângere (215 puncte), ceea ce înseamnă că de luni va urca până în jurul locului 31 mondial, un nou career high ranking pentru el, care îi va asigura și statutul de cap de serie la Melbourne. 

ATP Cup nu a fost însă grozavă pentru toată lumea: iată-l pe Pablo Cuevas reacționând după ce a fost atenționat pentru lipsă de efort.

Auckland, WTA

Serena Williams pierde, și de data asta, set cu Christina McHale. În trei din patru meciuri jucate cu Serena, McHale a oferit o replică nemaipomenită, reușind de fiecare dată să o ducă în decisiv. După Miami și Wimbledon 2016, McHale a confirmat și la Auckland că știe ce să facă pentru a o pune în dificultate pe Serena, câștigând primul set. Ce face foarte bine Christina în meciurile cu Williams e acea direcționare și redirecționare a mingii spre lateralele terenului, folosindu-se de forța venită din partea cealaltă a fileului. 

Avantajul Christinei a dispărut, însă, în momentul în care Williams nu a mai oferit ritm și a alternat la retur suficient de mult cât să-și surprindă adversara.  După primul set pierdut, Serena le-a câștigat pe următoarele două 6-2, 6-3. 

În sferturi, Williams se vede cu Laura Siegemund, care a revenit de la 0-1 la seturi cu Coco Gauff. 

Caroline Wozniacki vs. Julia Goerges pentru un loc în semifinale la Auckland. Wozniacki și Goerges sunt jucătoarele care au avut, în anii trecuți, mare succes la turneul din Noua Zeelandă (Goerges are două titluri, Wozniacki a jucat două finale). Anul acesta cele două se vor revedea în sferturile de finală, după ce Wozniacki a revenit de la 1-3 în decisiv cu Lauren Davis (6-1, 4-6, 6-4) iar Goerges nu i-a dat nicio șansă elvețiencei Jil Teichmann (6-3, 6-2). Va fi reeditarea finalei din 2018 de la Auckland, câștigată atunci de Goerges. Scorul general al întâlnirilor directe e 6-4 în favoarea nemțoaicei. 

Celelalte două sferturi de la Auckland sunt Amanda Anisimova – Eugenie Bouchard și Jessica Pegula – Alize Cornet. 

Shenzhen, WTA

Garbine Muguruza – Ekaterina Alexandrova și Kristyna Pliskova – Elena Rybakina sunt semifinalele turneului de la Shenzhen. După un sezon 2019 în care a căzut în afara Top 30, Muguruza revine într-o semifinală WTA pentru prima dată din aprilie 2019. Cu o nouă echipă alături și fără multe priviri asupra ei, Muguruza trece pe sub radar și asta se pare că-i priește: ultima dată când reușea să ajungă într-o semifinală WTA la primul turneu jucat se întâmpla în 2017, adică anul în care a câștigat trofeul la Wimbledon și a urcat pe locul 1 mondial.   

Ce urmează

* Patricia Țig, favorita principală a turneului de la Bendigo (ITF, 25K), s-a calificat în sferturile de finală, după victoria în trei seturi în fața australiencei Jaimee Fourlis. Urmează Anna Bondar pentru un loc în semifinale.  

* Monica Niculescu și Misaki Doi vor încerca să se califice în finala de dublu a turneului de la Shenzhen. Cele două le vor întâlni pe favoritele 3 YingYing Duan/Saisai Zheng, meciul fiind programat ultimul pe terenul central (în jurul orei 13:00, ora României). 

* Se vor stabili ultimele echipe calificate în semifinalele ATP Cup: Serbia – Canada (sesiunea de zi), Spania – Belgia (sesiunea de seară). 

Vom cunoaște primele finaliste ale noului sezon la simplu: Muguruza – Alexandrova, Rybakina – Kr. Pliskova vor juca pentru calificarea în finala turneului de la Shenzhen.