Surpriză teribilă: Federer, eliminat în turul al treilea de Andreas Seppi!

Andreas Seppi a produs surpriza turneului, eliminându-l în turul al treilea pe Roger Federer, scor 6-4, 7-6, 4-6, 7-6. A fost prima victorie a italianului în unsprezece întâlniri cu Federer. 

Excluzându-i din start pe haterii clasici, care nu pot vedea dincolo de satisfacțiile personale mărunte atunci când Roger sau Rafa pierd prostește (atenție, mă refer la înfrângerile mărunte, nu la cele din marile meciuri și marile finale, unde bucuria “taberei adverse” e de înțeles), am sentimentul că, în ultima perioadă, cele două “lumi” rivale, Federer-world și Nadal-world, și-au îndulcit mult relațiile. Sigur, a rămas eterna hârjoană pe tema GOAT, subiectul care nu se va termina niciodată și care va rula, în continuare, aceleași argumente utilizate până la epuizare. Dar dincolo de controversele pe acest subiect, cred că Fedfans și Rafafans (sau marea lor majoritate) sunt într-un soi de armistițiu nepronunțat, un respect reciproc tăcut, nerecunoscut, care e izvorât dintr-un singur motiv: b-ă-t-r-â-n-e-ț-e-a. Pe măsură ce Roger și Rafa mai adaugă câte un an și câte o problemă, inevitabilul se apropie. Caz în care, ca în poveștile bune cu războinici neînfricați și cu dușmani de clasă, există o singură constantă: respectul față de rivalul cu care ai purtat cele mai mari bătălii ale vieții. Raportându-te la el, te identifici pe tine cu o cauză, cu un rost.

Am plecat de atât de departe ca să introduc în discuție o bănuială. Cred că meciul lui Federer de azi cu Seppi a fost într-atât de frustrant, încât i-ar fi enervat până și pe fanii lui Rafa. Și ei, ca și ceilalți, și-ar fi dorit încă o reeditare a celei mai frumoase rivalități din tenis. Ar fi fost posibilă în semifinale. Până mai ieri, șansele lui Rafa de a se strecura până acolo păreau subțiri, în vreme ce stocul lui Fed era în floare. Dintr-o dată, totul s-a schimbat fundamental. În vreme ce Nadal își reface puterile pentru încă un tur, al patrulea, marele său rival, văzut de mulți cu a doua șansă la titlu, este “în avion”. După ce Sharapova și Nadal au gustat și s-au otrăvit cu fructele îmbietoare din coșul cu surprize, dar au supraviețuit, a venit Federer zglobiu și a mușcat cu poftă din mărul cel mai mare, cel mai otrăvitor. Și nici n-a știut ce l-a lovit.

Federer s-a întors, pentru o zi, exact la nivelul din 2013, ba, citindu-i pe unii comentatori, poate cumva mai jos de atât. Ceea ce e perfect surprinzător, întrucât ultimele șapte luni au fost sclipitoare pentru elvețian. N-a câștigat niciun Slam, dar nici nu mai conta. A luat Cupa Davis și a jucat, peste orice altceva, un tenis pentru care fanii săi ar fi plătit cu disperare numai ca să-l mai vadă o dată pus în scenă. Nimic nu anunța busculada de azi, dar tocmai de aceea e așa de grozav tenisul, pentru că lasă locul unor desfășurări de forțe romantice de-a dreptul, în frumusețea și în sălbăticia lor. Sigur, spune-i asta azi unui Fedfan și o să-ți dea cu poezia în cap. Nu e nimic mai dureros pentru un suporter să-și vadă speranțele năruite. Și aici nu e vorba de fanul unui jucător care are viitorul la dispoziție. Fără greșeală, oportunitățile lui Fed sunt numărate pe degete.

O să o spun direct, cu riscul de a-mi atrage multe critici, dar e ceea ce cred cu tărie. Am tot respectul pentru Seppi, care a făcut un meci foarte bun spre mare și care merita un astfel de meci, pentru constanța carierei sale. În fapt, pentru niște motive destul de neclare, îl plac ca jucător, mi se pare un tip modest, asumat, cu un discurs subestimat, genul de personaj care trece mereu neobservat și care nu primește suficient credit. Seppi e tipul cu care habar n-aveai că ai fost în clasă, dar îl vezi la SportsCenter și te lovește brusc revelația. Am suferit pentru el când a făcut praf un avantaj de două seturi cu Novak Djokovic, la Roland Garros 2012; mi s-a părut că a jucat atunci chiar mai bine decât azi. L-am regăsit apoi bucuros la perechea de meciuri senzaționale pe care le-a făcut la Roma 2013, cu Wawrinka și cu Isner, cu care i-a băgat în priză pe fanii, dar și pe jurnaliștii italieni.

Dar, toate astea fiind spuse, cred că rezultatul de azi a fost mai degrabă în racheta lui Federer decât în cea a lui Andreas. Din prima și până în ultima clipă. Am văzut vreo câteva dintre meciurile directe dintre cei doi de-a lungul timpului, Seppi n-are absolut nicio armă, afară de regularitate, cu care să-l jeneze pe elvețian, dar și aceea, ușor de rezolvat. De asta e cu atât mai bizară această înfrângere, cu cât nimeni și nimic n-o anunța.

Nu l-am văzut niciodată pe Federer pe post de pusher, dar imaginea lui din finalul setului patru, incredibil de ezitant în momentele cheie, căutând o metodă prin care să treacă cumva hopul, dar fără să-și asume riscuri, mi s-a părut emblematică pentru acest meci. Unul în care Seppi a fost foarte constant și și-a păstrat cumpătul în momentele grele, refuzând să clacheze când toată lumea, afară de boxa lui, i-o cerea în tăcere. Andreas a avut segmente întregi de meci extrem de inspirate și a făcut pe alocuri puncte remarcabile. Ultimul le întrece pe toate. Însă aproape fiecare set pierdut putea fi salvat de Federer dacă atingea măcar 70 la sută din potențial. În primele două seturi, Seppi a targetat inteligent forehandul ezitant al lui Roger, obținând în liniște erori neforțate sau puncte jucabile. Cuplat cu deciziile adesea discutabile ale elvețianului, asta n-a făcut decât să sporească încrederea în sine a lui Seppi. Federer n-a părut suficient de proaspăt, atât fizic (jocul de picioare l-a trădat, defensiva aproape inexistentă), cât și mental. Deși a tot încercat să se motiveze, când avea nevoie mai mare atunci tennis-brain-ul l-a trădat: punctul de la minge de break, la 4-4 în setul doi, când a lăsat o minge să treacă, avea să fie o avanpremieră a mingii de meci.

Federer a recuperat, totuși, acel serviciu cu ajutorul unui net norocos (primul, după o serie de ghinioane) și a ajuns în tiebreak, unde a condus cu 5-3; unul dintre punctele cu care a urcat la acel scor a fost un half-volley down the line, vintage Federer. Un scor de la care, în mod normal, s-ar fi restabilit ordinea. Numai că azi n-a fost o zi normală. Pasiv și pasat în două ocazii, Federer avea să recunoască ulterior că pierderea setului doi l-a frânt.

Și totuși, chiar și la 2-0 la seturi, buzz-ul pe rețelele sociale era destul de micuț, asta chiar dacă, prin jocul rezultatelor, meciul dintre cei doi rămăsese singurul în desfășurare din întreg programul, simplu și dublu la un loc. Și asta pentru că aparent nimeni n-avea încredere în italian că nu va avea crampe mentale în fața celui mai mare rezultat al carierei. “E, totuși, Seppi”, a scris Courtney pe Twitter, și într-adevăr, deși nu chiar atât de convingător, Federer a luat setul al treilea. A 10-a revenire a carierei de la 0-2 la seturi părea pusă la cuptor. Elvețianul a avut apoi minge de break la începutul setului patru, ori ratarea ei l-a costat. N-avea să fie o zi de care să treci cu un procentaj slab la mingile de break. S-a ajuns iar în tiebreak după chinuri groaznice pentru elvețian la 5-6, poziție din care a ieșit tremurând virtual. În tiebreak, încă o dată Roger a avut prim-planul, servind la 5-4. Cumva, și-a pierdut ambele servicii (incluzând aici și o dublă greșeală), apoi a venit Marele Punct. Azi n-avea să fie niciun episod Mayer, nici Monfils. Simbolic, mi-a căzut sunetul exact în acel moment, dar a rămas imaginea, după un scurt bâzâit. Am văzut forehandul lui Federer, destul de competent cât să-i smulgă dacă nu un out, măcar o minge pe care să o pună în terenul liber. Și am văzut mingea miraculoasă a lui Seppi strecurându-se cumva pe culoarul umbrit din stânga lui Federer. Care și-a spus “It’s done”, în timp ce urmărea mingea căzând fără suflet în teren. Ca și în setul doi, a lăsat-o să treacă. The Great Man, cum îi spun comentatorii britanici, și-a scos apoi mingea în plus din buzunar și bandana, apoi a revenit și sunetul meu. “Un winner.. nu știu cum am putut să fac un winner în acel moment”, a spus apoi Seppi, șocat și el, ca și noi toți.

Clasică în astfel de situații e fuga după explicații. Federer n-a venit cu niciuna savantă, ci a spus simplu că a avut o zi foarte proastă, că a presimțit ceva de la antrenament, că n-a simțit deloc jocul și că astfel de lucruri se întâmplă. A respins orice teorie care l-ar fi ajutat să explice mai avantajos pentru el, inclusiv cea vizavi de program. Ce-i drept, înainte de startul AO a vorbit despre programul său, explicând că se simte un pic obosit și că-și va lua abia după turneu pauza pe care ar fi avut-o, în mod normal, la finalul sezonului, dar pe care n-a mai luat-o pentru că n-a mai fost timp. Așa, a preferat să meargă direct în cantonament, intrând apoi în noul sezon, cu numai șase săptămâni între finala Cupei Davis și Brisbane. Chestionat cu privire la acest subiect astăzi, Federer a negat că ar fi fost un factor în eșecul cu Andreas, apărându-și decizia inițială și continuând să argumenteze cu același mix obișnuit între analiza corectă a jocului său, a contextului în care s-a jucat meciul, plus creditul oferit adversarului.

Dacă va influența restul sezonului său eliminarea de azi? Cu siguranță, e un pas înapoi, pentru că Federer venise la Melbourne cu speranțe mari. Dacă nu la titlu, atunci la un parcurs cât mai lung. Mai mult de atât, e însă prematur de discutat. Deși o eliminare amară pentru el și pentru fanii lui, deși istorică (prima oară după 11 ani consecutivi când RF nu ajunge în semifinale), e prematur de tras concluzii în ce privește restul anului său. Cu atât mai mult la efervescența din circuitul masculin de acum. Roger ar putea foarte bine să termine anul cu un titlu de Slam în cont, și orice pronostic avântat de acum ar părea ridicol.

La urma urmelor, exceptând ultimul meci, plus jumătate din cel cu Bolelli, Federer nu mai făcuse un meci așa de slab din același fatidic 2013. De atunci și până acum a redevenit un contender, a făcut meciuri senzaționale și și-a câștigat locul 2 în lume. Până la proba contrarie, rămâne doar o zi frustrantă, care schimbă destul de mult dinamica AO15. Și care ne reamintește cât de puțin mai e dintr-o epocă glorioasă, și cum au devenit, încet, dar sigur, protagoniștii ei principali atât de vulnerabili. Fanii RF și RN știu cel mai bine.

***