De ce încă este subestimată Simona Halep și cum este jocul ei un reper al tenisului zilelor noastre

Radu Marina | 6 mai 2020

„Mai mult decât oricine înaintea lor, Djokovic, Nadal și Murray au șters linia dintre ofensivă și apărare, atac și defensivă pură. Combinația dintre abilitățile lor, capacitățile lor fizice, echipamentul și tehnica le-au permis să le facă pe amândouă deodată. Simona face și a făcut aceleași lucruri precum Djokovic, Nadal sau Murray, fără însă a primi aprecieri similare”

De-a lungul carierei ei, tenisul Simonei a trecut prin mai multe faze. A început tenisul ca o jucătoare relativ agresivă, a trecut la un stil ușor defensiv în primii ani de seniorat (2009-2012). Ca mai apoi, din 2013, să se reîntoarcă la jocul agresiv, dar căruia i-a adăugat un tenis smart-aggressive așezat, care a săltat-o în cele din urmă la un cu totul alt nivel. De aici a și început construcția jocului ei, cel pe care îl știm astăzi. 

Treptat, acestei fundații i-a adăugat din mers noi și noi elemente, iar pe cele avute deja le-a perfecționat. A schimbat antrenori, și-a adunat în jurul ei oameni potriviți și de încredere, și-a nuanțat și și-a dezvoltat loviturile, și-a înțeles slăbiciunile și a tras din greu să le îmbunătățească, până într-acolo încât a declarat progresul realizat pe plan mental drept cea mai mare victorie e ai.

Toate aceste schimbări s-au petrecut într-un timp relativ scurt, dar fără a fi neapărat observate de mulți, iar discursul public despre tenisul ei n-a ținut pasul cu aceste progrese: mult timp s-a spus că e prea defensivă, că îi lipsește curajul, că nu va câștiga niciodată un Grand Slam pentru că nu-i îndeajuns de puternică și agresivă, sau chiar că e prea agresivă, în sensul că forțează, și iese din tiparul ei obișnuit. 

Dar, deși petrecute relativ rapid, schimbările astea nu au venit peste noapte. Procesul a fost anevoios, iar durerile creșterii, evidente. Au fost perioade incerte, în care a încercat să învingă jucătoare mai înalte cu 20 de centimetri cu propriilor lor arme și n-a reușit. Au fost meciuri în care și-a văzut serviciul doi pulverizat de retururi a căror viteză depășeau viteza serviciului ei. Au fost momente în care a părut dezorientată și copleșită de dubii, așteptări și nesiguranță. Dar n-a dat înapoi, a încasat ce era de încasat, și-a învățat lecțiile și a continuat să se îmbunătățească până când tenisul ei a căpătat un echilibru despre care s-a vorbit și se vorbește mult.

Simona

Agresivitatea Simonei nu mai e haotică, iar loviturile sunt bine dozate. Poziționarea ei în teren e una avansată, dar e capabilă să acopere tot terenul, oricât e nevoie. Între ofensivă și defensivă nu mai există nici măcar o linie fină, deși majoritatea jucătoarelor excelează la una din cele două, nicicum la ambele. Ea a găsit acum acest echilibru atât de prețios – care o face să nu se încadreze nici la categoria jucătoarelor counter-puncher, nici la acele pur agresive și nici la cele defensive. Mai important, a făcut asta într-un timp scurt, fără a fi băgată în seamă de mulți, încercând să compenseze lipsa forței și a înălțimii. Adică exact ceea ce subliniau Joel Drucker și Steve Tignor într-un articol de pe tennis.com, în care au analizat jocul (și personalitatea) Simonei. 

Ei au pornit o serie în care analizează realizări apreciate insuficient de lumea tenisului, pornind de la statistici, rezultate, tactică și nu numai. E o serie pe care ei au numit-o Underrated Traits of the Greats, iar Steve Tignor și Joel Drucker au discutat recent despre Simona Halep, despre jocul și personalitatea ei, de cele mai multe ori subapreciate. 

Motivele pentru care jocul Simonei încă pare subestimat, crede Tignor, are la bază înălțimea sa, faptul că nu are o personalitate care poate fi caracterizată drept intimidantă sau un stil de joc foarte puternic și foarte agresiv. Dar și lipsa unui serviciu doi mai redutabil. “Jocul Simonei pare încă subestimat, în ciuda faptului că a câștigat două titluri de Grand Slam, a urcat pe locul 1 și s-a menținut în top 10 o bună parte a acestui deceniu. Partea din jocul Simonei care este subestimată de mulți e abilitatea ei de a fi agresivă, dar, în același timp, de a face lucruri creative pe teren, punând mingea în locuri care mai de care mai surprinzătoare. Nu cred că există un exemplu mai bun pentru a exemplifica asta decât finala de la Wimbledon, când a învins-o pe Serena Williams – iar asta a fost rapid – în doar 55 de minute”, spune el. 

Joel Drucker, de la Tennis Channel, merge mai departe și consideră că Simona a rescris dicționarul tenisului, iar termeni precum “tenis defensiv”, „counter-puncher” sau joc bazat pe “tranziție defensivă-ofensivă” au un sens foarte diferit când vine vorba de ea. “Având în vedere înălțimea Simonei, în mod natural asta o face mai puțin agresivă și mai puțin puternică. Dar am văzut de-a lungul istoriei tenisului că înălțimea înseamnă prea puțin atunci când la nivel tehnic lucrurile stau bine – e cazul unor jucătoare precum Maureen Connolly, Chris Evert, Tracy Austin, Jennifer Capriati. Iar faptul că Simona concurează într-o eră dominată de sportive înalte și puternice (orice ar însemna asta), atunci nu ne rămâne decât să concluzionăm faptul că tenisul este mai puțin despre înălțime și forță și mai mult despre mișcare și sincronizare/timing.”

Pe lângă partea tehnică, capacitatea Simonei de a se adapta și de a-și adapta loviturile și poziționarea în teren suficient cât să facă față tuturor stilurilor de tenis (tenis sufocant, tenis agresiv și plat, tenis variat și imprevizibil, tenis de contraatac, tenis defensiv) e una extraordinară. În acest sens, Drucker reamintește un studiu al lui Craig O’Shannessy, un analist de tenis și fost membru al echipei lui Djokovic, care a arătat că marea majoritatea a punctelor jucate la nivel profesionist în aceste zile durează de la zero până la patru mingi, ceea ce înseamnă că așa-numitele mingi neutre devin complet ineficiente. “Cu alte cuvinte, în perioada contemporană, raliurile de tenis sunt cam așa: mai bine te rănesc eu, înainte să mă rănești tu. Iar Simona știe și ea foarte bine lucrul ăsta.”

Deși Simona a devenit o jucătoare mai agresivă, asta nu înseamnă că ea s-a cantonat exclusiv într-un stil de joc agresiv. În acest sens, Drucker vine cu o nuanțare care face lumină: “Chiar dacă Simona face asta bine (e agresivă, rănește, n.a), lucrurile sunt foarte diferite față de alte jucătoare. De exemplu, față de Karolina Pliskova, Simona acoperă foarte bine terenul. Iar acesta e o abilitate care, de obicei, produce confuzie. Capacitatea de a acoperi terenul nu trebuie să se confunde cu tenisul defensiv. Simona nu se încadrează nici la tipul de jucătoare counterpuncher, dar nici la o jucătoare defensivă. Când e în mișcare, ea e cea care are inițiativa, care deține controlul și lovește puternic. Nu poți considera loviturile ei neutre, a la Arantxa Sanchez Vicario sau, cel mai recent, a la Caroline Wozniacki. Dacă ar fi să definesc cu un termen loviturile de bază ale Simonei acela ar fi îndrăzneț, termen care e folosit în general pentru a descrie un jucător care lovește în încercarea de a ieși din zona de confort. Adică acel tip de agresivitate pe care am tot sperat că-l vedem la Wozniacki și pe care l-am văzut doar rareori.”

Că Simona joacă un tenis al zilelor noastre, devenind astfel un reper pentru întreaga lume a tenisului a fost accentuat și de Steve Tignor. “Cei mai mulți dintre noi cred că ‘tenisul de astăzi’ a fost definit prin modul în care bărbații îl joacă, în special Novak Djokovic, Rafael Nadal și Andy Murray. Stilul lui Federer, chiar și după toate adaptările pe care le-a făcut, amintește mai mult de anii ‘90. Mai mult decât oricine înaintea lor, Djokovic, Nadal și Murray au șters linia dintre ofensivă și apărare, atac și defensivă pură. Combinația dintre abilitățile lor, capacitățile lor fizice, echipamentul și tehnica le-au permis să le facă pe amândouă deodată.

Tignor arată în ce constă subaprecierea la care a făcut referire în articol, arătând că și Simona face și a făcut aceleași lucruri precum Djokovic, Nadal sau Murray, fără însă a primi aprecieri similare. Și Simona, prin abilitățile ei, deplasarea remarcabilă și capacitatea de a se îmbunătăți constant, a șters linia dintre ofensivă și defensivă și a devenit o jucătoare foarte greu de bătut, pe care nu o poți încadra într-un anumit stil de joc.

“Halep, mai puțin băgată în seamă și fără prea multă fanfară, face aceleași lucruri. Este mai scundă decât băieții, ceea ce înseamnă că e ușor defensivă, dar, la fel ca și ei, îi place să alerge și câștigă mult cu ajutorul picioarelor. Ca și Djokovic, și Halep se pricepe excepțional de bine în a schimba direcția mingii. Jocul ei are un echilibru extraordinar între viteză și capacitatea de a lovi mingea. Pentru mine, acesta e cel mai mare plus care mă face să o urmăresc pe Simona și care o face să fie plăcută de urmărit. Celelalte părți sunt personalitatea ei și atitudinea ei atunci când concurează.”

Despre personalitatea și atitudinea Simonei, Tignor menționează că îi place cum Simona își ține emoțiile în frâu și încearcă să le transforme în ceva pozitiv. Iar faptul că nu mereu a reușit asta a făcut călătoria imprevizibilă și (mai) interesantă:

Da, poate e prea perfecționistă. Poate nu reacționează întotdeauna în fața adversității într-un mod rece și calm. Poate petrece prea mult timp fiind furioasă pe antrenorii ei. Poate se grăbește prea mult între puncte și îți dă uneori senzația că vrea să iasă de pe teren cât mai repede. Dar lucrul cel mai important e că Simonei întotdeauna îi pasă și întotdeauna oferă publicului acel efort competitiv, pentru care au plătit. Apoi există personalitatea Simonei. Sunt unii fani WTA care își doresc ca ea să fie mai progresistă și mai implicată din punct de vedere politic – iar ăsta e un lucru corect. Dar mie îmi place onestitatea ei, simțul umorului și reziliența ei – niciuna din aceste trăsături, oricât de greu i-ar fi pe teren, nu par să o părăsească vreodată.

Când a fost intervievată în timpul carantinei în București (unde a făcut mai multe donații), a vorbit despre faptul că e speriată, despre cât de serios ia carantina și cum nu vrea să citească lucruri care să o sperie. Toate aceste răspunsuri, cel puțin pentru mine, au fost extrem de plăcute. M-au făcut să admir faptul că și-a depășit anxietățile naturale pentru a deveni campioană într-un sport plin de anxietate.”

Îți place?
Cele mai noi