Trebuie să fie greu să fii Vika. Azarenka o face iar pe Serena să-și găsească jocul cel mai bun, pierde alt meci tare

Camelia Butuligă | 8 iulie 2015

Ca în alte câteva ocazii în ultimii ani, Azarenka a pus-o în dificultate pe Serena, și-a ridicat nivelul și a împins-o pe numărul 1 mondial. Ca de fiecare dată, Serena a primit și ridicat miza. Ca într-un film bun, dar cu final așteptat. Calitativ, întâlnirea celor două intră iar în topul celor mai frumoase meciuri ale turneului

Trebuie să fie greu să fii Victoria Azarenka. Să ai un joc suficient de bun încât s-o activezi pe Serena Williams este la fel de flatant, pe cât este de periculos. Era o vorbă: „Dacă ai apucat un tigru de coadă, fă bine şi nu-i da drumul”. Este al nouălea meci de Grand Slam pe care Vika îl pierde pentru că tigrul furios i-a scăpat din mână. Meciul de azi dintre ele a fost comparat pe Twitter cu acele filme pe care le ştii pe de rost, dar pe care le vezi de fiecare dată până la sfârşit pentru că sunt prea bine jucate şi regizate.

Totul a început ca la meciul recent de la Roland Garros, cu Azarenka servind excelent pe primul, lovind adânc şi venind eficient la fileu când i se ofereau mingi mai scurte. Serena a fost lentă, surprinsă de cum săreau mingile, mereu cu un pas în urmă. 6-3 pentru Vika – tigrul fusese apucat de coadă. 

Începutul setului doi, până la scorul de 3-2 (când Serena a făcut break) este o demonstraţie despre ce poate să facă Williams cu o rachetă de tenis, atunci când este împinsă şi nu i se mai dă nicio altă alternativă decât aceea de a juca genial. Ce unghiuri a găsit, ce lovituri, în condiţiile în care Azarenka continua să joace la acelaşi nivel ridicat din setul unu.

Serena a întors meciul nu cu forţa, ci cu măiestria. A găsit câteva soluţii absolut fermecătoare (da, un cuvânt care nu este foarte des pus în relaţie cu Williams) la întrebările cu care Vika o tot pistonase tot meciul: lovituri foarte grele, din poziţii grele, pe care nu ştiu dacă altcineva activ în circuit le poate produce. Aş recomanda celor care susţin sus şi tare că Serena câştigă doar pentru că dă tare să vadă începutul setului doi. Serena e bună pentru că e capabilă să pună mingea oriunde vrea ea în teren, de oriunde şi azi a făcut-o contra unei adversare care numai comodă nu e. 

Partea extraordinară atunci când jucătorii intră „în zonă” este că intră cu tot jocul, toate aspectele sunt elevate la cea mai bună versiune a lor. Odată ce Serena a intrat în sfârşit în transă din spatele terenului, a intrat şi serviciul în acea zonă intangibilă în care nu mai e decât ea (şi poate Madison Keys peste vreo câţiva ani). De a asemenea, returul a început să meargă ca un ceas care anunţa ora exactă ori de câte ori Vika era nevoită să servească cu al doilea. Acolo a fost breşa prin care Azarenka a sângerat azi cel mai mult. „You are only as good as your second serve”, una din axiomele tenisului, parcă nu e niciodată mai adevărată ca într-un meci Azarenka-Williams. La fel cum intrarea în transă ridică tot jocul, la fel ieşirea din transă expune cele mai vulnerabile părţi. Vika, solidă cu primul serviciu în primul set, s-a văzut nevoită să joace din ce în ce mai mult pe al doilea serviciu în setul doi. Ocazie pentru Serena să trăznească nişte retururi prea rapide nu numai pentru Azarenka, dar şi pentru cameramani, rămaşi frecvent în urma mingii cu cadrul. Pe măsură ce meciul înainta, jocul Serenei a devenit din ce în ce mai minimalist şi mai letal, până când a ajuns, în ultimele game-uri din decisiv, să câştige doar cu serviciul. Împotriva uneia dintre cele mai bune (dacă nu cea mai bună) jucătoare de retur din circuit.

În tot acest timp, emoţiile erau exprimate în valuri de ambele părţi ale terenului. Schimburile erau intense, dar şi pauzele dintre ele erau superîncărcate emoţional. Meciul era atât de disputat, încât spectatorii din primele rânduri prinşi de cameră aveau pe faţă o expresie extatică de „Nu-mi vine să cred că am norocul să văd asta live!”

Victoria Azarenka poate nu va reuşi să o bată niciodată pe Serena Williams într-un meci mare. E o posibilitate reală. Jocul ei are părţi vulnerabile şi se poate să nu-şi întărească niciodată acel serviciu doi suficient pentru a fi la adăpost de retururile asasine. Dar motivul pentru care voi continua să mă uit la meciurile lor, chiar dacă deznodământul este acelaşi, este acesta: Azarenka este acolo de la început până la sfârşit. Este prezentă şi continuă să lupte, continuă să încerce, chiar dacă ştie ca va pierde. Ultimele două game-uri pe serviciul Serenei au fost de-a dreptul demoralizante: as după as după nereturnabil. Cu toate astea, Azarenka nu şi-a pus nicio secundă capul în pământ. S-a aşezat la retur cu pumnul strâns, după îşi spusese apăsat în barbă câteva „come on”-uri. Să continui să crezi în mod autentic, în ciuda evidenţei, în ciuda realităţii? Asta e nebunesc şi măreţ în acelaşi timp. Şi absolut necesar dacă vrei să rămâi în istoria acestui sport.  


  

Îți place?
2performant

Perseverență. Muncă. Rezultate | Alături de 30-0 de la început

Cele mai noi