Surpriza anului: Serena pierde cu Sloane Stephens, își vede oprită seria de victorii

Cine s-ar fi gândit măcar pentru o secundă la această posibilitate? Cine ar fi luat în calcul că Serena nu va ajunge nici măcar până la semifinala blockbuster cu Azarenka, preconizată încă din momentul tragerii la sorți? Cine ar fi crezut că, după 20 de victorii consecutive în WTA și o dominare cvasiautoritară a circuitului în ultimele 6-7 luni, timp în care n-a pierdut decât un meci, Serena se va împiedica de o puștoaică de 19 ani? Și totuși, minunea s-a întâmplat și, pentru al doilea an la rând, Williams iese prematur din cursa pentru trofeul Australian Open, pe care încerca să-l câștige pentru a șasea oară. Iar Sloane Stephens, cea care a reușit minunea, și-a upgradat dintr-o dată statutul de la ‘promisiune’ la ‘star în formare’. 

Să fim sinceri însă, victoria lui Sloane (3-6, 7-5, 6-4) are un mare asterisc. Va conta prea puțin peste ani, când în istorie va mai rămâne doar scorul, nu și contextul, însă Sloane a câștigat și pentru că Serena a încheiat meciul ca un boxer cu arcada spartă, care nu mai vede bine de unde vin loviturile sau nu mai poate face mare lucru să le pareze. În setul secund, Williams și-a văzut agravate durerile la gleznă, iar mai apoi, la o venire la fileu, și-a văzut spatele înțepenind. Motiv pentru care mișcarea ei a suferit amarnic, la fel ca și serviciul. Absolut terifiant în meciurile anterioare, primul serviciu a fost redus la tăcere de data asta, permițându-i lui Sloane să îl atace. Serena a cerut un timeout medical la 4-5 în setul doi, dar, deși a egalat la 5, n-a putut evita pierderea lui. 

Problemele medicale ale Serenei nu-i scad, însă, din merite lui Stephens, dintr-un număr important de motive. În primul rând, întrebați orice jucător de tenis din lume și vă va spune că e foarte dificil să joci cu un oponent care e accidentat, iar corpul acestuia transmite mesaje evidente în acest sens. Dintr-o dată, concentrarea ți se duce pe apa sâmbetei, îți intră în cap ideea nevinovată că oricum vei câștiga, deoarece ai un avantaj fizic asupra lui, iar de aici și până la scăderea nivelului tău de joc nu mai e decât un singur pas. Apare, uneori, și un soi de vinovăție inconștientă, ca și cum te-ai simți prost pentru că profiți de problemele lui.  În plus, nu știi de la ce să te aștepți de la adversar accidentat, care poate deveni brusc mai periculos tocmai pentru că, nepermițându-și puncte lungi, încearcă să le scurteze cu lovituri de genul “totul sau nimic”, care adesea intră. Până să te dumirești tu de cum să-l joci, sunt șanse ca problemele lui medicale să treacă, sau să devină suportabile pentru o vreme, și brusc te trezești într-un meci în care ai mari probleme. 

Un astfel de moment, sau, mă rog, pe aproape, s-a petrecut în decisiv. Serena și-a răcorit nervii și frustrarea dând cu o rachetă de pământ într-un foarte old-fashioned way la 1-2, eveniment care a ajutat-o să se concentreze (“M-a făcut fericită, din păcate, recunosc. Am și zâmbit după ce am rupt-o” – a spus la conferință) și să se adune. Câteva game-uri mai târziu, Serena făcea break la 3-3, oferindu-și o șansă mare de a închide meciul. Sloane a rezistat însă și i-a închis ușa în nas. “Trebuie să câștigi”, și-a spus ea la 4-4. Știa că e momentui ei și că un al doilea tren s-ar putea să nu mai vină prea curând.

În al doilea rând, Sloane are meritul de a fi rămas în meci suficient cât să poată profita atunci când problemele Serenei au devenit evidente. La 6-3, 2-0 pentru Serena, probabil că peste 90 la sută dintre jucătoarele din WTA ar fi pus cruce meciului, resemnându-se și afișând o stare de spirit care transmite un mesaj clar: accept că am pierdut meciul și nu mai am nimic de făcut în acest sens. Este genul de mesaj pe care Serena îl simte imediat, accelerează și închide meciul. Și nu numai Serena, ci oricare alt mare campion din tenis. Un astfel de scenariu se poate produce chiar și când jucătorul mai bun este accidentat sau are alt gen de probleme. De aceea este vital să nu renunți la luptă până când meciul e gata în mod ireversibil: tocmai pentru că nu știi niciodată ce context se poate produce și te poate arunca din nou în meci. Sloane are meritul de a fi făcut exact asta. De a fi intrat cu suficientă încredere pe teren.

În al treilea rând, care are o legătură însemnată cu al doilea, Stephens trebuie creditată pentru că a ales tactica potrivită din start și a ajustat-o inspirat în contextul accidentării Serenei. Și-a câștigat primele trei game-uri pe serviciu fără să piardă un punct. A rezistat cu Serena în raliuri, scoțând de multe ori mingi din situații foarte grele. A rezistat tentației de a se îndepărta de stilul ei agresiv după pierderea primului set. A venit la fileu, câștigând 18 puncte din 20 acolo. A făcut minunat tranziția de la defensivă la ofensivă și invers. Iar când a trebuit, n-a avut nicio jenă în a o plimba pe o Serena accidentată de colo-colo, apelând și la scurte. La 19 ani, într-un astfel de meci important, îți trebuie mult sânge rece să faci toate astea.

În fine, în al patrulea rând, după ce ai făcut tot ce trebuia pentru a-ți oferi o șansă la victorie, trecutul liniei de sosire e nu e cel mai simplu lucru din lume. Am văzut cu Wawrinka, am văzut cu Almagro. Cu Serena Williams în față, accidentată sau nu, nici nu mai contează, în mod clar nu e simplu. Sloane Stephens putea foarte bine să se piardă cu totul cu firea și să-i facă meciul cadou Serenei. Și-a păstrat cumpătul și a reușit să ajungă la liman, provocând surpriza turneului. E momentul ei și Sloane Stephens trebuie lăudată exact pentru că a știut tot timpul ce face. Mulți dintre noi primim uneori astfel de șanse nesperate, dar foarte puțini apucăm să le înțelegem, cu atât mai puțin să și profităm de ele.

Serena își vede astfel încheiate “cele mai urâte 2 săptămâni de Slam din viața mea”, după cum le-a caracterizat chiar pe teren. “Nu mi-am dat seama că m-au prins microfoanele”. Adevărul e că n-a fost deloc lipsită de probleme: întâi glezna sucită și căzătura din meciul cu Gallovits, apoi racheta cu care s-a lovit singură în buză în turul 2. Într-un final, problemele la spate din sfertul cu Stephens. Cert e că ea ratează ceea ce ar fi putut fi un nou ‘Serena Slam’. Campioană en-titre la Wimbledon și US Open, ea era văzută mare favorită la Australian Open, urmând să-și dea apoi marele examen pe zgura de la Paris. Înfrângerea de azi îi pune capăt acestui vis, însă nu-i șterge întru totul șansele de a redeveni lider mondial după acest turneu. Încă mai poate face asta, cu condiția ca Azarenka să nu câștige turneul sau Sharapova să nu ajungă în finală. Pe de altă parte, acest rezultat îi oferă o șansă mare de tot Victoriei de a-și apăra titlul. 

Care Victoria a făcut cum a făcut și, până la urmă, a ajuns în siguranță în semifinale. Sfertul cu Svetlana Kuznetsova n-a fost nici pe departe simplu, ba chiar Vika se poate felicita că a găsit cumva resurse să iasă întreagă dintr-un prim set în care Kuznetsova a școlit-o, pe alocuri, folosind, pentru asta, întregul arsenal extrem de variat de care dispune. Sveta a plimbat-o pe tot terenul pe Azarenka, folosind din plin dropshot-urile și unghurile dintre cele mai diverse, dar ce mare jucătoare ar fi Kuznetsova dacă ar avea mentalul Vikăi, de exemplu! Nu-l are însă, așa că a pierdut primul set cu 7-5. În cel de-al doilea a călcat strâmb la un serviciu ciudat, moment din care meciul a fost, practic, terminat: 6-1 în cel secund. Oricum, un traseu excelent pentru rusoaică, revenită frumos printre jucătoarele de top ale planetei.

 Rezumatul zilei

Cu și despre Sloane Stephens