Pe Curat – ediția de colecție, 2016

Retrăiește cele mai intense momente ale ultimilor ani: victorii, drame, rivalități și mai ales ascensiunea Simonei Halep spre vârful tenisului. O selecție îngrijită și atemporală a celor mai bune articole apărute între 2012-2016 pe treizecizero.ro, plus povestea site-ului.

49,00 lei 19,00 lei

Stoc epuizat

Descriere

Dacă ești un cititor nou de 30-0, foarte posibil că ai ratat anii de formare ai site-ului. Poate ai auzit câte ceva despre acea perioadă, dar cel mai simplu afli direct de la sursă.

Pe Curat, ediția de colecție, este o selecție îngrijită a celor mai bune articole apărute între 2012-2016 pe Treizecizero.ro, plus o sectiune nouă, special scrisă pentru această publicație. Am adunat în peste 170 de pagini, articolele cele mai citite în primii patru ani de Treizecizero, dar și cele mai relevante pentru felul cum a evoluat tenisul.

Găsiți momentele cheie ale celor două circuite profesioniste de tenis: triumfuri legendare și eșecuri dureroase, rivalități, recorduri, povești înălțătoare pe care tenisul ni le-a oferit drept sursă de inspirație.

Pe lângă acestea, am inclus o secțiune cu materiale originale despre experiența noastră de cronicari: cum am ajuns să scriem despre tenis, prin câte etape de creștere am trecut și cum am vazut evoluția și influența fenomenului Halep asupra publicului și presei românești. Și dacă tot am ajuns la presă, am scris despre jurnaliștii noștri sportivi preferați și despre capcanele și complexitatea acestei meserii.

Treizecizero Pe Curat, ediția de colecție, e vintage Treizecizero 🙂

Un crash-course în istoria recentă a sportului alb. Nu-l rata! Ia-ți revista, fie separat, fie la pachet cu ediția 2017!