Wimbledon reloaded: Petra Kvitova o învinge iar pe Bouchard, se califică în Singapore

Adrian Țoca | 27 septembrie 2014

Triumful de la Wuhan o califică matematic pe Petra la Turneul Campioanelor (a patra jucătoare cu biletele asigurate, după Serena, Sharapova și Halep) și o păstrează foarte aproape de duo-ul Sharapova – Halep, în ceea ce se anunță o luptă interesantă pentru locul secund, în următoarele luni, poziție din care oricare dintre cele trei poate încerca un asalt asupra fotoliului de lider ocupat de Serena Williams.

Rejucarea finalei de la Wimbledon n-a avut o desfășurare fundamental diferită față de întâlnirea de la All England Club. Scorul a fost ceva mai strâns, dar asta doar pentru că Petra a clipit când a servit prima oară pentru meci; Eugenie Bouchard a avut o răbufnire de final, dar esențialul a fost același. Rezumat, el sună simplu: Genie încă nu are suficient joc ca s-o bată pe Kvitova, dacă Petra își ridică jocul. Campioana de la Wimbledon a aplicat același joc eficient ca și în urmă cu câteva luni: serviciu remarcabil de eficient, ritm dictat de pe baseline cu mingi foarte agresive, adevărate trasoare care au înfrânt defensiva altminteri remarcabilă a lui Bouchard. O combinație dătătoare de dureri de cap pentru canadiancă, pentru care Petra este și va rămâne un matchup complicat: Petra lovește mai puternic, mai plat, iar Bouchard, căreia îi place să intre în teren și să controleze punctul, pur și simplu nu este lăsată să-și încerce jocul. Bouchard nu este un retriever ieșit din comun, în așa fel încât să o oblige pe Kvitova să lovească mingi în plus și să o oblige să alerge mult, iar ideea de a încerca să o surclaseze prin forță s-a dovedit încă o dată nefericită. Și cum Kvitova pare să fi făcut pași mari în direcția bună din punct de vedere mental, îndepărtându-se tot mai mult de varianta ei tensionată, care obișnuia să clacheze în momentele importante și să-și submineze meciurile, opțiunile lui Genie se împuținează vizibil.

Apropo de constanța îmbunătățită a Kvitovei, răspunsul ei după Wimbledon e de apreciat: Wuhan devine al doilea titlu pe care îl câștigă ulterior triumfului de la Londra, incluzând aici și New Haven. Iar pentru o jucătoare adesea criticată și ironizată pentru fluctuațiile de formă, procentajul ei în finalele jucate de-a lungul carierei e remarcabil: acesta a fost al 14-lea titlu din 18 finale jucate.

Interesant, titlul câștigat de Kvitova mai scoate în evidență o statistică într-o contradicție totală cu legenda care spune că în WTA domnește haosul. În fapt, nu e chiar așa: nouă dintre ultimele zece turnee WTA jucate au fost câștigate de unul dintre primii trei capi de serie.

Triumful de la Wuhan o califică matematic pe Petra la Turneul Campioanelor (a patra jucătoare cu biletele asigurate, după Serena, Sharapova și Halep) și o păstrează foarte aproape de duo-ul Sharapova – Halep, în ceea ce se anunță o luptă interesantă pentru locul secund, în următoarele luni, poziție din care oricare dintre cele trei poate încerca un asalt asupra fotoliului de lider ocupat de Serena Williams.

În ciuda noului eșec suferit în fața Kvitovei, pentru Bouchard sunt de păstrat destule lucruri bune: prima finală post-Wimbledon vine la timpul potrivit după o perioadă slabă, în care Genie a avut de manageriat șocul intrării în Top 10 și imensitatea presiunii și a așteptărilor mult mai mari. În plus, canadianca are și un argument pentru cei care susțin că Eugenie nu reușește rezultate bune și în turneele ceva mai mici, altele decât Slamurile. De asemenea, locul ei la Singapore e aproape cert.

Beijing, tragerea la sorți: Rafa revine contra lui Gasquet

După turneul fetelor, s-a tras la sorți și tabloul pentru turneul masculin de la Beijing, care se bucură de una dintre cele mai spectaculoase componențe dintre turneele din categoria de 500. Asta se vede și din calitatea meciurilor din primul tur, cel puțin pe hârtie, și asta începând chiar cu Rafa Nadal, cel care va reveni oficial în circuit într-un meci cu Richard Gasquet. Un jucător pe care l-a controlat autoritar de-a lungul timpului, dar care va încerca să profite de eventuala “rugină” cu care ar putea veni Rafa. De altfel, tocmai ca să intre repede în ritm, Nadal va juca și turneul de dublu, alături de Pablo Andujar.

Favoritul 1, Novak Djokovic, îl întâlnește pe mereu imprevizibilul Guillermo Garcia Lopez, cu care a mai avut un meci foarte greu la Monte Carlo, în primăvară. Alte meciuri interesante: Murray – Janowicz, reeditarea semifinalei de Wimbledon de acum doi ani, Verdasco – Dimitrov, Berdych – F. Lopez și meciul-spaimă Gulbis – Fognini. Pe tablou a intrat și Viktor Troicki, care a primit un wildcard. Sârbul e tot mai aproape să-și îndeplinească obiectivul fixat pentru acest an, anume intrarea în Top 100. Săptămâna aceasta a reușit una dintre cele mai frumoase victorii ale carierei, învingându-l pe David Ferrer la Shenzhen, un jucător în fața căruia luase numai 12 game-uri în trei meciuri anterioare, dar pe care l-a învins acum cu 6-3, 6-4. Efortul s-a simțit, Troicki cedând în turul următor, dar cu punctele acumulate la Shenzhen s-a apropiat de Top 150.

Tabloul de la Beijing este aici. Tot săptămâna viitoare se joacă și turneul de la Tokyo, cu Stan Wawrinka pe post de favorit 1.

Andy Murray revine într-o finală după 14 luni de la ultima

Apropo de Shenzhen. Este turneul care ar putea servi drept relaunch pentru Andy Murray, dovadă că uneori nu e o idee rea să faci un pas la un turneu mai mic, unde presiunea e mai mică, iar victoriile, ceva mai accesibile. Intrat pe tablou cu un wildcard cerut ca să încerce un asalt de final de an pentru Turneul Campionilor, Andy a reușit prima finală a sa de la… Wimbledon 2013. I-a învins, pe rând, pe Devvarman, Lacko, iar azi, pe Juan Monaco, cu revenire de la 0-1 la seturi, 2-6, 6-3, 6-0. Finala i-l va aduce pe Tommy Robredo, cel care l-a eliminat în semifinală pe Santiago Giraldo.

În celălalt turneu al săptămânii, s-au reaprins speranțele pentru Julien Benneteau, încă în căutarea primului titlu al carierei, după nouă finale pierdute. Benny s-a calificat în a treia finală consecutivă la Kuala Lumpur, după 6-4, 6-4 cu Ernests Gulbis. Lucrurile nu devin mai ușoare în finală: Kei Nishikori îi va sta în cale, iar japonezul va dori să celebreze cu un titlu forma bună din ultimele luni.

Best of the rest:

– Martina Hingis și Flavia Pennetta au cucerit titlul de dublu de la Wuhan (6-4, 5-7, 12-10), primul lor titlu în această formulă, după ce, anterior, pierduseră finala de la US Open. A fost o victorie dramatică: Hingis și Pennetta au condus cu 5-3 în setul doi și au avut patru mingi de meci, dar s-au văzut împinse în decisiv, unde perechea Cara Black / Caroline Garcia și-a procurat, la rându-i, două mingi de meci. Hingis și Pennetta au fost amândouă pe locul 1 la dublu și au nevoie de un rezultat foarte bun la Beijing pentru a se strecura pe ultimii metri la Turneul Campioanelor.

– Florin Mergea și Dominic Inglot s-au oprit în semifinalele de dublu de la Kuala Lumpur, dar Horia Tecău și Jean Julien Rojer joacă finala la Shenzhen, a 7-a a lor în 2014 – mai multe detalii, AICI.

– Roger Federer a confirmat că va juca Mastersul de la Shanghai. Participarea lui la turneul din China părea cumva în dubiu, din cauza unui program foarte încărcat pe final de an, în care Federer are ca obiective Turneul Campionilor și Cupa Davis, dar Federer a confirmat că va veni la Mastersul pe care nu l-a câștigat niciodată până acum.

– Monica Niculescu a trecut de calificări la Beijing, 6-3, 6-2 cu Alison Van Uytvanck. Mâine, cu Andrea Petkovic, al doilea meci pe Moon Court, în jurul orei 9:00, ora României. 

– A început și tabloul principal feminin de la Beijing: prima eliminare neașteptată e cea a Anastasiei Pavlyuchenkova, care s-a retras la 3-6, 3-3 cu chinezoaica Lin Zhu. Aceasta din urmă, un wildcard, va întâlni învingătoarea dintre Simona Halep și Barbara Zahlavova.

– Meciul Simonei:

– Apropo de Simona, azi e ziua ei, așa că am făcut o pagină specială pentru mesajele voastre dedicate numărului 2 mondial. Pe parcurs, pagina se va modifica și îmbunătăți și va funcționa ca un fel de vitrină pentru Simona: toate datele esențiale în ceea ce privește parcursul ei în WTA.

– Și tot legat de noi, Treizecizero a primit premiul 2 la Webstock, categoria Publishing, dintr-un total de 22 de finaliști selectați. Webstock este una dintre cele mai importante conferințe dedicate mediului online din România, iar Webstock Awards premiază cele mai bune proiecte, idei și campanii.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi