Fast
Jana Novotna a încetat din viață

Când gazonul se usucă

Codruț Baciu | 20 noiembrie 2017

”Absenţa totală a poverii face ca fiinţa umană să devină mai uşoară ca aerul, să zboare spre înălţimi, să se îndepărteze de pământ, de fiinţa terestră, să fie doar pe jumătate reală, iar mişcările sale să fie deopotrivă libere şi nesemnificative” – Milan Kundera, ”Insuportabila ușurătate a ființei”

Vești proaste: murim. La numai 49 de ani, Jana Novotna a încetat din viață. Veți citi știri sumare despre cum a plâns pe umărul ducesei de Kent, după ce Graff a revenit de la 4-1 în finala din ’93 de la Wimbledon și veți citi despre cum Jana a plecat să joace tenis cu îngerii. Din păcate, îngerii nu există, raiul nici atât, iar dacă vă încredeți în acea ființă superioară care-și revendică perfecțiunea de două mii de ani încoace, spuneți-i că are niște explicații de dat. În schimb, există cancerul, adevărata desăvârșire dintre noi, surplusul milenar de celule care nu cunoaște iertarea sau compasiunea.

Novotna s-a născut în Brno, Cehoslovacia, în același loc unde, cu 39 de ani mai devreme, se năștea Kundera. Exilat în Franța anilor ’70, scriitorul are acum 88 de ani, iar Jana a murit înainte să împlinească 50. S-a născut toamna, a plecat toamna. Purta eșarfe și bandane late pe frunte în timpul meciurilor, pentru a-și ține părul blond sub control, ca un fel Axl Rose mai astâmpărat. I s-a spus ”The queen of serve & volley”, dar și ”The Choker”; iar în 2005, Greg Garber spunea despre ea, pentru ESPN: In triumph and defeat, she is a dignified champion.

A jucat mult la dublu, iar dacă luați la rând filmulețele de pe YouTube, veți înțelege de ce: era cea mai bună. Una din acele jucătoare (rare acum 20 de ani și rare și azi) capabile să treacă foarte ușor de la jocul în patru la jocul în doi. A câștigat Wimbledonul și Turneul Campioanelor la simplu, respectiv toate celelalte slamuri la dublu, de cel puțin două ori, într-un interval de nouă ani: Australian Open (de două ori), Roland Garros (de trei), Wimbledon (de patru) și US Open (de trei ori).

Simona

Zilele trecute, Cornel Penu, fost mare handbalist, și-a lansat autobiografia. Fără să fie un mare fan al handbalului, taică-miu m-a certat că nu știu mai nimic despre bărbatul acesta de 71 de ani care s-a născut la Buzău, la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial. Apoi am vorbit despre el și am comandat două exemplare. Dar adevărul este că nu cărțile lor ne fac mai buni. Marii sportivi pe care nu i-am prins jucând în perioada lor de glorie ne pot inspira și altfel decât citind despre ei sau urmărind arhive video. Fără să știe, ei ne apropie de oamenii din viața noastră și rămân subiect tandru de discuție. Tenisul nu este despre Federer sau Serena, și nici despre recorduri sau versurile perfecte ale lui Kipling. E despre a fi un pic mai prezenți în viețile noastre.