Ziua lor n-a fost grozavă: Irina cedează din primul tur al Wimbledon, Patricia pierde la prima participare la Wimbledon

Camelia Butuligă | 27 iunie 2016

Irina Begu a devenit primul cap de serie de pe tabloul feminin care a părăsit turneul, iar jucătoarea își vede oprit, pentru moment, drumul către Top 20. La rândul ei, Patricia Țig rămâne cu satisfacția că a luptat la primul ei meci pe tabloul unui Grand Slam

Irinei Begu i-a revenit nedorita onoare de a fi primul cap de serie eliminat de pe tabloul feminin; iarba nu așteaptă deloc jucătorii care nu-și găsesc cele mai bune lovituri imediat ce intră pe teren, fie ei și capi de serie. De asemenea, iarba taxează cel mai drastic dintre toate suprafețele o zi proastă la serviciu și retur. 

Setul 1 a alunecat destul de rapid pe această pantă abruptă: puncte puține câștigate pe primul serviciu, și mai puține pe al doilea, greșeli neforțate prea multe (Irina avea să termine meciul cu nu mai puțin de 30, versus doar 6 winnere). Era 6-1 după nici jumătate de oră și lucrurile nu arătau prea bine.

În setul doi, Irina a ridicat intensitatea jocului și a început să stea în schimburi mai mult, obligând-o pe Witthoeft să alerge și să lovească din mișcare. De asemenea, a reușit să-și reducă și neforțatele, nemaifăcând atâtea cadouri ca în primul set. Cele două au mers umăr la umăr, dar tot Irina a fost cea care și-a pierdut prima serviciul, la 1-1, după un game cedat la zero. Din fericire, l-a recuperat imediat, dar apoi au mai urmat două breakuri consecutive, câte unul pentru fiecare, până la 3-3. La 4-4, Irina a făcut din nou un game slab pe propriul serviciu, văzându-se condusă cu 40-0. A reușit să salveze primele două mingi de break, dar nu și pe a treia. Witthoeft a servit pentru set și meci la 5-4 și a câștigat la al doilea matchpoint.

Acest meci poate fi trecut fără prea multă filozofie la categoria ”one of those days”. Irina a fost cu câțiva pași în urmă de la început, nereușind să-și ridice nivelul serviciului și returului suficient de mult pentru a intra constant în schimburi cu un avantaj. În astfel de condiții, e greu să pui probleme unei adversare ca Witthoeft, care joacă un tenis de forță, perfect pentru iarbă. De asemenea, totul este pe repede înainte la Wimbledon: jucătorii nu au prea mult timp să se conecteze la meci, iar fetele cu atât mai puțin, pe sistemul de două din trei. După o oră și trei minute, se terminase deja totul. 

Irina rămâne la Wimbledon pentru turneul de dublu, unde face pereche cu Raluca Olaru.

Patricia Țig ar fi avut, cel puțin pe hârtie, niște șanse împotriva Sarei Errani. Deși italianca o depășește mult la capitolele experiență și titluri, strict din punct de vedere al stilurilor de joc, iarba avantajează loviturile explozive ale Patriciei. Dar meciurile nu se joacă pe hârție, iar realitatea din teren i-a dat câștig de cauză lui Errani. Meciul nu a fost televizat, dar putem deduce câte ceva din statistici.

Ca Irina, și Patricia a avut o zi nespectaculoasă la serviciu, ceea ce este destul de problematic, deoarece serviciul este una din principalele ei arme. Spre deosebire de Irina, ea a avut probleme cu procentajul pe primul și apoi cu faptul că nu a reușit să câștige decât 30% din punctele jucate pe al doilea. Faptul că Errani a câștigat semnificativ mai multe puncte jucate cu ambele servicii indică și spre eficiența serviciului, dar și spre retur, unde Patricia nu a pus suficiente probleme.

Altă statistică semnificativă este conversia mingilor de break: doar două breakuri din zece șanse, în condițiile în care Errani nu este una dintre jucătoarele imbatabile la serviciu. La final, fidelă tenisului său de atac, Țig a avut 31 de winnere, dar și 37 de neforțate.

Deși în ambele seturi Errani a fost cea care și-a pierdut serviciul prima, Patricia nu a reușit să-și păstreze avantajul. În setul doi, la 4-1, Patricia  avut două mingi consecutive de break pentru 5-1, dar nu a reușit să le fructifice. Nu a mai reușit să câștige niciun game până la sfârșitul setului și este foarte probabil scenariul demoralizării.

*

Simona Halep a câștigat în două seturi cu Anna Schmiedlova; despre meciul ei, aici.

În ziua a doua, Sorana Cîrstea o întâlnește pe Petra Kvitova, iar Monica Niculescu se vede cu Aleksandra Krunic; ambele sunt programate ultimele pe terenurile lor. Programul complet al zilei este aici.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi