Iată ce cred specialiștii despre meciul Halep – Muguruza

Mats Wilander crede că Muguruza nu poate s-o bată pe Halep. „E foarte dificil de ales o câștigătoare. Într-un fel, simt că Muguruza va fi cea care va prelua controlul, pentru că lovește ceva mai tare și e un pic mai agresivă în abordare. Halep și-a schimbat un pic jocul, e ceva mai relaxată și mai agresivă. Va fi suficient de rapidă să o contraatace pe Muguruza și să o împingă pe aceasta în spate? Dacă poate face asta, Halep va câștiga ușor. Întrebarea mea e dacă Muguruza poate să lovească decisiv la momentul potrivit, astfel încât Halep să nu mai poată reveni în schimb. Muguruza trebuie să joace un meci grozav. Dacă face asta, câștigă. Dar dacă nu nu joacă la 100 la 100 din potențial, nu cred că o poate bate pe Halep. Pentru mine, este meciul Muguruzei de pierdut sau de câștigat. Sigur, ambele au o șansă mare să câștige turneul, ambele au mai luat Slamuri și ambele au un plan clar de bătaie.”

Justine Henin spune că Simona e incredibil de motivată: „O să fie un meci foarte interesant, pentru că amândouă au jucat foarte bine în ultimele zile și le vedem având multă încredere. Au stiluri diferite, asta e ceea ce ne place să vedem într-un meci. Pare că Simona e incredibil de motivată. Darren Cahill e iar alături de ea și vedem că e stabilitate acolo, vedem și faptul că vrea să joace mai agresiv. Fizic și mental e greu să facă asta cu jocul pe care îl are, dar vedem că încrederea e mare și am văzut asta încă o dată în semifinale.”

29 ianuarie 2010