Fast
Meci suspendat peste noapte

Simona, salvată de ploaie în prima parte a meciului cu Tsvetana Pironkova

Camelia Butuligă | 28 iunie 2017

După un meci întors și câștigat în decisiv contra chinezoaicei Duan, Simona a trebuit să intre și să joace pe un teren auxiliar – o raritate în această fază a carierei ei. Un teren fără sistemul Hawkeye, contra bulgăroaicei Pironkova, care tocmai ce o învinsese pe Monica Niculescu. O fană a ierbii, Tsvetana este departe de zilele ei de glorie, când făcea semifinală la Wimbledon (2010) – acum este clasată de-abia pe locul 149. Cu toate astea, instinctele ei rămân periculoase pe această suprafață, care permite întoarcerea foarte rapidă a meciurilor.

Deși Halep a luat mai bine startul și a făcut un break devreme în setul 1, păstrându-l până aproape de final, game-ul de la 5-4 s-a dovedit un dezastru: a condus cu 40-0 și apoi a mai avut două mingi de set nefructificate. Pironkova a returnat și a lovit agresiv în schimburi, reușind să o apese pe Simona într-o zonă deja sensibilă pentru ea, închiderea seturilor pe propriul serviciu.

S-a ajuns în tiebreak, iar faptul că terenul nu a avut Hawkeye a contat într-un moment crucial: la 6-5 pentru Simona, Pironkova lovește spre colțul dreapta spate al terenului, arbitrul de linie strigă out, dar cel de scaun decide că mingea a fost bună. Simona rămâne în spatele terenului câteva secunde, nevenindu-i să creadă. Următoarele șapte puncte vor fi câștigate de bulgăroaică: cu primele trei ia tiebreakul și primul set, apoi încă trei pentru un break la zero la începutul setului doi. Simona revine imediat și face rebreak la a patra șansă, dar apoi își pierde din nou serviciul. La scorul de 2-1 și 40-30 pentru bulgăroaică, ploaia întrerupe meciul, dându-i un necesar respiro Simonei, care se afla în derivă după ce scăpase din mână primul set.

Ca și OCC-urile, și Hawkeye face parte din micile luxuri recent introduse în tenis, și la fel ca la OCC-uri, se pune întrebarea dacă jucătoarele nu sunt cumva prea destabilizate atunci când nu-l mai au la dispoziție. Slamurile fără sesiunile de coaching și terenurile auxiliare fără Hawkeye sunt din acest punct de vedere capcane contextuale, primele forțându-le pe jucătoare să  găsească singure soluții și celelalte să accepte că nu au niciun control asupra erorilor de arbitraj. Mâine, meciul se va relua pe același Teren 4, deci riscul va rămâne. Cu toate astea, Simona va avea măcar o noapte să se refacă fizic și să aibă o discuție cu echipa pentru  a se regrupa și formula o strategie.

Dacă Simona va întoarce meciul cu Pironkova, atunci va continua tot mâine turneul, urmând s-o întâlnească pe învingătoarea dintre Caroline Wozniacki și Elena Vesnina. Cel puțin teoretic, duelul ei cu Angelique Kerber pentru locul 1 continuă de la distanță: Angie a revenit și a câștigat cu Krystina Pliskova (4-6, 6-1, 7-5), într-un meci mai promițător pentru ea, după forma din ultimele luni.

https://twitter.com/BritishTennis/status/880124046402367488

Foto: Jimmie48Photography