Wawrinka și Tsonga, pentru primul loc în finala Roland Garros. Federer, oprit de Stan

Adrian Țoca | 2 iunie 2015

Pentru al treilea an consecutiv, Federer nu trece de sferturi la Paris. De data asta l-a învins Stan Wawrinka, cel care spune că a făcut cel mai bun meci pe zgură al carierei sale. Cu 43 de lovituri direct câștigătoare și un tenis agresiv de excepție, Stan se pregătește de semifinala cu renăscutul Jo-Wilfried Tsonga. Unul dintre cei doi va ajunge în a doua finală de Slam a carierei

“Cred că am făcut vreo 30 și ceva de erori azi, Stan dacă a făcut una”, a glumit amar Federer la conferință, încercând să explice plastic rezultatul. Nu e ca și cum Wawrinka ar fi făcut o singură greșeală neforțată, dar cu siguranță așa s-a simțit: într-un meci neașteptat de disproporționat, Swiss No 2 l-a bătut în trei seturi pe Swiss No 1 și s-a calificat în semifinale. Este acum la doar un meci distanță de a deveni posesorul dubioasei distincții de finalistul cu cel mai urât șort din istoria Roland Garros. 

Glumesc, de fapt mi se pare chiar curajos statementul de fashion al lui Stan. Iar văzut de aproape, șortul cu pricina chiar nu mai pare atât de oribil precum la televizor. Din fericire, jocul lui Stan merge într-o direcție total opusă față de jocul designerilor săi, iar asta e tot ce contează. Cu un joc de baseline aproape perfect și cu o agresivitate peste limită, Wawrinka a reușit prima victorie într-un turneu de Grand Slam împotriva ilustrului său compatriot și abia a treia din 19 încercări. 

Că Wawrinka îl (poate) bate acum pe Federer, în special pe zgură, n-ar trebui să mai fie o surpriză pentru nimeni la această fază a carierelor lor. În fapt, e un pic surprinzător că nu reușește să-l bată mai des de atât. În fapt, în ultimii ani el a fost foarte aproape într-un număr de ocazii (Shanghai 2012, Indian Wells 2013, Londra 2014, chiar și Wimbledon 2014), dar de fiecare dată a clacat în momentele cruciale, ceea ce nu s-a mai întâmplat azi. Nu mai departe de Roma, cu două săptămâni înainte de Roland Garros, Wawrinka a început promițător, dar s-a topit după câteva game-uri. Anul trecut, la Londra, Stan a condus mare parte din meci, dar a clacat atunci când a văzut linia de sosire. O explicație pentru toate astea a dat-o chiar el după meci: “Am de fiecare dată mari emoții când urmează să joc cu Roger. Nu m-am simțit prea grozav nici în dimineața acestui meci. Dar mai știu că deseori când am emoții, atunci joc și tenisul meu cel mai bun, pentru că simt că nu mai am de ales decât să joc bine. De asta Roger a părut că se chinuie azi, pentru că eu am jucat foarte bine”. 

Orice emoții ar fi avut în trecut, Stan nu a lăsat niciuna să-i strice ritmul azi. Deși se simțea că fierbe la interior, fostul campion de la Australian Open și-a păstrat cumpătul și nu i-a oferit nicio portiță lui Federer atunci când a venit vorba să închidă meciul. La conferință, Federer a lăudat atitudinea lui Stan și a menționat de mai multe ori felul în care acesta a jucat punctele mari ale meciului, descriindu-l drept “clutch” – adică abilitatea unui sportiv de a răspunde cu cel mai bun joc al său într-un moment de cumpănă al unui meci.

“Am încercat multe azi; nu vrei să pleci de la Roland Garros până nu încerci totul”, a spus Federer, într-o conferință de presă în care a venit evident afectat, dar în care a vorbit non-stop pozitiv despre adversarul de azi. “Am încercat să lovesc înalt, să lovesc scurt, să mă ajustez la vânt. Nu e ca și cum aș fi jucat foarte prost. Dar știu că trebuia să joc mai bine de atât ca să-i pot pune probleme lui Stan”. Într-adevăr, Federer a avut câteva sclipiri defensive extraordinare, în special în primul set, când brutalitatea raliurilor a stârnit rumoare în tribune. Dar, într-un final, inabilitatea de a pune presiune pe serviciul lui Wawrinka l-a costat orice șansă de a prelungi meciul. Nici măcar în setul al treilea, când de la 4-4 în sus, un public mai degrabă neutru până atunci s-a decis să treacă cu totul de partea lui Federer, acesta nu a găsit cele câteva puncte cu care să pună presiune mai mare pe serviciul lui Stan. Cel mai aproape a fost la 5-5 și 30-30, când a fost și momentul în care Wawrinka a părut cel mai încordat. Cu fanii ridicând sonorul la cote asurzitoare, Federer a ratat câteva retururi și a pus în continuare mingi scurte înapoi, mingi pe care Wawrinka le-a mâncat pe pâine. Într-un final, Stan i-a luat racheta din mână lui Federer și și-a câștigat meciul.

De altfel, a fost pentru prima oară de la US Open 2002 când Federer nu reușește să facă măcar un break într-un meci de Slam. Nu doar un break, ci nici măcar un minibreak în tiebreak-ul setului al treilea, în care n-a reușit să-și creeze câtuși de puțin un momentum favorabil. 

“Era destul de clar ce trebuia să fac în condiții de joc precum cele de azi, și anume să lovesc mingea foarte puternic. Știu că atunci când joc tenisul meu cel mai bun, pot să lovesc foarte puternic de pe ambele părți ale terenului, ceea ce face totul foarte dificil pentru adversar”, a spus Stan. Și într-adevăr, el s-a ținut de cuvânt. A lovit foarte adânc și precis, a adunat 43 de lovituri direct câștigătoare – multe dintre ele, absolut distrugătoare – și a dominat cu autoritate pe primul serviciu, pe care a câștigat 44 din 50 și, de asemenea, toate punctele pe primul serviciu jucate în setul al doilea, când practic s-a jucat meciul. De asemenea, nu i-a dat timp lui Federer, nu i-a permis niciun moment să preia inițiativa. Manevrat de pe baseline la discreție și fără să fie amenințător pe retur, lui Roger îi mai rămăsese fileul, dar nici acolo lucrurile n-au mers prea grozav, cu doar 13 puncte din 23. 

Federer avea un precedent favorabil pe Lenglen într-o situație în care a fost condus cu 2-0 la seturi: în 2012, el l-a întors în sferturile de finală pe Juan Martin Del Potro, una dintre cele nouă reveniri de la 0-2 pe care le-a reușit de-a lungul carierei. Azi, o astfel de revenire n-a părut posibilă aproape niciun moment. Singurul scenariu plauzibil era cel în care Stan să fi clacat din nou la momentul liniei de sosire; fidel însă motto-ului său, Fail Harder, Wawrinka a reținut lecțiile din thriller-ul de la Londra, din toamnă, și n-a mai clipit, închizând jocul cu un winner la fileu. Adică exact acolo unde a ratat două mingi de meci în semifinala Turneului Campionilor. 

Cât despre Roger, el și-a fixat deja privirile către sezonul de iarbă: “Am câteva zile libere în plus de care n-aveam nevoie”, s-a ironizat Federer. “Mă simțeam oricum bine fizic. Dar sunt optimist în privința Wimbledon”.

Stan este, dintr-o dată, din nou aproape de o performanță foarte mare. Ar trebui să ne mire? Nu tocmai. Spuneam în alte câteva ocazii că pe Stan ar trebui să-l luăm ca atare și să nu excludem în niciun moment că va produce un alt șirag de perle precum la Australian Open 2014, indiferent la câte turnee ar fi pierdut anterior în primul tur. Federer e de aceeași părere: “De fapt, eu l-am văzut întotdeauna predispus să facă o performanță mare la French Open, pentru că are jocul potrivit pentru condițiile de aici; Australian Open a fost un pic surprinzător pentru toată lumea”. 

Ca să ajungă într-o nouă finală de Grand Slam și să dea replica oricui va veni dintr-un segment de tablou care-i cuprinde pe Djokovic, Nadal, Murray și Ferrer, Stan the Man va trebui mai întâi să treacă de Jo-Wilfried Tsonga. Care a renăscut de două ori în timpul acestui turneu. Întâi per ansamblu, de la un meci la altul; a doua oară azi, când, după un start în forță, s-a văzut tras în decisiv de Kei Nishikori. Pauza forțată impusă de accidentul nefericit de pe Chatrier, în urma căruia trei spectatori au fost răniți a influențat evident jocul, permițându-i niponului să se regrupeze. Dar, pentru al doilea meci la rând (e și prima oară în carieră când învinge doi jucători de Top 5 consecutiv la un Slam), Tsonga și-a păstrat cumpătul și a fost mai lucid la final. Nu va fi un nou Stan – Kei, interesant prin prisma întâlnirii de la US Open de anul trecut, va fi însă a 6-a semifinală de GS pentru Jo, ceea ce înseamnă un record pentru tenisul francez. “Frumos, dar mai frumos ar fi să câștig unul dintre aceste turnee. Cât mai repede, cu atât mai bine”, a spus Jo. 

Când a început turneul, Tsonga spunea că îl începe cu multă ”umilință” și cu reținere în declarații și în așteptări. Uneori, ca să câștigi mai mult, trebuie să îți pese cât mai puțin de rezultat. 

Până la Stan – Jo, atenția generală la Roland Garros se mută asupra unui singur meci. E ziua cea mare pentru Novak și Rafa. 

 

Îți place?
Shop
Shop
Cele mai noi