Trei idei înainte de semifinalele Turneului Campionilor: Murray – Raonic și Djokovic – Nishikori

Stan 

Mai în glumă, mai în serios, putem să ne gândim că Stan are deja alte obiective când vine vorba de Londra, iar ele n-au nimic de-a face cu Turneul Campionilor. Într-o ediție în care, măcar teoretic, absențele lui Federer și Nadal oferă o fereastră mai mare ca în alți ani, Stan este cel mai important nume care nu ajunge în semifinalele competiției, după ce în meciul decisiv a fost bătut metodic de un Andy Murray mai bun, mai în formă și cu un scop. Asta, după doi ani la rând în care Wawrinka a pierdut de fiecare dată în semifinale cu Federer, în 2014 chiar de la mingi de meci. 

Poți să-i spui lui Stan că sezonul lui se termină dezamăgitor după această apariție sfioasă la O2? Aiurea. La aceasta fază a carierei lui și a experienței noastre, e deja limpede pentru toată lumea care-i locul lui Wawrinka în ecosistemul tenisului masculin. E unul remarcabil de personalizat, autentic până în măduva oaselor și, mai important, incredibil de fermecător. Stan va fi, foarte probabil, nu doar unul dintre cei mai buni jucători din istorie care n-au fost numărul 1. Ci, mai bine zis, cel mai bun jucător care nici măcar nu și-a pus problema să fie numărul 1, deși joacă adesea ca un număr 1. 

Dar aici e tot, sau mare parte din farmecul lui Stan. Lui Stan nu-i trebuie presiunile, întrebările și așteptările tale sau ale mele. E fericit dacă nu-l amesteci în calcule despre tablouri și nu i-ar putea păsa mai puțin dacă-i Big Four sau Big Five. Eu știu, tu știi, el știe că îi poate bate, pe rând, pe fiecare dintre ei și pe alții, la fel. Într-o eră a perfecțiunilor și recordurilor de tot felul, el a găsit o nișă de la adăpostul căreia să ne trolleze pe toți ocazional, în acele perioade ale sezonului când arată pe teren ca un urs căruia vrei să-i furi hrana. Dacă următoarea astfel de perioadă se va întâmpla în timpul Wimbledon 2017, oricât de improbabil sună acum, atunci cercul se va fi închis cum nu s-ar putea mai Wawrinka-like.  

Novak

Zumzetul s-a mai liniștit un pic în jurul lui Novak, dar va fi de ajuns o eventuală ezitare cu Nishikori ca întrebările să pornească iar. Traversarea grupei fără înfrângere sigur a ajutat; pe de altă parte, efectul invers al unor trasee cu mai puține teste puternice poate fi că nu știi cu certitudine pe unde îți e nivelul. Cel mai recent exemplu e chiar parcursul sârbului de la US Open.

Chiar și în condițiile unei opoziții mai puțin complicate, Djokovic a avut momente de slăbiciune: întâi a scăpat un set cu debutantul Thiem, mai apoi a găsit un drum îngust pe lângă Raonic. Dacă va mai oferi astfel de șanse și lui Nishikori, va putea japonezul calificat în semifinale cu două înfrângeri să profite? De la acel eșec notabil de la US Open 2014, Djokovic nu a contenit să tot răzbune momentul, câștigând următoarele nouă meciuri cu Kei, unele dintre ele la scoruri drastice. Cinci au avut loc chiar anul acesta, toate în faze avansate: semifinale (două) și finale (tot două) de turnee Masters, plus un sfert de Slam. Dintre aceste cinci meciuri, notabilă este întâlnirea de la Roma, unde, cu tot nivelul pe alocuri incredibil al lui Kei, acesta n-a putut evita același tip de deznodământ. 

Ca atare, pe hârtie puține lucruri atârnă în favoarea lui Nishikori pentru meciul de azi. Dacă însă trendul recent al lui Djokovic se va menține, acela în care sârbul arată bine în turnee până când, brusc, scoate la înaintare acea variantă searbădă, în care pare în conflict cu sine însuși, atunci Nishikori s-ar putea trezi cu o oportunitate imensă în față. Printre altele, să pună capăt seriei de finale consecutive la Londra a sârbului. Ar fi a cincea la rând. 

Andy

Puține lucruri par a-l deranja pe Murray zilele astea. Scoțianul câștigă într-o varietate de moduri în ultima vreme: câștigă obosit, câștigă sarcastic, iar când timpul vine, câștigă cu totul și cu totul convingător, lăsând loc de puține comentarii. Așa cum a fost cazul succesului cu Wawrinka din runda a treia a grupei, care îl poziționează excelent pentru meciul din semifinale și, mai important, îi menține intact avansul de 130 de puncte față de Nole cu care intrase în turneu. Ca și Djokovic cu Nishikori, Murray primește un adversar pe care l-a întâlnit de cinci ori și l-a dominat clar anul acesta. Unde “clar” nu se traduce prin scoruri, ci prin eficiența dovedită de Murray atunci când au apărut șansele – puține în meciuri cu jucători precum Raonic. Cel mai bun moment al canadianului a fost în sfertul de la Australian Open, turneu la care Milos a jucat și cel mai bun tenis al lui în 2016, poate chiar mai impresionant decât cel care l-a purtat până în finala de la Wimbledon. De atunci și până acum, matchup-ul celor doi a devenit problematic pentru canadian, iar acesta e un detaliu care s-ar putea să cântărească foarte mult în eventuale momente strânse ale meciului de azi. 

Raonic va simți acest meci ca pe una dintre acele mari oportunități de care vorbește adesea, și care, odată luate, îl pot aduce la nivelul următor. Dar momentul pare a fi al lui Murray: cu 22 de victorii la rând, scoțianul este într-un loc incredibil de bun și pare pregătit pentru încă una, care să-l ducă la potențiala marea concluzie a anului 2016 – meciul pentru titlu și pentru locul 1.