Teorema lui Lagrange – o poveste despre prietenie, război şi jurnalism

Codruț Baciu | 9 noiembrie 2013

Printre multe alte conferințe de presă obișnuite, la Londra a mai avut loc una, neprevăzută în program. Cip și Ciargi a intrat fraudulos în încăpere, furând acreditarea unui jurnalist elvețian care striga „Vamos!”, în timp ce căsca ochii la picioarele unei reporterițe de la Marca. Treizecizero.ro, care, în timpul ăsta, își exersa serviciul la standul fanilor, a plătit notițele Cip și Ciargi cu un pint de bere neagră.

SCENA 1

Plan general: O cameră prost aerisită, dar foarte luminoasă şi modernă. Prim-plan: un bărbat tânăr, brunet; după toate aparenţele, până în 30 de ani. Mişcări leneşe dar controlate de experienţă, voce răsăpicată, hotărâtă. În faţa sa, pe o masă fără zgârieturi, se află multe microfoane, telefoane, reportofoane de multe culori. Auzim sala fremătând, însă asta este tot, căci nu se distinge nimic clar, iar imaginea rămâne pe bărbat. Acesta tuşeşe. Senzaţia este că nu simţea nevoia să o facă, ci voi doar să-i facă atenţi pe toţi. În cameră, lumea se opreşte din pălăvrăgeală în secunda doi.

BĂRBATUL BRUNET:

Astăzi nu voi primi întrebări. Sorry, dar mi-a ajuns. În schimb, ce-ar fi să mă ascultaţi de la un cap la altul. Aşa cum privesc sticla aceasta de apă, tot la fel am în faţa ochilor acea zi de februarie din 95. Ploua, lumea era încă şi mai tristă decât de obicei. Şi ce frig! La şcoală, dacă o putem numi şcoală, stăteam câte trei în bancă. Eu stăteam cu Viktor şi cu Sinişa, un băiat care, din păcate, nu se mai află printre noi.

REPORTER SKY NEWS:

Săracu.. Cum a murit?

BĂRBATUL BRUNET:

N-a murit. A ales cetăţenia kosovară, dă-l în spanac!
Şi în minte mi-a venit un episod pe care mă bucur să vi-l împărtăşesc acum, aici, pentru că ţin să aveţi o imagine clară despre omul pe care, în general, lumea îl huleşte în aceste zile: dragul meu prieten, Viktor.

REPORTERIŢĂ:

Bine, dar nu-l huleşte nimeni, faptele sunt următoarele…

BĂRBATUL BRUNET:

Tu de unde eşti?

REPORTERIŢĂ:

Radio Basel – 98.2 fm – muzică, sketchuri şi trişori

BĂRBATUL BRUNET:

Ieşi afară!

Eram, aşadar, în timpul tezei de matematică, iar eu şi Sinişa copiam de zor de la Viktor. Teorema lui Lagrange era specialitatea lui. Eu stăteam în dreapta sa şi, din păcate, Viktor era dreptaci. Mai târziu abia, aveam să dezvolt un soi de alergie crâncena faţă de oamenii stângaci; însă pe atunci eram copil şi regretam că Viktor nu scria şi el cu stânga, ca să văd mai bine în foaia lui. Îi ziceam „dă mă, şi mie”. Şi Viktor se oprea din scris, ca să îl ajung din urmă. Astfel de om era Viktor. Spre finalul tezei, doamna profesoară se propti în dreptul nostru şi spuse sentenţios: „Nici să trişaţi nu ştiţi! Băieţi, se vede din spaţiu că aici voi aţi copiat. Hai, predaţi tezele imediat!”. Atunci, pălirăm cu toţii. Eu şi cu Şinişa, resemnaţi, am pus lucrările pe catedră. În schimb, spre stupefacţia noastră…

REPORTER ROMÂN:

STUPEFIANT! INCREDIBIL! DAR VORBEŞTE MAI TARE, CĂ AICI ÎN SPATE NU SE VEDE! EU SUNT MAI SURD ŞI NU VĂD BINE!

BĂRBATUL BRUNET:

… Viktor refuză să-şi doneze teza. Îmi aduc aminte şi acum vocea aceea gravă (dar, atenţie, respectuoasă!) cu care a refuzat, ţinându-şi capul sus: „Nu, doamna profesoară. Prefer să o dau mâine. O iau cu mine acasa şi v-o aduc mâine – e acelaşi lucru, nu?”. În clasă, se aşternu liniştea. Doamna profesoară se codi, se gândi, se răzgândi; nu mai ştiu prea bine ce a zis. Oricum, mai era oleacă şi se suna de ieşire şi Viktor nu a dat teza până la urmă. Ca un brav soldat care nu se dă în lături (dar, atenţie, nici în lături), el a ales să se sacrifice pentru noi, restul. Majoritatea colegilor au fost de acord cu felul în care a procedat: „bine, bă!” i-a zis unul din prima bancă, Tiptilsarevic parcă îi zicea. „Hai că i-ai făcut-o proastei” s-a auzit şi Ana, o fată cu care eu mai făceam de serviciu pe şcoală pe atunci. Bineînţeles, aveam şi ofticaţi în clasă. Bunăoară, era unul cu nasul pe sus, care credea că face două cepe degerate doar pentru că vorbea fluent croata, bosniaca, macedoneana şi alte vreo două limbi. Că „de ce să nu predea teza ca toată lumea, că regulile sunt reguli”. I-am zis „Băbăiatule! Băbăiatule! Viktor e prietenul meu. Când o păţi la fel şi Stanislasovic sau mai ştiu eu ce prieteni ai tu, atunci să te văd!” . Viktor, oameni buni! Iată cu ce fel de om vă puneţi. Iată trişorul vostru! Un om care cunoaşte usturimea jertfei, dar care nu se plânge! Vă rog, judecaţi înainte să apuneţi steaua unui sfânt!

REPORTER ROMÂN:

STEAUA UNUI SFÂNT! BECALI S-A RUGAT PENTRU MM ŞI REGHE! CUM COMENTEZI, NOVAK???

Îți place?
Cele mai noi
  • Maria: ar accepta orice de la RG, inclusiv calificări. A evitat, în mare, întrebările directe re: wildcarduri, vestiar, declarații agent

comments powered by Disqus