Cel mai des folosit cuvânt din tenis? Despre presiune și cum transformi presiunea într-un privilegiu

Radu Marina | 15 februarie 2021

Simona

„N-a rezistat presiunii“. „Trebuie să gestioneze mai bine presiunea“. Sau „Presiunea e pe umerii lui“ și „A cedat sub presiune“.

Sunt lucruri pe care le auzim mai mereu. Și nu doar din cauza limbajului tocit pe care noi, jurnaliștii, îl demonstrăm și îl perpetuăm spre public, dar și pentru că în sport – și-n tenis, pentru cazul nostru – nu poți să ocolești importanța presiunii. Nu poți câștiga meciuri de tenis dacă presiunea te strivește și-ți ia curajul și relaxarea necesară pentru a da drumul la braț – cum se spune pe terenul de tenis. Și n-ai cum să câștigi turnee dacă n-ai câștigat mai întâi lupta internă cu frica de a pierde. 

Tenisul nu e doar despre lovituri, nu a fost niciodată doar despre asta. Oricine a fost vreodată pe terenul de tenis știe că, cu cât ești mai prins în mintea ta, cu atât iei decizii mai nepotrivite. Și invers: cu cât stai mai mult în corpul tău – ca minte subconștientă -, cu atât ești mai relaxat și cu atât te deplasezi mai ușor. Dincolo, teama înseamnă încordare, încordarea înseamnă deplasare mai proastă, alegeri nepotrivite și brațe blocate, lovituri împinse, smucite sau pur și simplu puse pe gard. Ceea ce duce la meciuri pierdute, ceea ce duce la pierderea încrederii și la intrarea într-un cerc vicios.

Toți sportivii știu teoria asta, dar puțini știu și cum să-și păstreze cumpătul în situațiile limită din teren sau din afara lui. Unii pot gestiona treaba asta exemplar, însă alții ajung să-și lase gândurile negative să-i domine. Iar motivul e simplu: oamenii sunt diferiți, reacționează diferit și au personalități diferite. Pentru unii, presiunea poate fi un privilegiu; pentru alții, presiunea rămâne dușmanul invizibil care ajunge să le distrugă visurile. 

*

„Pur și simplu, nu am putut gestiona presiunea. Am avut mult prea multe emoții, nu am putut executa nimic. Capul meu nu a fost acolo”, a spus, în lacrimi, Sofia Kenin, câștigătoarea titlului de la Australian Open 2020, eliminată anul acesta în turul doi. 

De aici pleacă și discuția noastră. Sofia Kenin a câștigat anul trecut trecând pe sub radar, evitând lumina reflectoarelor – asta și pentru că nu trecuse niciodată de turul 2 la AO, iar cel mai bun rezultat al ei în Slamuri era o optime de finală la RG – și arătând curajul și agresivitatea care-ți câștigă, de fapt, titlurile mari. 

În formă bună, cu încredere după un sezon 2019 în care jucase patru finale WTA și câștigase trei, Kenin a explodat la Melbourne: a ajuns în premieră în sferturi la un Slam, apoi în semifinale, apoi în finală. O finală pe care a câștigat-o revenind de la 0-2 în setul decisiv și făcând un game absolut ireal într-un moment cheie, o serie de lovituri direct câștigătoare splendide – ai ghicit, sub o presiune imensă. 

În toate aceste meciuri, Kenin a jucat la cel mai bun nivel al ei. A făcut-o și pentru că n-a simțit, de fapt, vreo presiune aparte. Nu era mare favorită, pleca cu șansa a două în majoritatea meciurilor, or asta i-a permis să se desfășoare în voie. A lovit fără rețineri, s-a deplasat cu o libertate fantastică și, cel mai important, a lovit fără să aibă vreun dubiu. Ce dacă ar fi pierdut în sferturi? Ar fi rămas cu cel mai bun rezultat al ei în Slamuri. Ce dacă ar fi fost învinsă în semifinale? Urma să ocupe cel mai bun loc al carierei săptămâna următoare și avea o experiență pe care putea construi apoi. Ce dacă pierdea finala? Rămânea cu statutul de finalistă de Grand Slam și cu multe lucruri pozitive pentru o jucătoare de doar 21 de ani. 

Acum să derulăm pe repede-înainte până la Australian Open 2021. Cum a găsit-o AO21 pe Kenin? În calitate de deținătoare a titlului, jucătoare de top 10, finalistă la Roland Garros și cu foarte, foarte multe așteptări asupra ei – venite de la fani, de la presă, de la echipa ei, de la ea. Kenin era deținătoarea titlului și trebuia să arate asta. Trebuia să joace precum o deținătoare a titlului, trebuia să confirme. 

Iar asta pare o misiune cumplită la nivel mental. Pentru că toate gândurile și așteptările ajung să îți sune ca un ecou la fiecare forehand pe care îl scapi puțin afară, la fiecare dublă greșeală pe care o comiți sau la fiecare scurtă pe care o ratezi. Și cu cât sunt mai multe dubii, gânduri și scenarii, cu atât e mai greu să le ordonezi sau să le elimini. Iar lucrurile se complică și mai mult când nu ai mai fost într-o astfel de situație – cazul lui Kenin. 

Așadar, dintr-o jucătoare care în urmă cu un an juca fără griji și executa cu mare relaxare orice lovitură, Kenin a ajuns în situația de a juca pentru a nu pierde.

Expresia asta – joci pentru a nu pierde, nu joci pentru a câștiga – a fost folosită în trecut de două jucătoare care au trecut prin lucruri similare. Una e campioană de Grand Slam și se numește Jelena Ostapenko, altminteri și ea cu foarte mari dificultăți în a gestiona succesul și presiunea, spunând la un moment dat că nu și-a dorit altceva decât să scape odată de povara de a fi deținătoarea titlului de la Roland Garros 2017. Cealaltă e Aryna Sabalenka, care după un sezon foarte bun în 2019, mărturisea că a ajuns în situația în care nu s-a mai putut bucura de nimic și n-a mai putut juca tenisul ei obișnuit, pentru că simțea o presiune prea mare și avea așteptări foarte mari la orice meci: să confirme rezultatele din 2019, să-și apere rezultatele, să nu cadă în clasament. 

Când un jucător se află în situația de mai sus și ajunge să joace pentru a nu pierde, el pierde, de fapt, esența sportului: curajul. Se instalează teama  – de a nu pierde, de a nu fi eliminat devreme la un turneu pe care anul trecut l-a câștigat, că nu o să mai ajungă atât de departe precum anul trecut, că presa, echipa sau fanii au mari așteptări – apar gândurile negative, iar mecanismul blochează: de la minte la mușchi, picioare și până la lovituri. 

*

Ce e, de fapt, presiunea? 

Presiunea nu e prezentă doar în sport, nu o resimt doar sportivii. Ne întâlnim cu ea în aproape fiecare domeniu. Mereu apar situații în care ne simțim stresați. Din diverse motive, avem dubii, nu avem suficientă încredere că am putea face un lucru sau altul, devenim chiar anxioși. Diferența între oamenii obișnuiți și sportivi e dată de intensitatea și frecvența momentelor de presiune. Altfel spus, la ei e mai des și mai rău – pentru că eșecurile lor sunt, de regulă, publice.

Cu oamenii potriviți alături, cu ajutorul unor psihologi sportivi, prin exercițiu și prin experiența dobîndită de-a lungul unor ani, unii sportivi s-au împăcat cu presiunea mai bine. Dar asta nu înseamnă că ea a dispărut sau că alții nu o resimt. 

Ar fi greșit să credem că presiunea unui jucător a dispărut odată cu eliminarea lui în turul 1 la un turneu, deși a fost deținătorul titlului. Jucătorul nu mai simte presiune în acel moment, nu o va mai simți o perioadă de timp. Dar, peste o vreme, se va reîntâlni cu ea. De aceea e bine să o accepți și să faci ceva prin care fie să o elimini, fie să o diminuezi. 

Ideea de bază e că presiunea poate apărea la oricine. O jucătoare ca Serena Williams, care mai mereu a gestionat admirabil presiunea, adversitatea și stresul, a apărut de câteva ori blocată în finale de Grand Slam.

Fix așa arată și se manifestă presiunea. În cazul ei e acea presiune a ceea ce ar putea reuși – adică ar ajunge să egaleze recordul de cele mai multe turnee de Grand Slam din istoria tenisului – și care a copleșit-o în repetate rânduri. Prea multe gânduri și prea multe dubii nasc o tensiune extraordinară. Tensiunea aduce panică. Când ești panicat începi să îți pierzi din luciditate și te grăbești. Când te grăbești, faci erori. Când faci erori, te panichezi. Ăsta e cercul presiunii. 

Presiunea e, așadar, un cumul de factori și, foarte important, nu se manifestă doar atunci când câștigi mult sau când trebuie să confirmi. Presiunea e formată din acele multe griji și stări negative în legătură cu jocul tău, cu clasamentul tău, cu ultimul tău rezultat, cu faptul că nu ai ajuns unde ți-ai dorit la ultimul turneu. Sunt acele dubii după un meci greu, dar pierdut. Sunt acele gânduri cu privire la faptul că (încă) nu ai ajuns unde ai visat, deși alți colegi de generație au făcut-o deja. 

De multe ori, acest cumul ajunge să afecteze cariera unui sportiv. Pentru că tot acest mix de trăiri retează fără milă din încredere, până când sportivul ajunge să creadă toate acele mici gânduri care îi tot apar: că nu va ajunge acolo unde și-a propus, că eventualul succes de până acum a fost o întâmplare, că va dezamăgi. Că nu aparține.

*

Ce-i de făcut cu presiunea?

Mulți specialiști au căzut de acord și spun că atât timp cât ești foarte bine pregătit – și fizic, dar și psihic – în sportul pe care-l practici, devine mai ușor să eviți astfel de situații. Mai pe scurt, când ești bun, ești bun, când ești pregătit ești pregătit. Deci nu simți presiunea. 

Naomi Osaka povestea, la o conferință de presă, că atunci când ești bun, n-ai nevoie de experiență. Dar se aplică principiul ăsta și când vorbim de presiune? Am văzut că presiunea poate apărea și la cei mai buni. Și știm deja că partea mentală nu se antrenează precum îți antrenezi reverul în cros. Iar tenisul e un caz aparte, pentru că jucătoarele și jucătorii sunt singuri pe teren: au doar racheta și gândurile lor. 

În ultimii ani, tot mai mulți tenismeni, dar și alți sportivi au înțeles cât de importantă e partea mentală a sportului lor. Au înțeles și că diferența dintre cei buni și cei foarte buni – sau cei mai buni – o face mai ales pregătirea mentală, motiv pentru care au început să se preocupe foarte mult de cum se pot dezvolta emoțional, cum pot să gestioneze mai bine stresul și cum pot să evolueze în condiții mai bune atunci când joacă sub un stres teribil. Unii au început colaborări cu psihologi sportivi, alții au ales să se dezvolte singuri, dar mai toți s-au înconjurat de oameni lângă care se simt confortabil, care știu cum să îi liniștească în situații de acest fel. 

Simona Halep, care colaborează din 2017 cu un psiholog sportiv și care a trecut prin multe situații similare cu cele explicate mai sus – dubiul că nu va câștiga niciodată un titlu de Grand Slam, teama că nu e suficient de pregătită să îl câștige – a mărturisit că a fost o idee grozavă să înceapă acea colaborare transformatoare, care i-a dat alte perspective și a făcut-o să fie mai liniștită.

Iga Swiatek a început o colaborare similară încă din perioada junioratului, iar acel psiholog sportiv face parte, în ultimul an și jumătate, din echipa ei. După titlul cucerit la Roland Garros, Swiatek explica faptul că prezența acestui priholog și discuțiile cu el au liniștit-o, i-au făcut ordine în gânduri și, spune ea, asta se reflectă și în teren, în modul în care joacă. Similar, Bianca Andreescu este însoțită la turneele mari de un psiholog. Poate nu întâmplător aceste tinere jucătoare par (ceva) mai pregătite pentru situațiile cele mai complicate din sport.

La începutul anului 2012, după câteva finale de Grand Slam pierdute, Andy Murray a început, la recomandarea lui Ivan Lendl, să lucreze cu un psiholog sportiv, același cu care a lucrat și încă lucrează și Simona Halep. „Ce mi-a plăcut a fost că am vorbit despre lucruri care n-au legătură cu tenisul, dar care te pot afecta și te pot împiedica să te concentrezi la tenis. Am vobit mai mult de lucruri care nu se întâmplă într-un meci. A fost plăcut să vorbesc despre asta, pentru că deseori e mai mult despre ce se întâmplă în viața ta, cu tine, cu ce simți, prin ce trece o persoană, și mai puțin despre ce se întâmplă pe teren sau cum ar trebui să fii pe teren”, spunea el despre această colaborare. 

Tot Andy Murray sublinia un lucru foarte interesant. Problemele cu presiunea nu se rezolvă cu o simplă colaborare cu un psiholog sau un antrenor specializat. „Lucrul cel mai important e să-ți dorești să schimbi tu ceva, să vină de la tine dorința asta, să îți dorești tu să încerci să faci o schimbare”. 

O altă modalitate de a înlătura presiunea e de a te împrieteni cu ea. Craig Pickering, un fost atlet britanic care a concurat la Jocurile Olimpice de la Beijing, spune că modalitatea cea mai eficientă de a gestiona presiunea e de a o transforma într-un element pozitiv. Dacă percepi presiunea ca pe ceva negativ, o vei asocia cu procesele negative de gândire și îți va afecta îndoiala de sine. 

Dacă percepi presiunea ca pe ceva pozitiv, atunci îți va fi mai ușor să o elimini, atunci când apare. „Acceptă că treci printr-un moment greu, dă-ți seama că ești sub presiune și acceptă. Poartă un dialog intern cu tine, înțelege că nu e nimic greșit cu tine. Folosește fraze cheie pentru a întări aspectele pozitive ale presiunii. Spune-ți ceva de genul: <<ok, simt presiunea, sunt nervos, dar eu alerg întotdeauna bine când sunt nervos>>. Conectarea unui semnal fizic sau emoțional (nervi, stres, încordare) și a unui rezultat pozitiv (care funcționează bine atunci când sunt nervi, stres ori încordare) oferă o atitudine pozitivă și, prin urmare, o probabilitate crescută ca performanța ta să fie mult mai bună”, explica el.

Acceptarea că te simți stresat și simți presiune înseamnă, deopotrivă, să recunoști atunci când ești sub presiune și când simți că totul te copleșește. Cu cât o faci mai repede, cu atât va fi mai bine. „Conștientizarea e primul hop, pentru că ea duce către pașii necesari care-ți permit să gestionezi situația. Dacă sportivii lasă aceste stări să-i domine, atunci simptomele – ritm cardiac crescut, fluturi în stomac, senzație de blocaj la nivelul picioarelor – vor continua să crească până când îi vor bloca complet. Dacă reușesc să înțeleagă ce li se întâmplă, atunci pot depăși această stare; pot folosi tehnici de gestionare a respirației, pot înțelege că e ceva ce poate fi controlat și rezolvat. Și pot reveni la starea inițială”, spunea același Craig Pickering.

Inclusiv celebra linie a lui Billie Jean King –  „Presiunea e un privilegiu” – reprezintă o transformare a presiunii într-un lucru pozitiv. Să fii într-un loc în care ai visat de mic – o finală de Grand Slam, o competiție pentru a deveni lider mondial –, să joci pe cele mai mari arene, să fii deținător al unui Slam sau să te lupți pentru un loc pe tabloul principal al unui Slam e un privilegiu. E tot ce ți-ai dorit. E ceea ce căutai, de fapt. Ai muncit toată viață să ajungi acolo, ești acolo unde trebuie să fii și unde ai visat să fii. Presiunea e un lucru firesc, îți poate arăta că îți pasă. Dacă nu o lași să-ți distrugă visul. 

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Cele mai noi