Wimbledon, ziua a 6-a: Good-bye, Andy? Rosol out, iar Cilic – Querrey, al doilea meci din istorie ca lungime

Camelia Butuligă | 1 iulie 2012

Wimbledon, ziua a 6-a: Good-bye, Andy? Rosol out, iar Cilic – Querrey, al doilea meci din istorie ca lungime

Andy Roddick, eroul neîncununat al Wimbledon-ului, a ieşit ieri din concurs învins în patru seturi de David Ferrer: 2-6, 7-6, 6-4, 6-3. Ambii câştigători ai câte unui turneu pregătitor pe iarbă anul acesta, dar cu stiluri cât se poate de diferite şi în momente foarte diferite ale carierei. În ciuda aceleiaşi vârste (30 de ani) Roddick este într-un evident declin de doi ani, pe când motoraşul Ferrer turează la cea mai mare viteză.

Andy a început servind agresiv, poziţionându-se în interiorul terenului şi dictând în schimburi: 6-2 în 22 de minute.  Setul doi a marcat o scădere semnificativă în nivelul de reuşită a primului serviciu pentru Roddick: de la 85% în primul set la doar 58%. Ferrer a profitat şi a atacat cu aplomb pe retur, împingând setul în tie break şi strecurându-se cu 10-8. Acela a fost momentul de turnură. Următoarele două seturi Ferrer a servit şi returnat în continuare eficient, ceea ce nu se poate spune despre Andy, care n-a avut nicio minge de break până la sfârşitul meciului.

În setul patru a avut loc un incident amuzanto-ciudat, când Roddick a făcut challenge la propriul lui prim serviciu, deşi acesta fusese în teren. Problema a fost că Ferrer executase un retur reflex câştigător, şi ar fi făcut break. Roddick a făcut challenge sperând că poate serviciul lui fusese out, dar nu a avut „noroc”. Serviciul fusese bun, Ferrer returnase imparabil şi a făcut break pentru 4-3.

La ora la care scriu acest articol nu au fost încă publicate conferinţele de presă, pentru a afla planurile de viitor ale lui Roddick. După ieşirea emoţionantă de pe teren şi felul în care şi-a luat la revedere de la public, mulţi speculează că acesta ar fi ultimul Wimbledon pentru Andy.  

David Ferrer se va vedea în optimi cu Juan Martin Del Potro, care a trecut relativ fără emoţii de Kei Nishikori: 6-3, 7-6, 6-1. În ciuda unei căderi în concentrare în setul doi, Delpo s-a redresat şi a câştigat meciul fără complicaţii. Delpo a declarat că genunchiul nu este perfect 100%, dar că nu sunt probleme. Întrebat de strategia pentru următorul meci cu un David Ferrer în forma vieţii lui , Delpo a răspuns în stilul lui laconico-adorabil: „Plănuiesc să joc din ce în ce mai bine”. Va avea nevoie.

Aventura simpaticului Goffin, oprită de Mardy Fish

Alt meci rezolvat fără probleme a fost cel al lui Jo-Wilfried Tsonga contra slovacului Lukas Lacko. Carismaticul Jo a câştigat  fără mari bătăi de cap: 6-4, 6-3, 6-3, într-o oră şi jumătate. În optimi, va da peste Mardy Fish, care a trebuit să muncească ceva mai mult cu wild-card-ul David Goffin, tânărul talent belgian care i-a luat un set lui Federer la Roland Garros. Fish a avut nişte probleme serioase de sănătate primăvara aceasta. În timpul turneului de la Indian Wells, s-a trezit în miezul nopţii cu inima bătându-i nebuneşte: „A durat o jumătate de oră şi am fost sigur c-o să mor”, a declarat Mardy. La consultul medical, s-a dovedid că Fish suferă de o aritmie provocată de un fel de „scurtcircuit” în impulsurile electrice pe care le emite inima. Mardy  a avut nevoie de o intervenţie chirurgicală pentru a remedia problema. Se pare că fizic este refăcut, pentru că în turul doi a câştigat un meci epuizant de peste patru ore cu britanicul James Ward. Mardy a fost uşurat după ce a câştigat ieri în trei seturi la Goffin: „E un jucător periculos pe toate suprafeţele, deci e o victorie valoroasă”.

Minimalistul Baker, un jucător veritabil

Meciul pe care l-am aşteptat cu cel mai mare interes ieri a fost unul între doi jucători cum nu se poate mai diferiţi: excentricul Benoit Paire şi come-back-ul anului, Brian Baker.  Pe cât de colorat este jocul francezului, pe atât de minimalist e jocul şi comportamentul americanului. Poate din cauză că a ratat ultimii şapte ani de tenis competitiv şi nu ştie că atitudinea de divă e la „moda” pe teren zilele astea, dar Baker se mişcă repede între puncte, nu bate mingea decât odată înainte să servească (şocant!), şi rareori lasă să se vadă vreun gest de frustrare. Nu mai spun că monologurile/dialogurile/gesturile teatrale îi sunt cu totul necunoscute.


Jocul minimalist al lui Baker ascunde de fapt un talent uriaş, pe care numai jucătorii pursânge îl au: acela de a simplifica. Nedotat cu muşchii obligatorii în ultimul timp în ATP, Baker face o chestie mult mai eficientă decât să alerge dintr-o tribună în alta: anticipează fenomenal şi scurtează traseul către minge, eliminând consumul inutil de energie. Un rever de clasă cu care poate să atace din orice punct al terenului şi o îndemânare la fileu rar întâlnită în zilele noastre la jucătorii de simplu îi dau lui Baker posibilitatea de a scurta punctele, mai ales pe iarbă. Dar calităţile lui de căpătâi, care nu pot fi învăţate la nicio academie din lume este gândirea tactică şi simţul terenului. Brian Baker este unul dintre acei jucători rari care s-au născut să fie jucători de tenis. Dovadă adaptarea lui incredibil de rapidă la iarbă după numai două săptămâni, o suprafaţă pe care nu mai jucase din perioada junioratului.

Atitudinea lui a fost modestă şi articulată din interviul de după victoria în patru seturi  (6-4, 4-6, 6-1, 6-3). A recunoscut că a avut emoţii, că i-a luat ceva vreme să se adapteze la rafalele de vânt şi că la ultimul punct „se ruga ca mingea să intre in teren”. I se pare incredibil că acum un an juca în Campionatul statului Tennessee şi acum este în a doua săptămână la Wimbledon. În optimi se va întâlni cu Kohlschreiber, un jucător excelent pe iarbă, care l-a adus la realitate ieri pe cehul Rosol învingându-l în trei seturi: 6-2, 6-3, 7-6.

Rosol, înapoi cu picioarele pe pământ

Înfrângerea a fost o lecţie dură pentru Lukas Rosol, cel care joi a fost vedeta Wimbledon-ului după victoria fantastică în cinci seturi cu Nadal. Programat ziua, pe un teren oarecare, meciul cu Kohlschreiber a fost la ani lumină distanţă de meciul cu Rafa. Ceea ce demonstrează că fiecare zi e diferită în tenis, iar condiţiile de joc influenţează și ele foarte mult rezultatul meciului. Atunci când tribunele înţesate şi atmosfera electrică nu mai sunt acolo să-ţi dea energie, trebuie să te bazezi  exclusiv pe motivaţia interioară. Şi uneori, această motivaţie e greu de găsit. 

După momentele de glorie trăite cu Nadal, pentru Rosol, întoarcerea cu picioarele pe pământ echivalează și cu revenirea la un nivel competițional modest: săptămâna viitoare, el va merge să joace la un challenger organizat la Braunschweig, în Germania, pe zgură.

Cilic și Querrey: 5 ore și jumătate pe teren

Am lăsat la urmă meciurile epice: Murray- Baghdatis, care s-a desfăşurat contra cronometru datorită orei limită de joc care este 11 noaptea, şi despre care puteţi citi aici. Alt meci care avea toate datele să se transforme într-un nou Isner-Mahut a fost Cilic-Querrey: 7-6, 6-4, 6-7, 6-7, 17-15.  Cilic este un jucător care promitea, dar care a trecut în ultimii doi ani printr-o criză de formă şi încredere. Anul acesta însă rezultatele au început să fie mai bune: înainte de Wimby, a luat titlul la Queens. Chiar dacă la Queens a câştigat prin descalificarea lui Nalbandian, Cilic a jucat bine şi şi-a continuat forma bună şi la Wimbledon.

Până când a dat ieri de o clonă a lui: Sam Querrey. Tot înalt, serviciu puternic, lovituri puternice, joc solid din spatele terenului. Marin are ce-şi reproşa totuşi -putea să nu se ajungă în cinci seturi, devreme ce condusese cu două seturi la zero. Cilic are încă probleme cu tăria psihică: în setul trei, a jucat un tie-break neglijent şi i-a dat voie lui Querrey să reintre în meci şi să egalizeze apoi la seturi. Setul cinci a fost o afacere încordată. Cilic a reuşit la 5-5 să facă break şi să servească pentru meci, dar şi-a pierdut imediat serviciul. Scorul a înaintat implacabil până când, la 15-15, Sam a făcut două duble greşeli fatale şi a pierdut game-ul. Final:  7-6 (6), 6-4, 6-7 (2), 6-7 (3), 17-15. 81 de game-uri, 5 ore și 31 de minute, al doilea meci ca lungime din istoria Wimbledon. Pe primul îl știți cu toții. 

Spre lauda lor, meciul a fost de o calitate foarte bună, chiar şi la sfârşitul setului cinci, cu schimburi îndârjite şi specatculoase. Însă pe Cilic trebuie să -l îngrijoreze faptul că nu el a câştigat meciul, ci că Sam l-a pierdut, dându-i cadou acele două duble. Adversarul din optimi, Murray, nu cred că va fi la fel de generos.

Îți place?
2performant

Cele mai bune jucătoare de tenis sunt la Singapore. Cei mai buni generatori de vânzări online sunt în Affiliate Ranking by 2Performant

Cele mai noi