Ce zi frustrantă: ghinion pentru Sorana Cîrstea la Nurnberg, înfrângerea grea pentru Mihaela

Radu Marina | 25 mai 2018

Mihaela Buzărnescu s-a revanșat, însă, la dublu, unde a reușit să se califice într-o nouă finală, împreună cu Raluca Olaru.

După două victorii legate în meciuri complicate cu Andrea Petkovic și Madison Brengle, Sorana Cîrstea a fost la doi pași de a o obține pe a treia astăzi; dacă ar fi reușit, tot azi ar fi urmat să joace și semifinala, prima din acest an. Până la un punct, totul a mers perfect pentru ea în meciul cu Alison Riske: a câștigat clar primul set, a stat aproape și în setul doi, ajungând la 4-3 și minge de 5-3. De aici, totul s-a rupt dintr-o dată.

După mingea de break ratată, care ar fi pus-o în situația de a servi pentru meci, s-a accidentat la piciorul stâng, a cerut imediat intervenția fizioterapeutului și nimic nu s-a mai legat apoi. Au mai urmat alte două intervenții ale fizioteraptului, s-a luptat să rămână în set, cu speranța că poate va trece cumva linia de sosire, dar serviciul și mai ales deplasarea în teren au avut cel mai mult de suferit din cauza acestei probleme la picior. Pentru a nu o agrava, a decis să se retragă după ce și-a cedat serviciul și în setul decisiv.

Ceea ce i s-a întâmplat astăzi Soranei nu poate fi numit decât ghinion teribil. Pusese cap la cap două victorii într-un turneu pentru prima dată de la Doha și părea bine poziționată pentru a reveni în semifinale la Nurnberg. Acum are câteva zile la dispoziție pentru a se reface și a încerca să continue la Roland Garros ceea ce a început la Nurnberg.

Și la Strasbourg lucrurile au fost în egală măsură frustrante. Mihaela Buzărnescu s-a văzut învinsă în semifinale la Strasbourg, 2-6, 7-6, 6-1 de Dominika Cibulkova, după ce a servit pentru meci la 5-4 în setul doi și a condus cu 5-3 în tiebreak-ul setului doi. Aici n-a mai fost ghinion; a fost o combinație de oportunități neluate și o adversară inspirată, experimentată, care a știut cum să-și facă loc în meci și să profite de orice mică șansă ivită.

Vreme de un set și jumătate, Mihaela Buzărnescu a jucat un tenis îndrăzneț, clar și foarte precis. Tocmai de asta, înfrângerea e grea. Pentru că, deși a dominat-o în repetate rânduri pe Cibulkova, a reușit lovituri câștigătoare din aproape orice poziție și a fost excelentă la toate capitolele, totuși se vede învinsă. E învinsă însă de o jucătoare care a demonstrat, încă o dată azi, că nu întâmplător este câștigătoare de turnee importante, finalistă de Grand Slam și fostă jucătoare de top 10. Cibulkova e departe de forma ei cea bună, dar o dată ce a simțit că are șanse să intre în meci, a insistat și a rămas aproape, așteptând momentul oportun să atace. Și până la urmă răbdarea i-a fost răsplătită la 5-4 în setul doi, când Mihaela a servit pentru meci, urmând ca apoi să revină de la 3-5 în tiebreak-ul setului doi.

Mihaela a încheiat setul doi cu 16 winnere (față de doar 7 ale Dominikăi), 16 erori neforțate (la fel și Dominika) și având un total de 45 de puncte (față de 40 ale slovacei). N-ai zice se poate pierde un set cu astfel de statistici, dar tenisul nu e doar despre statistici. Diferența a fost făcută de acele câteva mingi relevante de la finalul tiebreak-ului, jucate curajos de Cibulkova. Iar ce s-a întâmplat în decisiv a fost previzibil; Mihaela n-a mai reușit să se adune după șansele ratate și a cedat.

Înfrângerea de azi ar putea fi frustrantă pentru că Buzz a fost atât de aproape de o nouă finală. Ar fi fost a treia anul acesta. Dar la finalul zilei, ceea ce contează este că Mihaela s-a pus din nou în poziția de a se califica pentru un meci cu trofeul pe masă, iar asta nu-i la îndemâna multor jucătoare.

Partea bună e că Mihaela s-a redresat ulterior, iar când a fost timpul să intre la dublu, în semifinala jucată alături de Raluca Olaru, totul a fost bine. Cele două fete au câștigat cu Knoll/Smith, 7-5, 6-2, și s-au calificat în finală, unde le vor întâlni pe favoritele 3, Kichenok/Rodionova.

Va fi a doua finală la dublu a anului pentru ambele românce, după ce cu câteva săptămâni în urmă au jucat pentru trofeu la Rabat (Raluca, victorie) și la Praga (Mihaela, înfrângere).

 

***

Jucătorii români în 2018, titluri și finale, ATP și WTA, simplu și dublu:

Titluri:

Simona Halep – Shenzhen
Simona Halep, Irina Begu – dublu, Shenzhen
Horia Tecău (cu JJ Rojer) – dublu, Dubai
Raluca Olaru (cu Anna Blinkova) – dublu, Rabat

Finale:

Simona Halep – Australian Open
Mihaela Buzărnescu – Hobart
Marius Copil – Sofia
Mihaela Buzărnescu – Praga
Mihaela Buzărnescu (cu L. Marozava) – dublu, Praga
Simona Halep – Roma
Mihaela Buzărnescu/Raluca Olaru – dublu, Strasbourg*

* Urmează să se joace

 

***

„My Forehand is Better Than Yours!”, „Play Hard, Get Dirty” și „Vam10s” – sunt parte din oferta primăverii în Shop-ul 30-0! Disponibile acum la 55 de lei (reducere de 34 de lei!). Ofertă valabilă un timp limitat!

*

În Shop ai reduceri de primăvară, de până la 40 la sută!

Primește primăvara cu reducerile din Shop-ul 30-0: până la 40 la sută reducere la produsele selectate! Fără voucher, fără condiții secrete; ce vezi e ce primești. Sunt ultimele reduceri aplicate în magazinul 30-0 pentru o perioadă însemnată; verifică-le și profită de ele acum, aici!

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi