US Open, marea finală: Kei Nishikori și Marin Cilic, meciul din care toată lumea are de câștigat (preview)

Două zile mai târziu, șocul rezultatelor din semifinalele US Open s-a mai atenuat, lumea tenisului a apucat să digere ce s-a întâmplat sâmbătă și să se pregătească pentru un campion nou și pentru cea mai neașteptată finală de Grand Slam a ultimului deceniu: Kei Nishikori – Marin Cilic. Dacă e sau nu sfârșitul Big Four, vom mai vedea. Nu poate fi contestat însă că e începutul a ceva diferit: în 2014, avem doi campioni de Slam în premieră și două finale exclusiv Big Four, ceea ce reprezintă o schimbare față de excepționalul prefăcut în rutină în ultimele 38 de turnee de Grand Slam: 36 dintre acestea au fost câștigate de unul dintre Federer, Nadal, Djokovic sau Murray, cu singurii doi intruși fiind Juan Martin Del Potro și Stan Wawrinka.

Dar atât Delpo, cât și Stan și-au câștigat titlurile în finale versus Big Four, ceea ce i-a transformat în excepții notabile. Noutatea situației de acum o reprezintă faptul că e prima finală de GS de la Australian Open 2005 (Safin – Hewitt) fără niciunul dintre cei patru supergrei amintiți mai sus. Doi dintre ei au fost eliminați în semifinale, amândoi într-o manieră categorică. Și chiar dacă grupul Fed-Rafa-Nole-Andy a mai pierdut în trecut, el a experimentat mai rar spre deloc un astfel de șoc la pachet, livrat de o pereche de jucători care nu începuseră turneul în Top 10 sau măcar printre suspecții de serviciu (grup în care erau incluși Wawrinka, Dimitrov, Tsonga, Berdych sau Raonic)

Dar nici Nishikori, nici Cilic nu vin de nicăieri. Ei nu sunt necunoscuți nici măcar pentru publicul general și niciunul nu are aerul că s-a calificat din întâmplare în finală. Sunt doi jucători care au reușit, în același timp, să-și dezlănțuie potențialul despre care s-a vorbit întotdeauna la modul laudativ, dar care a rămas neexploatat în întregime din varii motive: sănătate, lipsă de încredere în potențialul propriu, căutarea antrenorului potrivit. Victoriile lor de sâmbătă au venit într-un context în care toate planetele s-au aliniat, dar și pentru că Marin și Kei au crezut că pot să-i bată pe Federer și Djokovic, așa cum Wawrinka a crezut, la rândul său, în Australia. De aici și asemănările între cele trei momente: victorii obținute cu un aer de categoric și de răzvrătire, în urma unor evoluții lăudate la scară mondială. Succesul lui Stan a avut deja un efect în circuit (îl trăim chiar acum) și e de presupus că și finala de azi va avea, la rândul ei, o undă de șoc în lunile următoare.

De ce este meciul un must-see

Finala US Open este însă un tărâm neexploatat de niciunul dintre cei doi. Doi debutanți, Nishikori și Cilic au șansa să scrie istorie în această seară, iar, indiferent de rezultat, turneul va rămâne ca o bornă în carierele lor viitoare, influențându-le dramatic pe viitor. Amândoi vor experimenta emoții și momente noi, ceea ce face meciul și mai imprevizibil.

Iar dacă există fani care regretă absențele lui Roger și Novak, sau se tem că asta ar putea duce la o finală ternă, ineditul situației ar trebui să compenseze. Unu la mână: nu pe fiecare zi ai șansa să vezi outsideri ridicați la rangul de campioni. Am putea fi martorii nașterii unei rivalități chiar acum. Doi la mână, nu există un favorit cert: amândoi sunt în mare formă, amândoi au obținut victorii spectaculoase. În plus, trei la mână, matchupul în sine n-ar putea fi mai interesant. Avem un Big Server versus un All-Around Player, putere și precizie pură, plus serviciu, contra intuiție, viteză, explozie, deplasare pe teren, apărare. Doi jucători fundamental diferiți, cu arme diverse și cu posibilități tehnice variate. Tocmai pentru că profilul lor e diferit, registrul tactic al meciului devine vital și fascinant de urmărit.

Câteva dintre lucrurile la care să fim atenți în finală:

De unde vine Nishikori

Anul trecut, japonezul pierdea în primul tur la US Open cu Dan Evans, un britanic anonim venit din calificări. Doisprezece luni mai târziu, Kei joacă pentru trofeu, în al șaptelea an la rând în care finala US Open se joacă lunea. Între timp, Nishikori a progresat dramatic, parteneriatul cu Michael Chang având un rol decisiv aici. Kei a început anul bine și i-a dat o replică puternică lui Nadal la Australian Open, într-o înfrângere strânsă. În martie, a făcut valuri la Miami, unde a câștigat un thriller de excepție cu David Ferrer, salvând mingi de meci, apoi l-a învins pe Roger Federer. S-a retras însă înaintea semifinalei cu Djokovic; încă o dată, corpul său îl trădase. Primăvara a continuat în stil pentru un jucător al cărui potențial pe zgură este mult subapreciat. Ca dovadă, Kei a câștigat titlul la Barcelona, apoi a mers până în finala Mastersului de la Madrid, unde l-a condus pe Nadal cu un set și un break, într-un meci pe care l-a dominat autoritar până în punctul în care s-a accidentat din nou. A urmat o vară frustrantă, ba chiar US Open era pus în pericol de cea mai nouă dintre problemele de sănătate ale japonezului, o operație minoră la un picior. Chestionat în repetate rânduri vizavi de capacitatea sa de a rezista, Nishikori a dat un răspuns spectaculos, eliminându-i în meciuri succesive de cinci seturi și patru ore pe Raonic și pe Wawrinka. Mai apoi a făcut marea surpriză, învingându-l într-un stil …djokovician pe însuși Novak Djokovic.

De unde vine Marin Cilic

Ce diferență face un an în cazul lui Nishikori, dar ce diferență face un an în cazul lui Marin Cilic! Acum doisprezece luni, croatul era acasă, proaspăt suspendat în micul scandal de dopaj al cărui protagonist a fost. Dar dacă e să fie contestat din acest motiv, Cilic a primit un vot de susținere chiar din partea învinsului său de sâmbătă, Roger Federer. Cunoscut pentru părerile sale categorice vizavi de doping, elvețianul a spus, la conferința de după semifinală, că nu-și face probleme în privința croatului: “Îl cunosc suficient de bine ca să știu că nu a vrut să trișeze. A fost o prostie ce a făcut? Da, poate, dar chiar am crezut atunci că nu a vrut să facă nimic ilegal. În plus, cred că era oricum pe punctul să devină jucătorul în care s-a transformat între timp, așa că, din acest punct de vedere, nu e nicio problemă pentru mine”.

Pauza de câteva luni i-a prins incredibil de bine lui Cilic. I-a dat timp să se pregătească mai bine, l-a ajutat să înțeleagă mai bine ce vrea de la el, cum să-și maximizeze potențialul și cum să-și pună în valoare armele. În plus (și asta e de luat ca exemplu pentru oricine simte că pierde niște șanse sau lasă timpul să treacă), absența l-a ajutat și să revină cu un sentiment de urgență, înțelegând că nu are o viață întreagă la dispoziție să joace și să câștige. I s-a făcut dor de circuit, pofta de victorii a devenit mai mare. Le reîntoarcere, rezultatele n-au întârziat să apară, iar saltul a fost progresiv și sigur. Au fost semne pe parcurs (bucățile de meci foarte bune cu Djokovic, la IW, RG și Wimbledon, bucata de meci bună cu Federer, la Toronto, cele două titluri la Zagreb și Delray Beach), dar adevăratul boom s-a întâmplat abia la US Open. S-a vindecat de micul complex în fața lui Gilles Simon, un jucător tricky pentru el, pe care nu știa cum să-l bată, apoi l-a învins în trei seturi pe Tomas Berdych. Când a ajuns la ora semifinalei cu Roger Federer, Cilic era pregătit. A făcut meciul vieții și s-a calificat în prima finală de Grand Slam a carierei.

Sigur că au mai jucat în trecut. Dar cine are ascendentul?

Poate va fi pe viitor, dar rivalitatea Nishikori – Cilic a trecut pe undeva neobservată până acum. Cei doi s-au întâlnit în șapte ocazii, de cinci ori câștigând japonezul, inclusiv cele mai recente trei meciuri, inclusiv cele două de anul acesta, în sferturi la Brisbane, pe hard și în sferturi la Barcelona, pe zgură. Cei doi s-au mai întâlnit și la US Open, ba chiar de două ori, victoriile fiind împărțite. În 2010, Nishikori a învins în turul doi, în cinci seturi, iar Cilic a câștigat în 2012, în turul al treilea, în patru seturi.

Kei și Marin în turneu

Sursa: IBM Sports

 

Cheia lui Cilic – serviciul

Marin are un avantaj major față de adversarul său de astăzi: dacă va servi la fel cum a făcut-o cu Berdych sau cu Federer, va fi aproape imposibil de învins. Cu Federer, croatul nu i-a dat șanse acestuia să intre în meci, servind cu autoritate și greu de citit. Unul dintre cei mai strălucitori jucători din lume în a citi serviciile foarte puternice n-a putut să-l citească pe al lui Cilic și să-și salveze turneul în care avea o deschidere mare către titlul 18 – ori asta spune multe despre cât de bine a servit și jucat, în fapt, Marin. Ori de câte ori au încercat Berdych sau Federer să reintre în meci, Cilic a găsit un serviciu cu care s-a scos din încurcătură. Un punct gratis, obținut fără stresul unui rally, ajută enorm la încredere.

Per total, Marin a servit 81 de ași în turneu, câștigând 83 la sută pe primul serviciu. 41 la sută dintre primele lui servicii nu au fost returnate.  

Cilic e pe un val imens de încredere acum și simte mingea foarte bine, în urma a două victorii în minimum de seturi – fapt care, apropo, l-a menținut și într-o condiție fizică discutabil mai bună.

Cheia lui Nishikori – returul

De cum va citi serviciul lui Cilic va depinde, în bună măsură, șansa lui Kei în această finală. Japonezul a demonstrat că se poate adapta de la un adversar la altul, iar în acest caz, el face o reîntoarcere către un adversar cu un serviciu imens, ceea ce Nishikori a gustat deja, cu succces, în optimea de finală cu Milos Raonic. Nishikori va trebui să facă exact ce n-a făcut Federer, să citească serviciul lui Cilic și să pună presiune pe serviciul doi al acestuia, așa cum a făcut-o pe serviciul doi al lui Djokovic. Nishikori a făcut 28 de break-uri în șase meciuri, conform datelor compilate de IBM, și a câștigat 55 la sută pe serviciul doi. 

“N-am apucat să îi plantez ceva dubii în mintea sa, să-l fac să se gândească mai mult”, s-a certat Federer, iar Nishikori ar putea să facă mai mult la acest capitol. La urma urmelor, experiențele cu Raonic și cu Wawrinka sunt un bun indicator în acest sens. În plus, japonezul va trebui să-și protejeze serviciul și să nu-i dea prea multe șanse de break lui Cilic. Cu Raonic, Kei nu a oferit nicio șansă de break în ultimele două seturi, când a revenit de la 1-2 la seturi. Marin e mai bun la retur decât Raonic, însă serviciul lui Kei e underrated – spune Djokovic.

N-ar fi exclus, plecând de aici, să vedem unul sau chiar două tiebreak-uri, după cum n-ar fi exclus să vedem cinci seturi. Ceea ce ar suplimenta la capitolul dramă, dar ridică și un semn de întrebare:

Cine stă mai bine din punct de vedere fizic?

Amândoi au avut câte două zile de recuperare, deși Cilic e greu de spus că a avut nevoie de una. Probabil că croatul, care a trăit și s-a bucurat mai intens decât introvertitul Nishikori, ar fi vrut să înceapă imediat finala și să profite de muntele de adrenalină. Japonezul a stat, evident, mai mult pe teren și a suferit inclusiv în semifinala cu Djokovic, din cauza condițiilor sufocante. La rândul său, Cilic a fost ceva mai avantajat aici: a jucat într-un moment în care furtuna tocmai ce îndepărtase umiditatea din timpul primei semifinale. Croatul spune că a lucrat foarte mult la condiția fizică și simte că se deplasează mai bine și se recuperează mai ușor după meciurile lungi, pentru care se simte, per total, mult mai pregătit. Le îmbrățișează. Dar nici Nishikori nu e un străin de maratoane, paradoxal, dacă ne gândim la toate accidentările lui. Cu Djokovic, el a îndurat mai bine condițiile și a încheiat meciul mai proaspăt.

Concluzie

Am scris încă de după semifinale: am rămas cu sentimentul că Nishikori nu a trebuit să-și depășească foarte mult limitele, pe când Cilic a înotat în alte ape. Din acest punct de vedere, Cilic e un pic dependent de serviciu: evident, dacă va servi la fel ca în semifinale, cel mai probabil va câștiga. Dacă nu, senzația este că va începe să intre în necazuri, pe măsură ce varietatea lui Nishikori va începe să îl ajungă din urmă. Între doi jucători în mare formă și cu o încredere la cote înalte e greu să alegi, dar în situații grele, Cilic are mai puține opțiuni la care să apeleze în cazul în care Planul A nu funcționează, ceea ce îi dă lui Nishikori, în viziunea mea, un ascendent.

Va conta foarte mult startul meciului, în care e de așteptat ca amândoi să fie nervoși, explicabil. Într-o mai mică măsură (mică, pentru că e contrabalansat de miza imensă) poate conta și palmaresul direct, ajută întotdeauna să știi că l-ai mai bătut de cinci ori pe rivalul tău și că știi la ce resorturi să apelezi în situații critice. Dar Cilic e un alt jucător acum, motiv pentru care cred că finala va avea mai puțin de-a face cu ce s-a jucat în trecut între cei doi jucători.

Din toate punctele de vedere e o finală neașteptată, dar care merită să fie privită și trăită la maxim, care-și merită o poveste pe măsura contextului în care a fost posibilă. Doi jucători cu povești remarcabile, cu parcursuri în acest turneu care inspiră. Și cu o șansă imensă la îndemână. Dacă nu se întâmplă lucruri nedorite (ambii au etichete din trecut de care se chinuie să scape: Kei – fragil fizic, Cilic – fragil mental) și amândoi își aduc Tenisul Cel Mai Bun, atunci va fi o finală de ținut minte.