Turneul unui singur om. Două meciuri până la al șaptelea titlu. Cine îl poate opri?

Adrian Țoca | 7 iunie 2012

Turneul unui singur om. Două meciuri până la al șaptelea titlu. Cine îl poate opri?

Un singur om l-a bătut vreodată pe Rafa la Paris, iar respectivul e prea bolnav ca să poată sta pe teren. Oricum, nici măcar ipotetica prezență a lui Soderling nu ar fi schimbat neapărat prea multe. Când Robin l-a bătut pe Rafa la Roland Garros, se adunase un cumul de factori care ar doborî și un regiment de elefanți, darămite un jucător, fie el și campion precum Nadal. Spaniolul era afectat de probleme fizice și personale. Genunchii îl dureau, iar sufletul îi era în piuneze. Părinții lui erau în pragul divorțului. Familia, atât de importantă pentru Rafa, era în pragul colapsului. A fost o situație pe care Rafa a manageriat-o cu greu, dar a depășit-o, și anul următor, în 2010, și-a recuperat coroana, alături de alte două Slam-uri. 

În acel context nefericit, ziua de grație a unui jucător absolut insensibil la problemele oricui, precum e Robin Soderling, a venit ca elementul absent într-o aliniere a planetelor total nepotrivită pentru Rafa. Soderling era (și să sperăm că încă mai este) construit exact așa cum trebuie ca să neutralizeze halucinanta apărare a lui Rafa de pe zgură. Puternic, cu un serviciu imens, cu multe riscuri asumate, cu un joc în forță și lovituri plate, lungi, suedezul a găsit breșa pe care alți jucători n-au găsit-o în 50 de meciuri.

Pentru că, în sfertul cu Almagro, s-au făcut 50 de meciuri câștigate de Rafa la Paris. El se apropie vertiginos de liderul clasamentului în ce privește victoriile la Roland Garros. Și trebuie să fii nebun să nu-i dai șanse de a trece pe primul loc cât de curând.

“Am avut un an foarte greu atunci (în 2009). Am început cu multe probleme acasă și cu probleme la genunchi. De fapt, în opinia mea, am jucat prost cam în tot sezonul de zgură”, spune Rafa.

Lucrurile au reintrat însă pe făgașul normal. Nadal curăță orice opoziție, iar presa, suporterii, specialiștii, site-urile, social media, aproape toată lumea îl dă drept marele favorit la al șaptelea titlu la Paris. Singurul care continuă să privească foarte evaziv întregul tablou e, evident, însuși Rafa. Așa cum ne-a obișnuit, Nadal preferă să ia lucrurile pas cu pas, să încerce “my best” în fiecare meci, să evite pe cât posibil eticheta de favorit. 

“Cu Almagro, am fost norocos în ultimul set. El a avut câteva oportunități să facă break, dar am fost un pic norocos și am reușit să le salvez. Îmi pare rău pentru Nicolas. E un jucător grozav, are un sezon grozav, și  îi doresc tot binele în continuare”. 

E un scenariu pe care îl auzim mai mereu. Ca un ucigaș cu conștiință, Rafa își neutralizează adversar după adversar, apoi arată milă în declarații. În turneul actual, parcă a avut mai multe motive de “sorry” decât niciodată. Acel dublu 6-0 administrat lui Monaco a scurtcircuitat lumea prezentă la Paris. Rafa arată mai bine ca niciodată, aproape scary. Almagro a făcut un meci excelent, a fost foarte aproape de nivelul său maxim, dar nici asta nu i-a ajuns. N-a fost de ajuns ca să-l atingă măcar pe Nadal. Cam despre asta e Roland Garros. Totul e despre Nadal. Mai sunt două meciuri, iar Rafa nu are de gând să facă nicio concesie, nimănui.

Următorul e David Ferrer. Alt bun prieten. Alt jucător care încearcă mereu și mereu și mereu să-l doboare pe zgură pe Rafa. Recordul lui e însă descurajant. Ferru continuă să creadă însă și să încerce. Și să-și aștepte ziua lui norocoasă. Ca să poți profita când o oportunitate se ivește, trebuie, în primul rând, să fii prezent. Ferrer și-a făcut partea lui de treabă, curățându-și tabloul și obținând o victorie frumoasă, dar prognozată de mai toată lumea, cu numărul 4 mondial, Andy Murray. Iar acum așteaptă o minune. În Australia, la AO 2011, ea a venit. Rafa a avut probleme fizice și a pierdut în trei seturi sfertul de finală cu David, ratând șansa unui Slam complet. 

A fost una dintre cele 4 victorii, din 19 meciuri directe, ale lui Ferrer cu Rafa. Doar una a venit însă pe zgură, și aceea în 2004, când Nadal era abia la început. E loc de altceva acum? Nimeni nu pare să creadă. Uneori, te întrebi dacă însuși Ferrer mai crede. “Sunt pe locul  6 în lume și joc sferturi de finală și semifinale de Slam. Nu voi putea mai mult de atât. Sunt foarte mulțumit de statutul meu”, spunea el, candid de sincer, acum câteva zile.

“Am pierdut la un jucător de zgură mai bun. În semifinale au ajuns primii trei din lume, plus un foarte, foarte bun jucător pe zgură. Dar trebuie să-i dai prima șansă lui Rafa”, spunea și Andy Murray.

Dar ce vrea publicul? Adesea, s-a creat impresia că publicul de la Paris nu-l simpatizează pe Rafa. Parizienii sunt recunoscuți pentru apetența lor către outsideri, către surprize. Vor să-și vadă campionii doborâți. Dar Rafa nu pare de aceeași părere. “Iubesc mult locul acesta. Iubesc turneul, pentru mine e dificil să spun ceva negativ despre el. Dacă situația din 2009 e dezamăgitoare pentru mine din punct de vedere al publicului? Da. Nu vreau să mint, dar, da, a fost. Însă sentimentul l-am avut doar în acel an. În restul anilor, serios, nu am simțit niciodată publicul contra mea. Asta e ceea ce cred, și o spun din suflet. Anul trecut am jucat finala cu Roger, la fel, nu am simțit tribuna contra mea. Am simțit că încurajările sunt împărțite. Jumătate cu Roger, jumătate cu mine”. 

Oricum, e foarte posibil să nu conteze. Mâine, Nadal joacă pentru o nouă finală la Paris. Cel mai probabil, semifinala cu Ferrer va fi doar o încălzire pentru marele meci cu trofeul pe masă. Atunci când unul dintre Djokovic și Federer vor încerca din nou să triumfe la Roland Garros învingându-l în finală pe Nadal. Ceva ce până acum s-a dovedit imposibil.

 

Îți place?
2performant

Cele mai bune jucătoare de tenis sunt la Singapore. Cei mai buni generatori de vânzări online sunt în Affiliate Ranking by 2Performant

Cele mai noi