Despre jucătoarele care au dominat sezonul 2019 și șansele lor de a-și disputa supremația la anul, în patru: Osaka, Barty, Simona Halep, Bianca Andreescu

Acest articol 30-0+ este oferit cadou tuturor cititorilor. Dacă vrei să susții 30-0 și să citești cât mai multe astfel de articole, oferă-ți unul dintre abonamentele disponibile, valabile pe un an.

Va rămâne Naomi Osaka doar o jucătoare de hard?   

Codruț

Nu cred. Are 21 de ani, ar fi un pic cam mult să spunem că va rămâne pentru totdeauna o jucătoare de hard. Arthur Ashe, de exemplu, era baseliner și pusher ”par excellence” în tinerețe, dar nevoia l-a învățat să-și adapteze jocul, să atace și să returneze al naibii de bine. A sfârșit prin a câștiga tot (în afara de RG și meciurile cu Laver). 

Cred că Naomi va învăța și ea ce are de făcut și va căuta soluții. E greu să le găsești când vezi ce concurență există în WTA, dar o văd nivelându-și preferințele și performanțele pe toate suprafețele.

Radu

Nu. Dacă e ceva ce m-a impresionat la Osaka, începând din 2015, de când am început să o urmăresc, e capacitatea ei de a progresa – fizic, mobilitate, acoperirea terenului, mental. Nesiguranța pe care o arată pe zgură sau iarbă va dispărea, pe măsură ce va începe să înțeleagă mai bine aceste suprafețe. Situația ei, cu rezultate modeste pe orice suprafață în afară de hard, e relativ firească, dat fiind faptul că vorbim de o jucătoare crescută în Florida, fără o carieră la juniori. Hardul va rămâne pentru ea suprafața favorită și aici vom vedea cea mai bună versiune a ei; segmentul asiatic, cu Osaka și Beijing câștigate, a fost încă o dovadă a faptului că, deocamdată, doar hardul îi oferă acea libertate care o face să joace la un nivel atât de înalt și cu o asemenea viteză în execuții. Dar e capabilă și, cel mai important, își dorește să facă lucruri mari și pe celelalte suprafețe. 

Vârsta, dar și această dorința a ei de a progresa și a reuși (vezi declarația de la Beijing, când a mărturisit că și-a dorit enorm să câștige titlul pentru că a simțit că are ceva de demonstrat după vara foarte slabă avută; vezi dialogul cu tatăl ei de la Osaka, când i-a spus, încă din sferturi, că își dorește enorm trofeul, și l-a câștigat în cele din urmă) sunt doi factori foarte importanți în acest drum al ei către o jucătoare mai completă și mai eficientă pe toate suprafețele. 

Camelia

Tind și eu să cred că Osaka se va dumiri mai devreme sau mai târziu cum să câștige și pe zgură și iarbă. Când se va întâmpla, asta e întrebarea. Simona, de exemplu, a avut nevoie de vreo șase ani să înțeleagă iarba. Și pe iarbă și pe zgură, lucrul cel mai greu mi se pare deplasarea – Naomi se mișcă bine, dar nu este ”a natural mover” ca Halep, Kerber sau Svitolina. Pe de altă parte, este ”a natural talent” și dacă i se aliniază rotițele în mintea ei enigmatică, o să tremure lumea în adidași când o să-i vadă numele și în tablourile de la RG și Wimby, nu numai la AO și USO.

Ashleigh Barty, o jucătoare completă?

Radu

Față de Naomi, Ash Barty e o jucătoare diferită ca stil de joc – drept pentru care și rezultatele lor sunt diferite. Naomi are titluri și finale doar pe hard, Ash are titluri și finale pe toate suprafețele posibile (zgură, iarbă, hard, hard indoor). Ceea ce creează această discrepanță e jocul: Barty e creativă și intuitivă, Naomi e o jucătoare puternică, care a înțeles cum să-și folosească forța pentru a fi eficientă. Variația, selecția foarte bună a loviturilor, dar și tenisul mult mai așezat îi permit lui Ash să-și ajusteze jocul în funcție de adversară, suprafață și condiții de joc. 

Totuși, deși vorbim de o jucătoare completă – poate cea mai completă din top 10 – când apare presiunea, dispare intuiția și jocul i se destramă. Pentru că în întreg sezonul american au existat așteptări (inclusiv ale ei), jocul său a suferit vizibil. Când s-a mai obișnuit cu acest statut și privirile n-au mai fost toate ațintite asupra ei, a strălucit din nou și și-a copleșit mare parte din oponente cu variația și acel tenis old-school – dovadă semifinala de la Wuhan și finala de la Beijing. 

Camelia

Barty este una din acele specii rare care simt că ar trebui protejate printr-un decret, ceva. Joacă cum jucau Laver și Goolagong și toți marii jucători australieni ai anilor 60-70: serviciul doi sare până-n cer, slice-ul de rever patinează, dreapta cuprinde toate unghiurile ca un evantai, iar fileul nu e doar locul strângerii de mână de la final. Ash intră pe teren ca să joace tenis mai bine decât adversara, nu ca să se dea în spectacol, să-și întindă demonii pe frânghie la uscat, să se certe cu arbitrii, să intimideze cu strigăte sau să-și etaleze ultimul model de ojă. Nu că ar fi ceva în neregulă cu acestea: trăim într-o lume liberă și toți avem dreptul să ne exprimăm. Dar minimalismul sportiv al lui Barty e un reminder binevenit: aha, de asta suntem aici, ca să găsim moduri cât mai diverse de a pune mingea unde nu e adversarul. 

Într-adevăr, cum spunea și Radu, fragilitatea ei emoțională este cel mai slab punct al ei. Dar am senzația în ultimul timp că emotiva Ash s-a călit – am văzut-o de câteva ori in acest segment asiatic sumețindu-se când era condusă și smulgând momentul din racheta adversarei cu câteva servicii autoritare sau lovituri bine țintite. Faptul că a pierdut finala de la Beijing l-aș pune mai degrabă pe seama oboselii și a problemelor fizice. Deci da, mă aștept să mai câștige chestii, mari și foarte mari. 

Codruț

Eu încă mă bucur că o văd la turnee. Nu știu ce să zic despre ea altceva decât că toată lumea ar trebui să-i cunoască un pic povestea, că să aprecieze mai bine ce face și unde a ajuns. Nu las linkuri pe-aici, dar da, cam asta e.

Bianca Andreescu: prezent și perspective

Radu

Courtney Nguyen a spus acum ceva vreme că ea nu ia niciodată ca reper anul de explozie al unui jucător. Am înțeles și mai bine regula asta văzând o declarație a Arynei Sabalenka, care povestea recent cât de greu i-a fost în acest sezon să revină la acel tenis jucat în 2018. Sintetizând, spunea că în 2018 a jucat știind că nu are absolut nimic de pierdut. Când a ajuns foarte sus, adică în 2019, a început să înțeleagă că are foarte multe de pierdut, iar până la instalarea presiunii și a fricii a mai fost un pas, ajungând în situația de a juca pentru a nu pierde, nu pentru a câștiga. Nu e singura jucătoare din noua generație care a ajuns la această concluzie; Jelena Ostapenko a atins acest subiect anul acesta, la Doha. 

Asemănarea cu Bianca Andreescu e legată, într-o oarecare măsură, de vârstă, explozie, dar și de situația ei din acest sezon: venită de nicăieri, fără presiune, ia circuitul pe sus și-l domină cam ori de câte ori a intrat pe teren. Asta nu înseamnă că, în sezonul 2020, necazurile întâlnite de Sabalenka se vor repeta în cazul Biancăi (mai ales că situația ei e totuși diferită) – dar e un aspect care nu trebuie neglijat. În mod categoric va începe noul sezon cu alte așteptări, cu alte obiective și cu o presiune pe care va trebui să o gestioneze cumva. Apoi, jocul ei nu va mai fi o necunoscută pentru multe adversare, care vor începe să-i înțeleagă punctele tari, punctele mai puțin tari. 

Însă pentru că e vorba și de prezent aici, maniera în care Bianca a jucat în acest sezon, dar mai ales atitudinea afișată în momentele și meciurile mari, o fac una din candidatele principale la câștigarea turneului de la Shenzhen – mai ales că a pierdut doar un singur meci în fața unei jucătoare din top 10 până acum. Dacă nu, asta nu va schimba cu nimic anul ei fabulos, cu primul Grand Slam, primul Premier Mandatory, primul Premier 5, saltul din afara top 150 (la începutul anului) în top 5 (la final de an) și seria de 16 victorii consecutive. 

Camelia

Pe lângă ce-a spus Radu, eu vreau s-o văd pe Bianca jucând pe zgură și pe iarbă. Ca și în cazul lui Naomi, e nevoie de o ajustare destul de mare acolo, mai ales pentru reprezentanții școlii nord-americane, crescuți pe hard. Mai mult decât tehnico-tactic, vreau să vad cum ține la tavăleala fizică (și psihică) pe care o impun cele trei luni de zgură – ea are deja o istorie destul de bogată în accidentări. 

Altfel, Andreescu este croită pentru jobul de sportiv profesionist – energică, solidă, ambițioasă, fără dubii emoționale și culturale care s-o tragă înapoi. She is here to stay, nu-i doar o furtună într-un pahar cu apă. Aștept cu mare interes un meci cu Simona, pur și simplu din perspectiva match-upului. Simt că din stilurile lor de joc alăturate vor ieși scântei, în sensul bun. 

Codruț

Știu că întrebarea este despre tenis, dar mai mult decât jocul și viitorul Biancăi mă preocupă ce învățăm noi din toată treaba asta. E un ”noi” generic, evident; mă gândesc aici la oamenii cu decizie, program, bani, putere de lobby și așa mai departe. Fac ăștia tot ce ține de ei ca să dea copiilor șanse să joace tenis, să meargă la turnee etc? Dacă răspunsul este ”da, însă numai celor cu părinți bogați”, înseamnă că ne pierdem timpul cu toții. Dacă răspunsul este ”da, însă doar celor 2-3 care au ceva rezultate în copilărie”, tot nu e bine.

Federația Română de Tenis (și, mergând mai departe, Guvernul României – deși aici ar trebui să se înceapă cu chestii mai de bază, gen gramatică) ar face bine să-și pună niște întrebări. Una dintre ele: de ce naiba nu facem o treabă mai bună în a ține oamenii pe-aici?

Altfel, da, Bibi are un viitor nemaipomenit și joacă un tenis complet. Mi-e drag să vorbesc despre ea cu oricine are chef să mă asculte.

Karolina Pliskova și presiunea 

Radu

Despre Karolina Pliskova s-a spus multă vreme că are un calm neobișnuit, care o ajută să gestioneze impecabil presiunea și momentele dificile. Doar că în momentul în care ștacheta a fost ridicată și s-a văzut în situația de a lupta pentru cele mai mari trofee sau turnee din lume, calmul ei n-a mai fost suficient. Anul acesta a fost considerată una din favorite la câștigarea celor patru turnee de Grand Slam, mai ales având în vedere că reușise să impresioneze la Brisbane, Roma și Eastbourne, turnee pregătitoare pe care le-a câștigat. Dar la trasul liniei, cel mai bun rezultat în Slamuri pentru ea rămâne finala de la US Open, reușită în urmă cu trei ani. 

Un alt exemplu recent: titlul câștigat în China, la Zhengzhou, a pus-o în situația de a încheia anul în calitate de lider mondial. Cu acel trofeu, dar și cu turneele de la Wuhan și Beijing în prejmă, cu multe puncte pe masă, Pliskova a avut șansa de a reuși această mare performanță. Care a fost rezultatul? Două eliminări premature, în turul 2 la Wuhan și turul 1 și Beijing și o distanțare de locul 1 la peste 900 de puncte.   

Camelia

Au rămas din ce în ce mai puține jucătoare de top fără Slam, iar Pliskova este una dintre ele. Cealaltă e Svitolina. Spre deosebire de Elina, care dă senzația că e la fel de dornică de victorii, Karolina pare că nu mai are suflu din punct de vedere emoțional. E uzură mare în tenis și circuitul merge înainte foarte repede – apar noi pretendente la tron în fiecare an. Karolina a cam stagnat în ultima vreme – n-a mai adăugat nimic nou jocului ei, s-a căsătorit, nu i-a mai stat mintea doar la tenis. N-aș tăia-o de pe listă încă, dar are nevoie de o resetare, un unghi nou, ceva. Restul circuitului știe cam la ce să se aștepte de la ea. 

Pot face Bianca, Ash și Naomi un careu împreună cu Simona și să se lupte pentru supremație în următorii ani?

Radu

Categoric da. Atât Simona, dar și Bianca, Ash și Naomi excelează la capitolele constanță și consistență. Sezonul acesta, fiecare din cele patru au avut momentul lor de grație: Naomi în Australia, Ash în sezonul de zgură, Simona în sezonul de iarbă, Bianca în sezonul de hard american. Cu o singură excepție, toate au și experiența și valoarea necesară pentru a putea face asta mulți ani de acum încolo. 

Codruț

De putut, pot, dar careul ăsta este doar una din variante. Sunt alte jucătoare care au toate motivele să se vrea acolo sus, în anii următori. Svitolina, Sabalenka, Marketa. Poate Kim? 🙂

Camelia

Circuitul feminin e tare eclectic și pot oricând apărea la rampă amenințări, noi și vechi. Poate renasc Muguruza, Kerber, Pliskova sau Sloane. Poate învăța Ostapenko în sfârșit cum să servească. Poate își aduce aminte Kasatkina că e genială, iar Serena găsește și rezolvă bug-ul care o face să crape în finale. Poate Sabalenka reușește și ea să nu se mai certe cu Tursunov și să nimerească terenul. În fine, ideea careului de ași îmi place – un fel de Big 4 feminin, dar nu știu dacă e sustenabil, pentru că circuitul feminin are o medie foarte ridicată a jocului. Numai necazuri.