Exclusiv pentru membrii Treizecizero Plus

Australian Open | 3 idei după ziua a 3-a. Mai bine mai fraged decât fiert până la dezintegrare

Văzând-o pe Wozniacki „in vintage form”, m-am înfiorat la următorul gând: dacă ne face daneza vreo figură gen Pennetta? Spuneți-mi vă rog că Woz nu are cum să ajungă în finală. Vă rog eu.

Camelia Butuligă 22 ianuarie 2020

Wozniacki și-a întârziat retragerea din tenis, favoritele au continuat să mărșăluiască pe tabloul feminin, tinerii necopți din ATP și-au mai primit câteva lecții utile, iar ziua s-a încheiat cu un galop de sănătate al lui Federer, cu un thriller superb la Fognini - Thompson și cu o ploaie cu praf care a înroșit orașul.

1. Adio, dar mai stăm puțin

Trei veterane au spus „not today” unor adversare mai tinere, considerate periculoase. Julia Goerges a eliminat-o în trei seturi grele pe Petra Martic, iar Caroline Wozniacki și Carla Suarez-Navarro, aflate la ultimul lor Australian Open, le-au învins pe Yastremska, respectiv Sabalenka.

Nu știu ce vrăji o fi făcut Carla cu reverul ei, dar Yastremska pur și simplu n-a putut trece de o Wozniacki „in vintage form”, cum zic confrații de limbă engleză. Uitându-mă cum o demonta sistematic pe ucraineancă, m-am înfiorat la următorul gând: dacă ne face daneza vreo figură gen Pennetta? M-am mai liniștit când m-am uitat la sfertul/jumătatea ei. Dacă trece de Jabeur – care a executat-o azi pe Garcia - o așteaptă amica ei Serena și apoi Osaka. Spuneți-mi vă rog că Woz nu are cum să ajungă în finală. Vă rog

Acest articol este disponibil pentru abonații 30-0 Plus
Devino membru 30-0+ și ai:
  • conținut exclusiv valoros și original, dedicat doar abonaților;
  • acces prioritar la toate proiectele pe care le pregătim;
  • acces în culisele marilor turnee la care 30-0 e acreditat: primești informații exclusive direct pe telefon, în grupul de WhatsApp;
  • discounturi de 30% pe toată durata abonamentului pentru produsele din 30-0 Shop;
  • alte beneficii

Vezi toate pachetele

Abonează-te la 30-0+ Ai deja cont? Loghează-te

Află mai multe despre 30-0+

Îți place?