Suspendați peste noapte: Nole și Andy au fost opriți de ploaie și de întuneric în plin tenis spectacol

Adrian Țoca | 5 iunie 2015

Meciul dintre Novak Djokovic și Andy Murray va fi reluat mâine, de la ora 14:00, ora României, înaintea finalei feminine dintre Lucie Safarova și Serena Williams. Scorul la care s-a oprit a doua semifinală: 6-3, 6-3, 5-7, 3-3 pentru Djokovic după 3 ore și 10 minute de joc, cu sârbul urmând să servească la revenire.

După maratonul epuizant dintre Wawrinka și Tsonga i-am spus Cameliei că orice ar face Andy în prima parte a meciului, e vital pentru el setul al treilea. Aveam alt scenariu în gând, însă, la fel ca, probabil, toată asistența de pe Chatrier, nici prin cap nu mi-a trecut o asemenea desfășurare de forțe. 

A fost nevoie să treacă două seturi și jumătate ca Murray să se trezească și să facă meciul interesant. În tot această perioadă, ne făceam cu toții planuri pentru finala Djokovic – Wawrinka, calculam numărul de victorii consecutive la care se pregătea să ajungă sârbul, în vreme ce publicul aplauda amorțit defilarea liderului mondial. Fără să trebuiască să transpire sau să-și atingă un nivel deosebit de joc, Novak a luat primele două seturi lejer. Asta chiar dacă a început meciul făcând tot felul de gesturi către boxa sa, pe care suflarea de pe Twitter le-a interpretat drept semne că e ceva în neregulă. A fost suficient câte un game dezolant la serviciu în fiecare dintre seturi, iar cireașa de pe tort a fost pusă de Murray cu un smash obosit, trimis mult în out la mingea cu care Djokovic a tranșat manșa secundă. Murray a jucat pasiv, fricos și lent; ne așteptam ca Djokovic să fie cel stors la începutul meciului, în schimb cel care a ieșit pe teren așa a fost britanicul. Ceea ce nu-i ia din merite lui Nole: aproape de neatins, merită mult credit pentru felul foarte profesionist în care a strâns șurubul. Un fel de rutină de campion, picantată cu execuții și puncte descurajante.

Când începuse meciul, grijile organizatorilor se învârteau în jurul a două teme: furtuna violentă anunțată încă de dimineață de meteorologi și posibilitatea ca timpul rămas disponibil până la căderea întunericului să nu fie suficient. Dar, cu două seturi asigurate și cu mingi de break pentru Novak la mijlocul celui de-al treilea, meciul era în grafic să se termine fără probleme.

A fost momentul în care Andy a început să dea semne că e prezent alături de noi și că vrea să prelungească meciul. A salvat mingile de break, dar continua să nu se poată atinge de serviciul lui Nole. Am ajuns la 5-5, când, aproape de nicăieri, cazanul de pe Lenglen a dat în clocot, aprins de un Murray dintr-o dată exploziv. Combinația de puncte cu care a făcut break-ul la 5-5 a contribuit la cel mai frumos game al meciului. Iar punctul care a declanșat totul, o nebunie. Lobat de Nole după o scurtă la fileu, Murray a urmărit mingea spre baseline, s-a înșurubat fulgerător și a trimis un passing forehand winner pe lângă un sârb stană de piatră la fileu. Momentul a părut ca acele clipuri din meciuri filmate în slow-motion: cu puțină imaginație, puteai accepta că Andrew a vrăjit cumva acea minge și a convins-o să înghețe o miime de secundă în aer, suficient cât să se așeze în spatele ei. Împachetat cu gesturi Monfils-iene către tribune, punctul a fost urmat de un running forehand extraordinar în lung de linie și o minge câștigată la fileu pentru break. Următorul lucru pe care l-am văzut? Un Andy ridicând brațele către public ca un star rock, un stadion întreg cântându-i numele și un momentum creat din nimic. Ocazie cu care teoria Cameliei despre Novak s-a mai verificat o dată: da, Novak chiar își scade brusc nivelul de joc atunci când adversarul reușește un hotshot de generic, iar publicul se raliază în spatele acestuia. Relația dintre cele două (adversar + public) și impactul pe care îl are asupra sentimentelor unui sârb atât de afectat de răceala pe care o primește de la public este, cu siguranță, material de studiu de caz.

Revenirea a continuat și la începutul setului al patrulea, întreruptă de un lung time-out medical, la revenirea de la care Djokovic a fost fluierat de un public mult prea aprins la astfel de momente. Între finalul setului al treilea și începutul celui de-al patrulea, Murray a avut o perioadă de câteva minute de grație, cu un brand de tenis absolut încântător, o perioadă căreia Novak i-a făcut față cu dificultate. Te întrebi de ce britanicul nu joacă la fel mereu și de ce are nevoie de atâta timp în astfel de meciuri ca să găsească în el resorturile necesare. A servit foarte bine, în special în momentele cheie, adesea cu peste 200 de km/h. A returnat din ce în ce mai lung, a lovit când plasat, când variat, folosindu-se de fiecare bucățică de teren, când foarte agresiv. A stat mai bine în raliurile lungi. A implicat tribuna, cerându-le în repetate rânduri sprijinul după câte un punct intens. Și ceea ce l-a ajutat să-și atragă fanii de partea lui, pe lângă dorința acestora de a vedea mai mult tenis, a fost felul în care a rezistat în mai multe game-uri în care a avut de salvat mingi de break, în special revenirea de la 0-40, din primul serviciu a setului al patrulea. Imediat după, britanicul a făcut la rându-i break și lucrurile începeau să se complice pentru Novak. 

Spre lauda lui, sârbul a reușit să-și recupereze serviciul imediat, reafirmându-și impecabila-i reputație de jucător colosal atunci când e pus cu spatele la zid. L-a ajutat, ce-i drept, și acel smash în fileu al lui Andy. După momentele superbe ale lui Murray, de data aceasta ambii jucători au prins simultan un nivel înalt, ceea ce a provocat imediat câteva dintre cele mai bune minute de tenis ale turneului. Din păcate, devenise evident că sunt șanse mici ca meciul să se termine. Întâi, norii au obturat luminozitatea, de regulă suficient de bună la acea oră la Paris, atât Nole, cât și Andy plângându-se că nu mai văd bine mingea. Apoi au trecut norii, iar stadionul s-a trezit brusc învăluit într-o lumină ireală, o imagine spectaculoasă, dar care prevestea ploaia. Care a venit imediat. Huiduiți de public, organizatorii au operat cu precizie chirurgicală, oprind foarte inspirat meciul la 3-3, în așa fel încât niciun jucător să nu aibă un dezavantaj evident la reluare. Nimănui nu i-a convenit să vadă meciul oprit, dar la nici două minute după tragerea copertinei a început imediat să plouă. Semn pentru noi toți că „simpatia” cu care sunt primite astfel de decizii majore de către public nu trebuie să fie un indicator pentru legitimitatea lor.

Așa s-a încheiat o zi epuizantă, dar frumoasă, cu multă dramă, destul tenis bun și un singur finalist decis. Am început ziua la 33 de grade și o fierbințeală apăsătoare și am încheiat-o într-un miros plăcut de ploaie, gândindu-ne la cine va fi avantajat de această prelungire peste noapte și care serie va rămâne în picioare: cele 27 de victorii consecutive ale lui Djokovic, sau cele 15 ale lui Murray. Meciul va fi reluat sâmbătă, de la ora 14:00, ora României, și cu siguranță că Murray, care simțea mai bine mingea în setul al patrulea și era purtat pe val de adrenalină, are motive să regrete întreruperea. Practic, vorbim de alt meci, jucat în alte condiții, cu mindsetul din această seară resetat, cu mai multă presiune pe Andy, care nu-și va mai permite să iasă pe teren atât de flat precum azi. Dacă o va face, atunci partea a doua nu va avea istoric, iar scenariul original va fi respectat. 

Pe de altă parte, sunt destule motive de optimism pentru britanic. A întors un meci care părea eșuat și a reușit, în sfârșit, să îl pună într-o dificultate evidentă pe Djokovic pentru prima dată anul acesta, după o serie de înfrângeri în care replica lui s-a stins la primele semne de adversitate. Este, de asemenea, prima dată în turneu când Novak întâmpină o rezistență puternică, prima dată când pierde un set și când perspectiva ca el să nu ajungă în finală nu a mai părut un film SF. 

Și bonus pentru noi toți, ne-am convins că meciurile Djokovic – Murray pot fi spectaculoase. Chiar foarte spectaculoase. Și iată unde am aflat asta, pe zgura de la Paris. Tenisul are căile lui misterioase.  

Am plecat de la arene pe acordurile imnurilor Statelor Unite și, respectiv, Cehiei, puse de organizatorii care făceau teste pentru ceremonia de premiere a finalei feminine de mâine; ocazie pentru alte amintiri de anul trecut, când de asemenea se făceau probe cu imnul românesc. A fost o săptămână grea, după o altă săptămână și mai grea, iar acele câteva zeci de minute de final de la Djokovic – Murray, plus atmosfera, plus mirosul de afară, plus magia momentului, toată combinația asta a fost ca o ploaie de vară. Vorba lui John McEnroe dintr-un promo TV, nu e doar un joc. E tenis. Și e magic. Și, din fericire, nu se oprește niciodată.

Îți place?
2performant

Perseverență. Muncă. Rezultate | Alături de 30-0 de la început

Cele mai noi
comments powered by Disqus