Ultima strigare: Team Roger sau Team Rafa? Va fi războiul sfârșitului lumii sau, dimpotrivă, pacea finală? Câteva păreri

Treizecizero | 28 ianuarie 2017

“Dacă te gândești la semnificația istorică… Dacă Rafa câștigă, se face 15-17, iar Roland Garros e după colț. Dintr-o dată, toată discuția despre cele mai multe Slamuri din istorie se relansează. Dacă Roger câștigă, se face 18-14. Avem în față cel mai important meci din istoria Australian Open și, posibil, din toată istoria Grand Slamurilor”

Suntem în 2017, și dintr-o dată, vorbim din nou despre rivalitatea Roger – Rafa în finală de Slam. Acum trei luni, cei doi nici nu știau cu precizie când vor putea juca următorul meci. Acum îi avem față în față într-un meci cu implicații nebănuite. Andy Roddick, autorul declarației de mai sus, dar și mulți alți specialiști, spun că ne-am putea uita la cel mai important meci din istorie. Lumea s-ar putea să se termine fix după ce meciul ăsta se va termina. Cum am ajuns aici?

Nu e prima dată când un Grand Slam primește o finală ideală în ultimii ani. Am avut finale între numărul 1 și numărul 2, finale cu implicații asupra locului 1, sau finale între cei mai în formă jucători ai acelui moment. Însă niciuna nu a fost primită cu un asemenea val de entuziasm și energie precum finala asta – Roger Federer și Rafael Nadal, Australian Open 2017! În toate discuțiile, preview-urile și declarațiile, o idee se repetă: oamenii întâi se bucură că această finală se întâmplă, abia apoi discută despre meci, despre șansele fiecăruia și despre alte asemenea calcule. Văzându-i pe amândoi cum dau totul pe teren la primul turneu serios de după revenire, am conștientizat toți că finalul chiar e foarte aproape. Fanii ambelor tabere fac front comun. Dacă va fi sau nu va fi spectacol, pe mulți nici nu-i mai interesează. E o bucurie curată, nedisimulată, organică, la care au aderat voioși inclusiv cei doi finaliști. “Să ne bucurăm de tenis”, spune toată lumea, și nu mai e doar o frază din conferințele de presă, nu mai e doar o rugăminte înțeleaptă a unor oameni care înțeleg tenisul dincolo de forehands și break-uri. Nu mai e doar o idee-generic, e crezul comun. Vorbim despre o situație rarisimă în tenis. 

Explicația e la îndemână: valul de entuziasm s-a creat atât de ușor și de firesc pentru că aproape toată lumea este convinsă că va fi ultima finală de Grand Slam între cei doi. Finala e ca un bonus neașteptat, o reîntoarcere la ceea ce mulți consideră a fi cei mai frumoși ani ai tenisului modern. Și încă una neașteptată, nescontată. Cine D-zeu vorbea, înainte de Melbourne, de o finală Roger – Rafa? Nu doar din cauza accidentărilor și absențelor de anul trecut; ci și pentru că, după o opoziție îndelungată, Federer și Nadal cedaseră definitiv prim-planul perechii Djokovic-Murray. Foarte probabil, Djokovic și Murray nu vor pleca nicăieri prea curând și-și vor relua supremația, sau măcar vor bloca, pe rând, alte viitoare încercări ale celor doi finaliști de la Melbourne. Ceea ce face din această finală o oportunitate imensă pentru amândoi.

E cumva ironic că, exact când Federer și-a găsit forma și culoarul spre o finală la Melbourne, Nadal a făcut și el același lucru. Cei doi sunt virtual nedespărțiți pe terenurile de tenis și în mentalul colectiv de treisprezece ani, atât cât a trecut de la prima lor bătălie. De atunci s-au întâlnit de 34 de ori, au avut câteva dintre cele mai bune meciuri din toate timpurile și au provocat discuții interminabile, fascinații neobosite. Dar peste toate, au tras tenisul la un nivel de popularitate incomparabil cu vreo altă eră, generând de unii singuri un capital de imagine, financiar și de suflet fără precedent în istoria acestui sport.

În același timp, Federer și Nadal vor împlini 36, respectiv 31 de ani anul acesta. Nu-i deloc dificil să înțelegi de ce meciul este perceput a se ridica peste importanța unei “simple” finale de Grand Slam, peste calculele de zi cu zi ale circuitului, peste însăși rivalitatea și locul lor în istorie. Indiferent de rezultat, foarte probabil meciul le va întări legenda și ne va lăsa pe toți oftând la final, înțelegând că drumul pe care suntem nu mai are întoarcere. 

E cumva potrivit că amândoi au ajuns în finală urmând traiectorii aproximativ similare. Mai puțin convingători în primele runde, ambii și-au găsit vitezele superioare când au avut nevoie, amândurora le-au trecut gloanțe pe la ureche. Și-au arătat atât tenisul cel mai bun, cât și slăbiciunile căpătate cu vârsta. Federer a fost stelar cu Berdych, l-a copleșit pe Nishikori, s-a distrat cu Zverev și a smuls cu ultimele puteri, dar fără să-și piardă din maiestuozitate, victoria cu Wawrinka. Nadal a fost mai înțelept cu Zverev, implacabil cu Monfils, tare ca o stâncă împotriva lui Raonic și vintage cu Dimitrov. Toate vor conta, la ora meciului direct, și niciuna. Același matchup, aceleași lovituri, un nou meci, o nouă zi, o nouă situație. 

Așadar, ce va fi? Cum va fi?

Asta ne întrebăm și noi, vă întrebăm și pe voi și-i întrebăm pe alții: ce fel de meci aștepți? Și apoi, cine vrei și cine crezi că va bate? Uite câteva răspunsuri:

Daniel Dobre, antrenor Simona Halep

Finala va fi frumoasă, spectaculoasă, plină de suspans și de încărcătură emoțională. 18 titluri Roger sau 15 titluri Rafa, cu posibilitatea de 16 la Paris.

Cred că va câștiga Roger în patru seturi, pentru că stăpânește mai bine începutul punctului și poate prelua inițiativa. Servește constant bine și dă mai bine returul cu reverul, intră în el, nu doar îl blochează.

Luminița Paul, jurnalist Gazeta Sporturilor și comentator Eurosport

De data aceasta, cred că va fi un meci puțin diferit, tocmai pentru că a trecut mult timp de la o ciocnire importantă între ei. Amândoi au trecut prin schimbări și, pentru prima dată, au coincis în pauzele cauzate de accidentări, ceea ce îi apropie. Au revenit mai agresivi, fiecare în felul său însă. Îl ascultam mai devreme pe Mats Wilander și mi-am dat seama că mă gândeam exact la o idee pe care a dezvoltat-o el: Roger va începe meciul repede, zero (și mai puțin dacă se poate) timpi morți și asta ar putea să-l amețească pe Rafa. Va iuți pe cât posibil totul, ca să nu intre în acel tip de bătălie fizică în care, în final, Rafa e avantajat. Rapiditatea terenului îl favorizează pe Federer, de aceea îmi fuge gândul la un meci de la Turneul Campionilor, în grupe, 2011, în care ritmul fulgerător de joc al lui Roger nu i-a lăsat timp lui Nadal să reacționeze în niciun fel. Aici sunt potențial cinci seturi însă, va diferi tabloul, dar ideea de viteză rămâne. Cu nuanțele ei. Iar dacă Rafa va începe și el repede, cum a făcut-o cu Grigor, și va servi bine, atunci vor ieși scântei.

O să fiu în Team… Rager sau Rofael, ca să nu mai spun Fedal. Tot așa, mă întorc spre finala de la US Open 2002, ultima între Sampras și Agassi. Deși l-am preferat intens pe Andre de-a lungul anilor, am avut momente în care am ținut cu Pete, pentru echilibru și pentru ca rivalitatea să crească, să nu se debalanseze prea mult. Acela a fost unul dintre acele momente, când am dorit să bată Sampras fiindcă realizam, ca toată lumea, că nu va mai avea alte șanse. Pe când Agassi da, cum s-a și dovedit. Aici însă, îmi va conveni orice învingător. De ce? Tocmai pentru că, văzându-i jucând la un asemenea nivel, nu competitiv, ci supercompetitiv, atât de repede în an, mi se pare că amândoi au șanse în continuare la orice titlu major. Așa că orice va ieși, 18 sau 15, e bine venit!

Florentin Țuca, avocat, Managing Partner al Ţuca Zbîrcea & Asociaţii și Special Guest Treizecizero

Cred că va fi ultima mare finală dintre cei doi titani, un dar divin oferit tenisului și iubitorilor lui. Ea este, în același timp, un răspuns transmis junilor Zverev and co. că nu mor caii când vor câinii. Cât despre meciul în sine, mă aștept la războiul sfârșitului lumii.

Pronostic cu o șampanie avansată ca miză: 3-1 pentru Rafa (6-3, 3-6, 6-4, 6-4). Pronisticul lui “Dă Doamne”: 3-2 pentru Rafa (6-7, 7-6, 7-6, 6-7, 89-87).

Andrei Năstase, Lead și Treizecizero

Habar nu am dacă jocul ăsta se mai poate ridica la înălțimea așteptărilor noastre. Doar nu o să-și ceară unul altuia încă o finală ca cea din 2009, nu-i așa? Oricum, în ce mă privește, nu-mi vine să le mai cer nimic. Le-am tot cerut până azi, la fel ca tine, iar ei – generoși cum îi știm – au oferit de toate și ne-au spus să păstrăm restul. Așa că momentul în sine îmi ajunge.

Într-o lume așezată, cuminte, Roger ar câștiga sprintul, Rafa ar lua maratonul. Așa că mizez pe Federer, în cinci seturi. Cred că e singura variantă care ne-ar mai lua prin surprindere. Imposibil? Mda, sigur… 

Îți place?
2performant

Cele mai bune jucătoare de tenis sunt la Singapore. Cei mai buni generatori de vânzări online sunt în Affiliate Ranking by 2Performant

Cele mai noi