Fast
Succes important pentru Horia și Juls

Horia Tecău și Jean-Julien Rojer câștigă în fața liderilor mondiali Cabal/Farah, se revanșează după acel eșec de la Wimbledon

Radu Marina | 13 noiembrie 2019


Horia Tecău și Jean-Julien Rojer obțin prima victorie la această ediție a ATP Finals, după meciul câștigat, 6-2, 5-7, 10-8,  în fața columbienilor Robert Farah/Sebastian Cabal, liderii mondiali și favoriții principali ai turneului. După meciul pierdut la limită în prima etapă (6-7, 6-4, 6-10 cu Krawietz/Mies), Horia și Juls s-au regrupat excelent cu o victorie mare în fața celei mai bune echipe din 2019, columbienii câștigând în acest sezon trofeele de la Wimbledon și US Open.

Dincolo de importanța acestui succes, care îi menține cu șanse la calificarea în semifinale, victoria de azi este și o revanșă frumoasă reușită în fața celor doi columbieni, care i-au învins anul acesta la Wimbledon în sferturile de finală, într-un meci dramatic și greu de uitat, încheiat în cinci seturi, cu multiple mingi de meci ratate de Tecău și Rojer. Mai mult chiar, scenariul de la Wimbledon s-a păstrat până într-un punct și azi, Horia/Juls văzându-se egalați și conduși în super tiebreak pentru scurtă vreme. 

Dacă în primul set totul a mers ca la carte pentru Horia și Jean-Julien, diferența fiind făcută, în principal, la retur (71% puncte câștigate cu returul pe serviciul doi al columbienilor) și serviciu (nu au avut de înfruntat nicio minge de break, procentaj de aproape 80% la punctele câștigate cu primul serviciu). În setul doi lucrurile s-au complicat mult, deși la un moment dat părea că ne îndreptăm spre o victorie în două seturi. 

După mingea de break ratată de Horia la 4-3, nivelul echipei a scăzut treptat. Imediat în game-ul următor Cabal/Farah au avut primele lor mingi de break din meci, ambele salvate de Horia. Iar la 5-5, după două voleuri ratate ale lui Rojer și un retur perfect al lui Cabal, columbienii reușeau break-ul și urmau să servească pentru a duce meciul în decisiv – ceea ce s-a dovedit o formalitate, ei câștigând game-ul de la 6-5 la zero. 

Totul avea să fie însă restabilit în setul decisiv, acolo unde fiind un super tiebreak, returul și serviciul foarte bun al lui Horia și al lui Rojer avea să fie, din nou, puse în valoare. Dar chiar și în condițiile în care aproape fiecare lovitură a jocului lor a funcționat, au avut mult de tras în fața unei echipe atât de compacte: Cabal/Farah au revenit de la 2-6 la 6-6 și au condus cu 8-7. De la acest scor însă, Horia a fost fără cusur, atât la serviciu, cât și la retur, cele două voleuri jucate extraordinar pe serviciu la 7-8 meritând o notă aparte. Tecău și Rojer au reușit astfel trei puncte consecutive și au bifând prima victorie la această ediție a ATP Finals, turneu pe care Rojer și Horia l-au câștigat în 2015. 

În meciul următor, Tecău/Rojer urmează să joace contra francezilor Pierre-Hugues Herbert/Nicolas Mahut. Partida va avea loc vineri, cu Tecău/Rojer câștigând două din cele trei meciuri jucate împotriva francezilor, ultimul meci având loc în 2017, tot la Londra, cu victoria echipei Herbert/Mahut.