Fast
Fără Vajda după 11 ani

Novak Djokovic încearcă o „terapie de șoc”, renunță la întreaga echipă

Treizecizero | 5 mai 2017

Știrea zilei a venit din tabăra lui Novak Djokovic și nu e una care să inspire neapărat optimism fanilor lui, destul de încercați în ultimele 10 luni. Novak Djokovic a anunțat că s-a despărțit de întreaga sa echipă, un nou episod dintr-un șir de evenimente neașteptate în ce-l privește pe sârb, după câștigarea titlului de la Roland Garros, de anul trecut.

Asta înseamnă că Djokovic a renunțat la vechiul său antrenor, Marian Vajda, cel care i-a fost alături încă din 2006, pe când Nole avea 19 ani, și alături de care a trăit toate momentele importante ale carierei. De-a lungul timpului, Novak a mai adus și alte voci în echipă: a lucrat câteva luni cu Mark Woodforde în 2007, pentru a-și îmbunătăți voleul și jocul la fileu, iar între 2009 și 2010 lui Vajda i s-a alăturat Todd Martin, care a încercat, cu mult insucces, să schimbe mișcarea la serviciu a jucătorului. Mutarea cea mai importantă a fost când Vajda a trecut pe plan secund după ce Boris Becker a intrat în staff ca antrenor principal, în decembrie 2013. Becker s-a despărțit de Djokovic anul trecut.

În tot acest timp însă, tehnicianul slovac a rămas o figură importantă în lumea lui Novak; sârbul explică faptul că relația cu Vajda rămâne una esențială pentru el, dar motivația acestei decizii este căutarea unei “terapii de șoc“, care să-l scoată din pasa proastă de rezultate și să-l readucă la nivelul din anii precedenți. După patru luni din sezonul 2017, Djokovic e abia pe locul 21 în Race to London, cu un singur titlu și cu eliminări timpurii de la AO, IW și Monte Carlo.

Pe lângă Vajda, Djokovic s-a mai despărțit de antrenorul de fitness, Gebhard Phil Gritsch. Austriacul, un fost colaborator al lui Thomas Muster, era în staff-ul lui Djokovic din aprilie 2009. De asemenea, Djokovic a renunțat la fizioterapeutul Miljan Amanovic, de asemenea alături de el de ani buni. Amanovic, care a lucrat în baschet înainte de Djokovic, îi era alături de la începutul lui 2007.

“Le sunt recunoscător pe veci lui Marian, lui GG și lui Miljan pentru o decadă de prietenie, profesionalism și dedicare pentru obiectivele mele. Fără susținerea lor nu aș fi putut atinge toate aceste vârfuri. Știu că și-au dedicat cu totul cariera și viața ca să mă ajute să-mi ating visul și au fost mereu forța care m-a împins din spate. N-a fost o decizie ușoară, dar cu toții am simțit că e nevoie să facem o schimbare. Le sunt recunoscător și mândru de relația pe care o avem și de legătura imposibil de distrus pe care am construit-o în mulți ani de înțelegere, dragoste și respect reciproc. Ei sunt familia mea și asta nu se va schimba“. Cei trei au avut, la rândul lor, cuvinte foarte frumoase pentru sârb. Vajda a adăugat: “Am ajuns într-un moment în care am realizat cu toții că e nevoie de o energie nouă în echipă. Novak poate să reușească multe alte performanțe și sunt sigur că le va obține“.

Djokovic nu a dat detalii suplimentare despre viitorul lui antrenor, însă nu vrea să se grăbească. Deocamdată, el va ataca turneul de la Madrid, unde este campion en-titre, fără un antrenor. Foarte probabil, și turneele următoare, Roma și Roland Garros.

“Simt că e un capitol nou în viața mea. Cariera mea a fost mereu un drum în urcare, de data asta experimentez cum este când calea te duce într-o direcție diferită. Vreau să găsesc o cale de a reveni mai puternic și mai rezistent decât acum. Am multă încredere în acest proces, de aceea îmi voi lua  timp ca să găsesc persoana potrivită. Am fost în circuit de suficient timp ca să știu cum să-mi gestionez rutina zilnică, așa că nu vreau să mă grăbesc. Voi fi în circuit singur pentru o vreme, cu susținerea familiei și a managementului”, spune Novak, care mulțumește fanilor pentru susținere și înțelegere.