Tennis Wishlist 2018. Ce dorințe avem când vine vorba de tenis

Treizecizero | 14 ianuarie 2018

Sezonul 2018 a început spectaculos, cu deja trei finale pentru românce în primele două săptămâni, dar lucrurile cu adevărat importante încep odată cu Australian Open. Va fi un an captivant, așa că ne-am notat ce ne-am dori de la el.

Camelia

1. Noutate

Dorința asta se pare că-mi va fi îndeplinită. E o perioadă de schimbare de generații în ambele circuite și periodic apar nume noi cu personalități și stiluri de joc diferite. Unul dintre lucrurile care m-au atras mereu la tenis este varietatea de forțe și nenumăratele match-up-uri care ies din aceste ciocniri.

Tenisul este de asemenea și un sport care cere gândire și mă interesează cu ce soluții noi vin jucătorii la problemele puse de aceste match-up-uri. Deci sper pentru acest an la cât mai mulți oameni noi, care să aducă probleme noi și soluții noi.

2. Personalități emblematice

Pentru mine ca scriitor, este foarte important să am în jurul a ce să construiesc mitologii. Realitatea mă interesează doar în măsura în care poate fi elevată. Pentru asta am nevoie de personaje care pot fi ridicate la nivel de eroi, fie negativi, fie pozitivi. Jucători care să se remarce prin calități fizice și mentale excepționale. Mijlocul curbei lui Gauss nu-i o bază bună pe care să poți picta. Starurile din cinema, sport, sau muzică sunt importante pentru că ne scot din realitatea de zi cu zi, care poate fi destul de sumbră, și ne arată o altfel de realitate posibilă, excepțională.

Nu toți jucătorii de top sunt candidați la postura de eroi. În generatia veche a Big 5 am avut noroc ca toți să aibă profiluri eroice: Rafa, Roger, Novak, chiar și Andy și Stan, cu toată reticența lor publică (Andy a avut intervenții curajoase în arena egalității sociale, Stan a arătat că vulnerabilitatea emoțională și ferocitatea jocului nu se exclud). Generația nouă pare a avea și ea câțiva candidați promițători la statutul de personalitate și sper să mai apară și alții.

3. Public inteligent

Asta e iar o dorință egoistă. Nu sunt genul care să scrie pentru sertar sau pentru sine. Scriu cel mai bine atunci când știu pentru cine scriu. Iar dacă publicul e bun, scrisul e și el bun. E ca în tenis, când dacă ai dincolo de fileu un jucător valoros, îți ridici și tu jocul. Deci sper în 2018 la un public informat, inteligent și versat în a interpreta ce vede pe terenul de tenis și nu numai pe terenul de tenis. Un public care să gândească și să simtă dincolo de clișee, locuri comune și scurtături. Și pe care să-l intereseze mai mult dialogul decât sentințele rapide. Iar dacă dă sentințe rapide, măcar să fie amuzante.

 

Andrei

Lista asta cu dorințe personale de la sportul ăsta îmi dă sentimentul că forțez nota. Până la urmă, cât să tot ceri? Și cât să mai primești după un 2017 care ți-a dat deja mai mult decât ai știut că e voie să ceri. N-am știut, anul trecut, că am voie să cer (din nou) finale cu Rafa și Roger. Cinci seturi pentru titlul din Australia? Mda, sigur…  Și totuși, am primit și-am tot primit, iar azi, la vremea listelor noi, m-am trezit timid: parcă aș mai vrea o dată, dar numai dacă e loc; dacă mai rămâne ceva după ceilalți, oameni buni cu listele restante.

Și ca să nu iasă discuții, aș cere obișnuitul:

1. Un an la fel de imprevizibil în circuitul fetelor, unde nimic nu o să mă bucure mai mult decât eventuala revenire a Serenei. Nu pentru că-i lipsește gloria, dar pentru că sarcina în sine – încă un titlu de Slam, încă o dată pe locul unu în lume – e măreață. Dacă o împlinește, povestea va fi, pentru multe jucătoare, inspirațională.

Nu-mi închipui că-n circuit își vor face loc prea multe mame, dar poate că unele sportive vor avea curând curajul unui concediu prelungit. Câteva luni departe de birou n-au făcut rău nimănui.

2. O nouă finală de Slam pentru Simona Halep. Câștigată sau pierdută, ea va lansa din nou dezbateri pe cât de subțiri, pe atât de necesare. Că unii vor striga „ e o zeiță!“ și alții vor răspunde că „e o fraudă?“. Foarte probabil, dar ăsta-i un preț mic dacă-l compari cu potențialul câștig: prilejul să-l asculți din nou pe domnul Cristian Tudor Popescu comentând finala.

3. La băieți, lista cu dorințe ține mai mult de joc decât de altele. N-am să cer nici finale Roger vs Rafa, nici revenirile lui Novak sau Andy, pe care i-aș vrea, ca tot omul, sănătoși; nu voi cere nici confirmările lui Dimitrov, Nick Kyrgios și alții ca ei. Astea apar pe lista colectivă a iubitorilor de tenis, n-are sens să-mi pun piatra (tot) aici. În schimb, am mare nevoie să-l văd pe Wawrinka lovind din nou. Dacă-i loc de vreo finală cu el și alergători ca Nole, Murray sau Rafa, cu atât mai bine. Dacă nu, accept fără ezitare orice revenire la forma din trecut.

4. Tot aici, în ATP, am prins gustul tenisului jucat cu voie bună. În loc de încrâncenare și scrâșnit din dinți, am văzut, mai ales în ultima vreme, câteva concursuri unde, lângă loviturile grozave, s-a găsit loc pentru detașare: Laver Cup și Hopman Cup m-au lămurit că-n tenis e destul spațiu pentru camaraderie, poante și autoironii. Așa că pe lângă meciurile care ne țin pe vârfuri, cu ochii gogonați și palmele transpirate de emoție, aștept ca tendința asta să continue: mai multe jocuri ca cel dintre Federer și Sock, de la Perth!

Adrian

1. Un prim titlu de Grand Slam pentru Simona Halep. În 2017 a traversat necesarul deșert – acea perioadă de experiențe și încercări dintre cele mai grele, dezamăgiri care ar face pe oricine să se îndoiască de sine și de obiectivele sale. Dacă mai aveam nevoie de ceva care să mă convingă că Simona va ajunge, într-un final, la liman, a fost discursul ei de la ceremonia de premiere de la RG, când a avut puterea să se întoarcă spre echipa ei și să le spună „nu-i nimic, poate nu eram pregătită acum, o să muncesc mai mult și o să încerc din nou și din nou”.

Când își va îndeplini și acest obiectiv, Simona își va certifica definitiv locul în istoria acestui minunat sport și se va plasa sus de tot, în elita rarefiată rezervată celor mai mari sportivi români ai tuturor timpurilor.

În plus, sunt foarte curios cum va reacționa România în acel moment, în acea zi: ce se va scrie, ce se va zice, ce se va întâmpla. Sunt curios cum va reacționa publicul 30-0 și publicul iubitor de tenis. Sunt curios ce efecte va avea un astfel de eveniment.

Și-apoi, am un pariu cu Camelia referitor la numărul de GS-uri cu care va încheia Simona 🙂 Le-am pierdut pe precedentele cu Camelia, dar cu acesta vreau să rebalansez situația 🙂

2. Un an mare pentru toate româncele și românii. Irina are potențial de Top 20, vreau să și-l deblocheze odată. Sorana trebuie să-și continue progresul din ultimii ani. Monica să fie sănătoasă, că în rest va face ea singură rost de victorii mari. Să revină Patricia, Andreea, Alexandra. Iar Mihaela să confirme ce-a făcut anul trecut. La băieți, Horia să-și mai adauge un Slam în cont, iar Florin să-și găsească ritmul și jocul alături de un partener așa cum își dorește.

3. Da, sunt lacom: încă un Fedal într-o finală de Slam. De ce nu? Mai e loc de încă unul. Dar, de data asta, de ce nu la New York, că tot nu s-au întâlnit niciodată acolo. S-ar fi putut întâlni anul trecut, dacă Federer n-ar fi făcut o alegere de program curioasă (Canada, în loc de Cincy), care l-a costat până la urmă o accidentare discretă. Amândoi sunt bine plasați pentru (cel puțin) câte un Slam anul ăsta; caz în care o astfel de finală ar avea semnificații istorice.

4. Era asta a tenisului masculin a fost excepțională nu doar pentru că am avut rivalitatea Federer vs Nadal, probabil cei mai buni doi jucători din toate timpurile. Ci pentru că lângă ei au mai fost alți doi, chiar trei jucători imenși. E timpul ca ei să revină la normal, ca să îi provoace pe primii doi și să îi inspire pe cei tineri. E nevoie mare de Djokovic, Murray și Wawrinka sănătoși. După cum e nevoie și ca Next Gen să se așeze la locul lor; doar că puștii au tot timpul din lume să culeagă titluri și Slamuri. În trei ani vom vorbi doar de ei.

5. Serena. Tot respectul pentru campionii trecutului, dar totul e mai greu acum când vine vorba de câștigarea unui Slam, de la dimensiunea tabloului la dificultatea pe care o implică adversarii. Ar fi relevant ca recordul all-time de Slamuri să aparțină unei jucătoare a acestor timpuri. Serena nu mai nevoie să demonstreze nimic și să convingă pe nimeni, dar dacă își regăsește cel mai înalt nivel și după naștere, va trebui să găsim noi moduri de a-i descrie măreția.

6. O persoană, oricine, care să ne arate că înțelege, are bunele intenții și știe cum să gestioneze acest moment glorios al tenisului românesc. Ar fi deprimant de-a dreptul să ne trezim în 2024, să zicem, să ne uităm în urmă la acești ani și să vedem că nu s-a făcut nimic pentru tenis cu ajutorul valului de entuziasm pe care-l trăim în acești ani. Cine are, așadar, un plan și nu se teme să-l pună în aplicare? Cine vrea să fie ținut minte drept acel conducător cum rar găsim în sportul din România?

7. Mi-aș dori ca disproporția dintre Slamuri și restul turneelor, tot mai mare în ultimii ani, să se regleze un pic. Înțeleg perfect, urmărindu-le la fața locului, de ce sunt turneele de Grand Slam atât de speciale. Dar tenisul nu doar cel din timpul acelor două săptămâni de Grand Slam. Și e păcat că tot mai multă lume vede lucrurile așa. Tenisul e mai mult decât Slamurile. Cele 4 au acum enorm de multă influență în lumea tenisului, până într-acolo încât restul turneelor riscă să cadă în derizoriu. Nicio extremă nu e bună.

8. Sunt fanul schimbării, al noului. Dar e important ca modificările despre care se tot discută în tenis în acești ani să fie implementate cu cap. Nu toate sunt necesare, nu toate temele puse în discuție au nevoie să fie schimbate. Spre exemplu, cred că seturile au nevoie să rămână așa cum sunt, până la 6 (sau 7), și nu să fie modificate „până la 4”, ceea ce ar fi o greșeală. E necesară însă să se impună o limită în decisiv. Nimeni nu mai are răbdare cu seturile monstroase, de tipul 14-14 în decisiv. Da, știu: epic, imens, efort, oamenii vor să vadă doi jucători bătându-se până la epuizare. Ăăă, nu. Nimeni nu e interesat de așa ceva. Ne vrem jucătorii sănătoși, nu storși a doua zi. Soluția? Dacă nu tiebreak în decisiv la toate Slamurile (așa cum e la USO), atunci tiebreak la 9-9. Ai avut destul timp să faci break până atunci 🙂

9. Mai multe femei ca antrenori. Mai multe femei în posturi importante din tenis: directori de turnee, șefi de Slam, șefi de federație.

10. Îmbunătățiri rapide și coerente pentru „lumea de sub Top 100”, în ambele circuite. Dacă ești al 124-lea cel mai bun din lume în meseria asta, trebuie să câștigi suficient cât să poți să te întreții, respectiv să nu mai ai griji după ce te lași. Disproporția este imensă între tenisul la vârf și tenisul mic. Ea lasă loc pentru tot felul de coțcării în eșaloanele inferioare. E o problemă fundamentală a tenisului, pe care nimeni nu pare să știe cum să o rezolve.

11. O presă de tenis mai bună în România. Și presă de sport, în general, firește. Avem nevoie de mai mulți inși pasionați de scris, avem nevoie de mai mulți oameni care să le vorbească puștilor care populează acum redacțiile despre reguli, standarde, despre respectul față de meserie și pentru public. Fără ca asta să însemne că trebuie să-și neglijeze propriile obiective. Oameni care să înțeleagă că, la urma urmelor, au un impact în cât de sănătos este sportul acelei țări.

 

Îți place?
Cele mai noi