Exclusiv pentru membrii Treizecizero Plus

Carlos Alcaraz și-a făcut intrarea pe cea mai mare scenă a tenisului. Trei motive pentru care Alcaraz merită urmărit cu atenție de aici înainte

La 18 ani, Carlos Alcaraz are deja în spate o sumedenie de borne și de victorii care-l fac unul dintre cei mai interesanți jucători ai circuitului ATP, nu doar ai noului-noului val. Victoria formidabilă cu Tsitsipas – începutul unei posibile rivalități peste ani – e o doar o nouă confirmare, o intrare a lui în lumea mare a tenisului, făcută chiar pe cea mai mare scenă.

Mai e și un semn că Next Gen are deja o grijă nouă pe cap. Fără să fi scăpat cu adevărat de Big 3, generația lui Tsitsipas trebuie să se preocupe cu mare atenție de generația lui Alcaraz și, probabil, Musetti și Sinner.

Radu Marina 4 septembrie 2021

Carlos Alcaraz este pe buzele tuturor fanilor tenisului după evoluția formidabilă din cea mai mare victorie a carierei, succesul contra lui Stefanos Tsitsipas, favoritul 3 de la US Open, 6-3, 4-6, 7-6(2), 0-6, 7-6 (5). În jurul lui plouă, pe bună dreptate, cu complimente și cu predicții care de care mai îndrăznețe.

Și mai impresionant e că rezultatul, pe cât e el de impresionant ca manieră de joc și ca impact, nu se simte în totalitate ca o surpriză ieșită din comun. Eventual, ca una anunțată - cum scriam la începutul sezonului, când obținea calificarea pe tabloul Australian Open fără să piardă set în calificări.

Și asta pentru că, la 18 ani, Alcaraz are deja în spate o sumedenie de borne și de victorii care-l fac unul dintre cei mai interesanți jucători ai circuitului ATP, nu doar ai noului-noului val. Victoria cu Tsitsipas e o doar o nouă confirmare, o intrare a lui în lumea mare a tenisului, făcută chiar pe cea mai mare scenă. De acum, toată lumea tenisului a aflat de Carlos Alcaraz, spaniolul de 18 ani din Murcia, care se anunță drept unul dintre cei mai promi

Acest articol este disponibil pentru abonații 30-0 Plus
Devino membru 30-0+ și ai:
  • conținut exclusiv valoros și original, dedicat doar abonaților;
  • acces prioritar la toate proiectele pe care le pregătim;
  • acces în culisele marilor turnee la care 30-0 e acreditat: primești informații exclusive direct pe telefon, în grupul de WhatsApp;
  • discounturi de 30% pe toată durata abonamentului pentru produsele din 30-0 Shop;
  • alte beneficii

Vezi toate pachetele

Abonează-te la 30-0+ Ai deja cont? Loghează-te

Află mai multe despre 30-0+

Îți place?